STERIAN VICOL

Turnul

 

Cu-o mie de ani în fiecare bob de nisip,

Acest turn, zidit mai mult din cer

Decât de pe pământ,

E ţărmul pe care lebedele mor,

Aripile lor grele, egale,

Cu văzul şi auzul se deşiră

Ca lâna din care se ţes haine pentru miri ‒

Iarna, când clopotele de gheaţă

Atârnă de creneluri,

Aburul gurii tale, iubito,

E flacăra pierdută sub zăpezi.

Ca pe propria respiraţie o caut

Printre trupuri de lebădă

Pe unde tu luminezi

Cu o aripă în dreptul frunţii!