ȘERBAN CODRIN

Flori de câmp

Mă întreb dacă se spală pe mâini după atâtea orgolioase treceri, ori umile,

printre bărbaţii admirându-le fie în treacăt, fie insistent,

urmărindu-le cu ochii sau neluându-le în seamă;

Floarea îşi duce acasă genunchii vlăguiţi; Păscuţa nu pare deloc fericită;

Violeta pare de-a întregul nefericită; Aglica pe zi ce trece devine

mai frumoasă, o fi având vreun secret ascuns în stânga pieptului,

sub cea mai colorată bluză; Păpădiei îi albeşte primul fir de păr,

ceea ce habar n-are.

 

Steliţa nu găseşte în poşetă, însă uită ce caută, pe când Calomfira nu

întâlneşte ochii şi sprâncenele în oglindă, trebuie să se

intereseze în cu totul altă parte; Garoafa se plimbă întâmplător

şi tocmai împrejurarea o miră; Brânduşa mai mult aleargă, ceea ce

se deprinde încă din copilărie, decât merge, primele dintre

învăţăturile de neuitat;

Albumiţa o face de ochii lumii, cu toate că poartă ochelari de soare; Firuţa

şi-ar cumpăra, însă renunţă printr-un scurt monolog interior;

Narcisa se gândeşte la ceva, probabil la minciunile tocmai auzite;

Sânziana are nişte cercei de-o formă atât de ciudată încât pare

ca un obiectiv aflat în urmărire auditivă;

Odoleana îşi dă bună ziua cu Zambila şi Măcrişa, mai bine nu le întâlnea;

Ţintaura se convinge de contrariul; Pojarniţa nu se împacă, prea

are nume ameţit, o fi fost naşa beată; Firuţa caută alinare, pe

când Albăstriţa nu găseşte sare, ruşine pentru anii petrecuţi lângă

nu mai contează cine; Melisa s-ar dezbrăca în oglindă;

Agurijoara se gândeşte de ce aseară nu a băut un pahar cu apă în loc de

vinul acela prea nu-ştia-cum; Arnica se întreabă cât o mai fi

costând un timbru poştal.

Gherghina crede că mai ratează o zi, oricât îşi consultă horoscopul;

Creţişoara citeşte inscripţia de pe soclul statuii, cu toate că a mai

făcut-o degeaba de nenumărate ori; până la urmă Angelica amână,

tot amână; întâi Genţiana răsuceşte cheia în uşă, încântând-o

sunetul; Părăluţa coboară scările cu toate că ar trebui să urce;

Lumânărica nu se hotărăşte; Nalba se întreabă în gând:„Unde m-am

dezbrăcat, ştii cumva?”, Obligeana habar n-are cu toate că avea

capul pe umeri când, la cununie, nimic de mirare, şi-a zărit

viitorul iubit pentru prima oară; salut pe Ventrilica şi Coleandra,

dar zăpăcitele ridică din umeri, „L-om fi întâlnit în piaţa de flori,

pe acolo îşi pierde vremea”, prilej să privească prin mine ca

printr-un geam spart;

Pentru Lavanda orice zi trece cu multe griji, noaptea înmulţeşte

îngrijorările, fiindcă întunericul e mai darnic, ceea ce lămureşte

multe întâmplări de neexplicat; lui Cimbrişor i s-a tocit cuţitul de

feliat pâinea, fără firimituri pentru cine atât aşteaptă, firimiturile

vieţii; Veronica ar vrea să vizioneze un film turcesc, mai bine nu.

 

Pomişoara poartă ciorapi mai verzi decât celebre cămăşi din istorie;

Rujiţa intră în farmacia cu produse naturale; Lămâioara

părăseşte aceeaşi prăvălie, de unde voise să cumpere cartea

„Totul despre ceaiuri naturale”, însă aveau numai ceaiuri; baba

Mătrăguna îşi mai aduce aminte, „Aseară ţi-am dat un măr, uite,

l-am şterpelit pentru tine”,

Cu toate că de atunci au trecut o sută de ani şi mărul furat, ca orice lucru

de furat; pe Somnişor, cine mai ştie ce nebun cu incoruptibilă

imaginaţie o poreclise Macissima, să nu mai roşească macii de

suferinţele nemeritate, ba cu atât mai mult, risipiţi ori adunaţi la un

loc, povestea tuturora alcătuia, roşii şi roşii pe câmp – o viziune-a

infinitului.

 

Unele îmi vin din faţă, altele mă depăşesc, ocupă oraşul prăfos, de

câmpie tocită, mergem alături, întineresc; aceea poartă în braţe

un snop bogat, alb, de margarete; altele freamătă, se ofilesc,

îmbătrânesc, ţi se vâră în inimă sau trec nepăsătoare, graţioase,

cu mersul statuar şi liber,

Cu părul în dezordine pe spate, în vraiştea vântului, sau numai frumos

domesticit în clame; care mai de care, cu discreţie, ascunde o

bucurie pe strada pustie, o dramă în pasul prea încet, o

nemulţumire, un eşec, o supărare, o aşteptare, diseară, să fie

luată de mână.

 

Cea blondă, la etajul trei, cu şorţ, iubeşte amiaza şi, frecând cu o cârpă, îi

face loc în geamul maniacal de curat; cea brunetă şi grasă, târăşte

nişte scânduri sparte într-un sac; caut una cu capul în nori, uşor de

găsit, fiindcă uneori uită cum o cheamă, alta e mulţumită de ce nu

are;

Fiecare, pe degetele cu unghii vopsite sau numai obosite, fie aşa cum

sunt, poartă câte o verighetă strălucitoare ca secolul luminilor.

 

Un dicționar

Şterg praful

Şi pulberea; uşor, ca pe un caiet subţiratic, de buzunar, îl ridici între două

degete, prea-i caraghios dicţionarul,

Ce treabă de mântuială au făcut lexicograful,

Tipograful şi anticarul,

O cărţulie de şcolar, măruntă, unde încap substantivele, verbele pentru

oricâte poveşti despre Anu, Ki, Marduk, pentru cărţile lui Enoh,

Ghilgameş, Moise, Iov şi întreg neamul, pentru rapsodii de

Homer, Valmiki, ale lui Firdousi, Nisam, Dante, Tasso, Buday,

Lönnrot laolaltă cu edele lui Snorri Sturluson, pentru balâne,

vede, upanişade, Bhagavad Gita şi sutrele lui Buddha, de nu le

numără nici mulţimea frunzelor de ceai, pentru psalmi şi

evanghelii, alături de surah de Mahomed, epode, ditirambi,

georgice, elegii, ode olimpice, lângă tragedii de Eskil, Sofocle,

O’Neil, binecuvântate cu toate suferinţele;

Depinde cum Euripide născoceşte în versuri prorocirile Casandrei

mărturisind adevăruri de nimeni luate în seamă, despre câte

năpaste vor îndura învingătorii, pe când Esenin bea cu ţara de

canalii şi chiuie cu Moscova de gât, naiba să o ia de

cârciumăreasă, cum Shakespeare se travesteşte în actor,

Saint-Nova, în rege trubadur, cum Borges descifrează Biblioteca

Babel, iar Bacovia citeşte în plumb de iarnă;

În fine, le amestecăm cu toate stăruinţele şi străduinţele

În oricâte înşiruiri-deşiruiri ilizibile, după cum,

Penibile, cretine, ni se tulbură minţile

Şi abuzăm de preasfintele,

Nu ne mai vindecăm, nu ne mai astâmpărăm,

Ia-ne, Doamne, cuvintele.

 

Cântecul despre diferiți purtători de vorbe în poezie

Prea puţine dintre năzdrăvăniile poeziei, sau multe, precum urmează,

Homer, la chermeze ale bazileilor, cântă, zeiţă, mânia din războiul Troiei,

unde bacantele din oale şi ulcele îi suflă la ureche toată

povestea, mai credibilă decât întrevede prin iscoditorii săi ochi

de orb; însoritul ostrov Lesbos o recomandă pe Sappho drept o

îndrăgită sau hulită lesbiană, după împrejurări, pentru că duce

zilele într-o veselie şi-şi chefuieşte nopţile cu Bilitis, pentru a urca

în copac, am îngăduit rochiei să alunece de pe trup, neuitând nici

de alte fete ghiduşe în fapte şi mucalite în vorbe;

Priviţi-l pe Vergilius, arma virumque cano, veneratul bard de curte

augustă, cum moare într-un roman de Broch; poeţii alexandrini se

lasă plagiaţi şi ademeniţi Fas pervicaces est mihi Thyiades

vinique fontem lactis de convictor Maecenatis Horatius, până să

ardă în cenuşa bibliotecilor, prevestitoare ale rugului hulitei Jeanna

d’Arc;

Cu oricâte geruri pe ţărmurii Pontului Euxin, lui Ovidius nu-i displac deloc

hohotele de râs ale slujnicelor, nici vinul destul de dulce pentru

a nu fi acru, de Tomis, fiert pe foc laolaltă cu mirositoare,

ameţitoare, caniculare buruieni de leac, aşa că, prin scădere şi

adăugare, se ajunge la un minunat exil;

După alungarea zeilor din temple şi întronarea jertfitului de pe Golgota,

noii evlavioşi demolează amfiteatrele de marmură ale vechilor credincioşi,

cu binecuvântarea tuturor sfinţilor şi a episcopilor

botezaţi până în gâtlejuri de sfintele amfore, cu grija grijilor să

extermine până la ultima filă pe demonii Eskil, Sofocle,

astfel mântuind chinuita şi mult îndurătoarea omenire de

obsedante tragedii precum Troienele, unde bântuie

blestemele Casandrei, pedeapsă pentru imprudentul şi
gură-cască Euripide să piardă, bată-l vina, ritualicul butoi cu

vin şi cununa de iederă cuvenite învingătorului la premiatele şi

aplaudatele şi lăudatele întreceri ale Marilor Dionisyi din anul cu

pricina;

Beat, pe Li-Tai-Pe îl ademeneşte luna din lac; numitul vagabond şi hoţ

de raţe Villon descântă din rău în mai rău pe cârciumarii turnători

de apă în vin tocmai în vremea când este căutat cu ştreangul de

cinstiţii slujitori ai legii; Shakespeare, dedat la giumbuşlucuri,

croieşte, fără ştersături, de trei ori Hamlet cu propriile puteri,

sau, făcând-o pe beatul în cârciuma cu holercă proastă a

hangiului George Wilkins, semnează peste iscăliturile, deloc

obligatoriu că i-ar păsa de îndemnul sfântului Bernard:

Moderate bibendum est!

Shelly se îneacă în mare, în ciuda profeţiei lui Marx la o halbă, cu guler,

de bere burgheză, prilej să lase puterea, faima, pacea, măreţia mai

orfane cu un drapel de revoluţionar;

Lordul Byron trage cu puşca, proslăvind numele libertăţii şi vinul de Chios,

până cade împuşcat de alţi închinători la sanctuarul aceleaşi libertăţi

şi la vinul născocit cu folos de beţivul Enopion, plodul din

flori al Ariadnei cu amantul zeiesc; Petöfi moare în bătălie şi învie

în Siberia, caraulă cu lipit puşcociul de picior, unde păzeşte

ocnaşii şi-şi suge raţia duminicală, cazonă de poşircă;

Cu cât Hugo scrie la întrecere cu mai multe cupe de Beaujolais şi Médoc,

cu atât maniacul şi sfiosul şi obsedatul Mallarmé preferă ora verde

în toate după-amiezile unui faun, când îşi soarbe habotnica treime

de pahare cu absint;

Nu abuzul de whisky, ce barbarie, ce neamuri foşgăitoare de ploşniţe, otrăveşte

sufletul şi moartea şi corbul ameţitului Poe, ci nenorocitul gaz

pentru iluminatul public; Whitman cântă pentru toate mările, toate

corăbiile, începând cu sine însuşi şi în ceea ce zic despre mine vă

puteţi încrede; Esenin se abţiguieşte de-şi risipeşte stacane de

lacrimi între ţâţele Moscovei cârciumărese; fără pretenţii de

erudiţie în beţie, Maiakovski îşi apasă tâmpla cu Poemul lui

Octombrie și-și trage un glonte.

Sub mii de steaguri şi lozinci omagiale în vânturile dinspre Marea

Nordului în furtună, adoratorii exaltaţi de butelcuţele de

Chambertin dulce sau Chambertin sec, pe lângă berea în delir, îi

strigă de bun rămas, până umplu de-a valma peronul gării şi-l

împing pe Verhaeren sub roţile trenului;

Procurorii militari îl condamnă pe nemernicul şi hulitul bard, trădătorul de

idealuri umaniste, paranoicul Pound la recluziune în cuşcă,

noaptea în bătaia de joc a reflectoarelor, ziua în baionetele

soarelui, purificându-l, între gratii de gorila cage, expecting to be

hanged, de morbul utopiilor şi de groaznicele mărturisiri, aurum

este commune sepulcrum, îi dau dracului pe toţi!;

După chinurile în beznă dincolo de uşi blindate, ajuns la soroc, îndemnat

cu milă creştinească să primească anafura şi vinul

de împărtăşanie, trupul şi sângele mântuitorului Iisus Hristos,

Voiculescu se supără până la blasfemie: „Nu am păcate, părinte!”;

Unul rămas singur printre poeţi ratează premiul suprem de dragul Sfintei

Treimi a delatorilor, o stea de pradă inspirând simpatie şi

încredere, un democrat al naturii şi un Crai de Ghindă, visând să

stea de vorbă cu îngerul, se echipează în costume de homo

aestheticus şi spune: Da! –

În fel şi chip, mulţimi de pozne ale poeziei, pe lângă infamii nepomenite,

însă continuu adeverite.

 

Sutra nepriceputului

Nepriceput mânuitor de carte, dar mai ales cititor, eşti dat afară din Biblioteca

lui Dumnezeu şi trimis la arat, semănat, plivit şi secerat ogorul;

Neisprăvit în treieratul grâului, ori în culesul rodiilor, smochinelor, în

presatul măslinelor, eşti dat afară din singura pâine ştiitoare să fie

fierbinte, şi trimis oriunde în lumea păcătoşilor;

Neajutorat jucător de poker, crupierii te alungă de la masă, o dată mai mult

să te calce roata norocului printre scaune;

Degeaba săpător în albia râului, în zadar ageamiu căutător de aur, în cele

din urmă golul ţi-e topit şi aşezat între lingouri în depozitul de jos,

Atât de jos încât, cu viaţa în cârcă, cedezi poverilor şi preferi să rămâi

neajutoratul, neîndemânaticul, neştiutorul, ignorantul cititor de carte.