#77-78 august 2023
MARINA CUȘA ‒ Limba română cea de toate zilele
Toți cei care au făcut o școală bună nu pot să nu tresară de indignare și părere de rău când văd ce a ajuns azi limba română. Fiindcă nu demult a fost ziua trecerii în neființă a lui Eminescu, îmi…
Prof.dr. CONSTANȚA CĂLINESCU ‒ Despre tătarii de azi și de ieri (Nuredin Ibram)
În toate scrierile (articole, studii și comunicări, volume, prefețe) Nuredin Ibram și-a particularizat stilul, astfel că orice cititor îi recunoștea identitatea remarcabilă, exprimarea de înaltă cotă valorică. De data aceasta, profesorul Ibram editează 3 volume bine meșteșugite: Spiritualitatea tătară (Vol.…
BOGDAN BOERU ‒ Nebunia lucidității (Mihai Vintilă)
Când afirmi că ești „ruda de sânge a unui timp nebun”, e imposibil să nu fii conștient că, de fapt, ești contaminat de nebunia timpului respectiv. Cred că astfel stau lucrurile și cu poetul Mihai Vintilă care își intitulează cel…
ANA ARDELEANU ‒ „Mahalaua roșie” (Ovidiu Mihalache)
Roman realist prin veridicitatea faptelor şi a personajelor, cu înclinaţie către descrierea vieţii sociale şi a relaţiilor interumane, noul roman al lui Ovidiu Mihalache, Mahalaua roşie, apărut la editura Neuma, în 2023, aduce în prim-plan lumea Bucureştiului de după cel…
LIVIUS PETRU BERCEA ‒ Fata morgana (Aurelian Sârbu)
Am citit toate volumele de poezie ale lui Aurelian Sârbu. Nu fac din asta un merit, ci îi asigur pe puținii mei cititori că, în felul acesta, „vorbesc” în cunoștință de cauză. Aceste volume mi-au dat certitudinea că în Aurelian…
DANIELA VARVARA ‒ Despre actualitatea reificării, călătorind în „Trenul cu roți de hârtie” (Eduard Rosentzveig)
A patra carte de versuri a lui Eduard Rosentzveig, Trenul cu roți de hârtie, a fost publicată, în 2022, la Ex Ponto, în condiții grafice excelente, cu o copertă realizată de chiar tatăl autorului, binecunoscutul poet, constănțean prin adopție, Sorin…
LUCIAN GRUIA ‒ Cuvintele din tăcere (Ella Leynard)
Înainte de facerea lumii în forma actuală, a existat o lume nemanifestată care cuprindea toate lumile posibile. Forma nemanifestată a cuvintelor este tăcerea care cuprinde toate cuvintele. Nichita Stănescu numeşte această formă nemanifestată a cuvintelor, Necuvintele. Ella Leynard, în volumul…
DIANA DOBRIȚA BÎLEA ‒ Legat de vatra inimii strămoșilor
Este cartea pe care aș fi dorit să o citesc mai demult și, cum n-am găsit-o, am simțit nevoia să o scriu eu”, a declarat Ion Andreiță cu prilejul lansării romanului său Banii miresei (Ed. Eikon, București, 2023), la Biblioteca…
VALERIA MANTA TĂICUȚU ‒ La talcioc (Stelian Tănase)
Pe urmele lui Honoré de Balzac (considerat „patronul acestui op” – v. pag. 183), Stelian Tănase (Neguțătorul de antichități, Ed. Corint Fiction, 2023) pare pornit să creeze o nouă comedie umană, pusă, deopotrivă, sub semnul realismului, dar și al fantasticului…
CONSTANTIN DRAM ‒ O poetică a „privirii dinăuntru” (Paula Bârsan)
Poezia scrisă de Paula Bârsan e rezultatul unui proces conștient ce ține de o „logică a sentimentelor/ stărilor” trecute printr-o rece și sistemică ordonare, ceea ce o încadrează pe autoare într-o categorie mai puțin numeroasă a creatorilor lirici și cu…