OANA ARHIP
Priviți-mă
se-arată gheara
o aripa ce mă mai zboară
înseninând cristalu-n dezghețare
pe-o geană rourată
străluminarea se răsare
imită sunetu-n ecouri
mă mișcă mă împinge
mă aruncă
se-arată nouri
prin ușa răsărită-n rătăcire
ori pragul ce rămâne netrecut
arunc o rază încă neprimită
rescriu de zi iubire
absolut
trec eternal
mă împrumut…
Echilibru
zi amintire
cutremur în neștire dans
pe podul palmei ce alege loc
păduri în ardere de tot
balans
echilibru-n formă întristândă
împins către figuri de stil osândă
un palid început de vers
cădere-n cer
un răsărit de univers
în orișicare zi din viitor
se ia destinul sec ușor
de aura ce-n taină stă în vers
însemnul se reumple
privirea va irumpe
către sens
Spre marea culoare
răzvrătirea sinelui
strivește zvelt
târziu
de-ai fi fost
de-ai fi fost să fii
capătul lanțuirii
așchia e sideful
talpa cerului spart
îndurerează asfințitul
obrajilor
ceartă zmeilor
chemarea zeilor
clocotul viperelor amare
pilda biciului
pe îndârjirea călăului nevinovat
picură albastru cianotic
în verdele iute venin
al timpului ce-a otrăvit marea
dacă n-ai înțeles nuanțele
ești viu
durerea a ucis în noi
ceilalți
încă de la răsărit
străfulgerarea…
Talazurile toamnei
răstimpuri din tăceri
cu vuiete ne strigă
timpanul zbate cadențat în inimi
și ascultând închipuiri de armonie
se oglindește-ntrebător
frântă melancolie
într-un septembrie
palma desen subtil
înrourată
molatică obrazul a știrbit
un bun rămas anină de pe tâmple
pe tristeți
în mângâieri ce vise-au adormit
în anotimpul sositei tinereți
în satul de pescari
e liniște de-acum
pustiul de nisip
se volbură-n zenit
destinul joacă-n taine
levatele ființei
și tot ce-a fost să fie
curat s-a cuvenit
în toamna arămie
pe sat s-așterne bruma
pe uliți fără margini
nu-i nimeni rătăcit
o poartă veche bate
târziul s-a lăsat
din vara-n moarte
prin vântul dinspre mal tălăzuit
neîmblânzit pe nesfârșit de ape
plutește mut sortirea
a tot ce s-a sortit
în liniștirea șoaptei
plecată-n infinit