TEXT
GEORGE DAVID – Rug/ă
La drept vorbind, mirosul de carne femeiască linsă de limbile flăcărilor nu era deloc plăcut, însă în cugetul părintelui inchizitor Célestin1 el se asocia cu sentimentul reconfortant al datoriei împlinite.
OANA ARHIP
DANIELA ANDRONACHE
OCTAVIAN MIHALCEA
SORIN ROȘCA
LIVIU IOAN STOICIU
GABRIEL CHIFU
STERIAN VICOL
Turnul
ȘERBAN CODRIN
Pufos, lămpașul unei păpădii
VIOREL DINESCU
Trenuri cu ferestre aprinse
LUCIAN ALEXIU
Naturforschung
MARINA CAP-BUN – Poetica descompunerii în teatrul lui Matei Vișniec
După ani de adăugiri şi revizuiri succesive, a văzut lumina tiparului lucrarea doctorală elaborată de Mirela Mihaela Doga: Poetica descompunerii în teatrul lui Matei Vișniec (Constanţa, Ovidius University Press, 2021). Este o carte pe cât de incitantă, pe atât de…
MIHAELA ALBU – Pledoarie pentru revizuirile critice
Nu numai începutul, acel „ante-scriptum” ce deschide volumul Revizuiri critice, semnat de Theodor Codreanu (Ed. Academiei, 2019), ci și mare parte a complexei și vastei sale opere de istoric și critic literar, sub o formă declarată ori subînțeleasă, pledează –…
„…scriitor te naști, nu devii.” CORINA-MIHAELA APOSTOLEANU în dialog cu scriitorul THANAS MEDI
Domnule Thanas Medi, sunteți născut în Albania și în prezent locuiți la Ate- na, de aproape treizeci de ani. Scrieți în limba albaneză despre comunități vechi, ale căror obiceiuri de viață au rămas neschimbate de secole. Cum vă raportați la…
DAN ANGHELESCU ‒ Pandem(on)ia și (des)ființările ei culturale
S-ar părea că după trei decenii de post-comunism, fenomenul pe care-l numim cultură (inseparabil legat de artă şi învăţământ) aproape a dispărut din sfera de preocupări a actualităţii noastre. Din această cauză, Cultura, despre care Mario Vargas Llosa spunea că…
GHEORGHE FILIP ‒ Vinovatul
Încercați să vi-l imaginați pe autorul căruia tocmai i-a apărut o carte. „Chinurile” creației (cineva zicea că acestea sunt, de fapt, o bucurie), căutarea înfrigurată a unei edituri (cu bani n-ar fi o problemă decât pentru bietul autor), așteptarea și,…