DIANA DOBRIȚA BÎLEA ‒ Legat de vatra inimii strămoșilor
Este cartea pe care aș fi dorit să o citesc mai demult și, cum n-am găsit-o, am simțit nevoia să o scriu eu”, a declarat Ion Andreiță cu prilejul lansării romanului său Banii miresei (Ed. Eikon, București, 2023), la Biblioteca…
VALERIA MANTA TĂICUȚU ‒ La talcioc (Stelian Tănase)
Pe urmele lui Honoré de Balzac (considerat „patronul acestui op” – v. pag. 183), Stelian Tănase (Neguțătorul de antichități, Ed. Corint Fiction, 2023) pare pornit să creeze o nouă comedie umană, pusă, deopotrivă, sub semnul realismului, dar și al fantasticului…
CONSTANTIN DRAM ‒ O poetică a „privirii dinăuntru” (Paula Bârsan)
Poezia scrisă de Paula Bârsan e rezultatul unui proces conștient ce ține de o „logică a sentimentelor/ stărilor” trecute printr-o rece și sistemică ordonare, ceea ce o încadrează pe autoare într-o categorie mai puțin numeroasă a creatorilor lirici și cu…
ION CODRESCU ‒ „Tapiseria de la Bayeux” și pictura japoneză pe sul orizontal „Poemele celor treizeci și șase de poeți nemuritori și stoluri de cocori”
La o privire fugară, compararea acestor două opere de artă – una din spaţiul occidental şi cealaltă din spaţiul oriental – ar putea să pară forţată, dacă nu am descoperi elementele comparabile din aria concretă şi spirituală a celor două…
CORINA-MIHAELA APOSTOLEANU ‒ Imagini literare din Dobrogea de Sud
Dacă ar fi să ne gândim la toți scriitorii români care au simțit o atracție mag- netizantă pentru lumea Dobrogei de Sud, ar fi dificil să îi putem evoca pe toți. Firește, ceea ce numim astăzi turism, iar în trecut…
DOINA PĂULEANU ‒ Redescoperirea Balcicului
Redescoperirea Balcicului Lucrările Constanţei Dănilă din ultimii ani sunt pictate la Balcic sau rememorează pilduitoarea întâlnire a artistei cu acest spaţiu. În demersul său, Constanţa Dănilă nu este originală, nu doreşte să fie şi nu poate fi, de vreme ce…
CONSTANȚA PETRESCU DĂNILĂ. Fișă bibliografică
Date biografice: Data și locul nașterii: 25 septembrie 1955 în localitatea Smîrdan, județul Tulcea. Studii: Academia de Arte „Luceafărul” București, secția Pictură, promoția 2000, clasa profesor Teodor Moraru. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Secțiunea Pictură, Filiala Constanța din…
CONSTANȚA PETRESCU DĂNILĂ ‒ Peisaje de la Dunăre și Mare
GOJKO BOŽOVIĆ ‒ Poeme. Prezentare și traducere de SLAVOMIR GVOZDENOVICI și LUCIAN ALEXIU
Gojko Božović este poet, critic literar, eseist, editor. S-a născut în 1972, la Pljevlja (Muntenegru). Este fondator și redactor șef al prestigioasei edituri Arhipelag, inițiator și organizator al Festivalului Belgrădean al Literaturii Europene. Vicepreședinte al PEN Clubului sârbesc. Cărți de…
DAN ANGHELESCU ‒ Poeți din Levant
Oricine se va apropia de spiritualitatea Sud-Estului european, a spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic sau (aşa cum spuneam până nu de mult în re- vista Carmina Balcanica) a Levantului, se regăseşte într-un fabulos tărâm al poeziei. Să ne reamintim că, în străvechime, unora…
ERNESTO MIHĂILESCU – Ioan Afâței merge mai departe
Era un amurg ca oricare altul, detaliu nesemnificativ pentru un om al pădurilor de sălcii și plopi, când taman ia cu asalt, șontâc! șontâc! intrarea în Orașul fălos ca o divă noptatică de Hollywood. Șontâc-șontâc, Ioan Afâței pășește, patriarh coliliu…
LIVIU LUNGU ‒ Poate poveste: despre aventura unei doamne
Pe la sfârșitul anilor șaptezeci, într-o toamnă splendidă, coborâtă de pe Colțatul și de pe Zăganul, în urbe a mas, în hotelul zis de lux „Continental”, fost „Turist”, fost „Piccadilly” o pereche de „poate prinți englezi”, „poate magnați scoțieni” sau…
CONSTANTIN CIOROIU ‒ Magicianul
După treizeci de ani de când se afla la cârma ţării, bătrân, ostenit şi şubrezit de boli şi de rănile căpătate în războaie, sultanul Ahmed hotărî ca, înainte de iminentul sfârşit, să-şi pună în ordine toate problemele, şi cele de…
OVIDIU DUNĂREANU ‒ Bucuria aducerii-aminte*
*fragmente din romanul cu același titlu aflat în lucru. Era de mirare cum, ghemuit pe buza malului, cu ochii furați de scânteierile și repezișul anafoarelor, întâi și întâi i se perindau pe dinainte clipele care l-au adus încoace, în Dobrogea,…
ȘTEFAN MITROI ‒ Mirese zburând
Era satul plin de nunți amânate. Războiul fusese mai iute de picior decât ele și le-o luase înainte. Exista pe fiecare uliță cel puțin o casă în care o rochie de mireasă aștepta să fie îmbrăcată. Exista și o…
VIOREL DINESCU
COSTEL BUNOAICA
ȘERBAN CODRIN
SORIN ROȘCA
LIVIU CAPȘA