FLORINA ZAHARIA
Inversa
știam că nu e nevoie de cuvinte
că voi vorbi de sub pleoape
având retinele în cămășuțe de noapte
încinse, rostogolite
că tu mă vei auzi prin toate felurile de tăcere
și că vom atinge curând unul în celălalt lumina.
știam că voi aștepta la nesfârșit
față în față cu inversa mea
simțeam cum timpul se umple
și crapă
Sunt liberă
nu mai am sânge
e o sărbătoare de lumină și confeti a oaselor
a tuturor îmbrățișărilor reci și sticloase.
așa cum intră acul în venă
ca piciorușele unui gând al tău
tăcut
ascuțit
cărăbuș
sunt liberă
nu mai am piele
cresc ca în copilărie
într-o materie caldă care se transformă
în lumină
am înghițit întunericul
tot
până la gât
și ecoul lui rămas în ochi
îl voi lega la ochi
voi salva planeta
voi elibera gâzele din rochie
voi elibera păpușile din cutiile muzicale.
Sunt liberă
fluturii izbucnesc din mine în horă
durerea iese împreună cu locul
prin care a intrat.
sunt liberă
sângerez peste tot
am înroșit pantofii și lumea.
sunt liberă
cresc peste oameni
și gândurile lor mari
sunt scări în singurătate.
stau într–un gol
care crește cu mine înăuntru
înghițindu-ne neîncetat
ca atunci când desenai o zi fără după amiază
și o inimă fără bătăile ei.
Nu știu cine sunt
m-am oprit în această ființă
văd cum cresc mâinile genunchii propria voce
de undeva de foarte sus
fără să înțeleg această călătorie
la nesfârșit
numai tu
ai putea să stăpânești
senzația de mâncărimi pe dinăuntrul mâinilor.
să dezlipești locul în care mă ascund
și să-l înalți ca pe un zmeu
deasupra cruzimii
sau să-l plimbi prin locuri știute numai de tine.
o lume rănită de altă lume
în care doare și ce nu doare
și liniștea și cuiul ce intră și intră
până în gură
în sângele ei
în ciocolată
în tresărit
eua nu e un cuvânt. e altceva altceva
nu există. e un gol
dar nici golul nu e.
vreau să tac mai mult
vreau să mișc propozițiile
să le adaug la gulerul rochiei
din această zi.
nu vreau să mă întorc
nu-mi amintesc unde să mă întorc.
*
cum m-am întins de-a lungul unui poem și dorm
până când se rupe în mine aerul în greutăți
mici și vii.
știu cum arată litera pe dinăuntru
are pumnii strânși gata să se lase în voia inimii
nu mor
eu curg din mine toată în înteriorul mâinilor
inima cu poezia-n gură gata să se îndrăgostească
păpuși dichisite la colțul străzii stau de vânzare
fata are talia poeziei
băiatul se sărută cu talia ei
mă învelesc numai în gura cuvântului și sunt altfel
carnea mea dintr-o parte pare o literă care-mi vrea
tot trupul.
*
dimineața în care mă întorc de la tine
dar nu pe un drum
ci pe o dâră de orizont lucrată de muncitori
senzuală în rochia mea cea mai frumoasă
cu panglici legate direct în lună
cu fardul tuturor panseluțelor din centrul orașului
sărut binele și răul
până la epuizare
până se văd unul pe altul prin mine.
Desprinderi
cuvintele ies din mâini
cuvintele au ieșit moarte.
restul trupului nu există
e un fum gros de brațe și umeri.