#80-81 aprilie 2024,  Poezie,  TEXT

IUSTIN MORARU

Ubicuitate

Se făcea că eram

Pasărea bucuriei, în zbor.

Trupul secundei plutea

Pe marea în revărsare spre dincolo

De orizontul meu interior.

 

Desprins de pământ și de gând,

Rază de sfânt, fremătând,

Nu doream să‑mi revin, să revin

Din sublim, în noroi.

 

Smuls violent de torent

M‑am pomenit căzut pe podea,

Dezvelit de trecut,

Înfrigurat de prezent,

Strivind cu piciorul

Ceasul care urla.

 

Captiv în sălbaticul, dragul acum,

Nu pot pleca, încă nu,

Din casa în care trăiesc

Căsătorit cu viața ce pare a mea.

 

Îmi îngădui să fiu

Treaz, îmi îngădui să fiu

Noapte și zi, cenușă și pară

Ocrotind, luminând

O comoară imaginară.

 

Dumnezeu trăiește prin mine

Vindecând, înviind

Tot ce atinge cu gândul

Soarelui blând, răsărind.

 

Ecoul unei vieți de demult

Mă ajunge, din urmă, sălbatic,

Ecoul unei vieți de demult.

 

Dormeai, acolo, în piatra

Mileniului stins

Sub furtuna miracolelor.

 

Așteptai cuibărită în aurul

Soarelui adunat în nopți

De singurătate primară.

 

De ce‑mi răsari acum cu

Totă vâltoarea oceanului

Revărsat cândva în inima mea?

 

Se pietrificase și-n mine lumina.

Miezul vulcanului nostru părea

Stins pentru eternitate.

 

Iar acum îmi sfințești

Clipa infinită de‑atunci

Cu sângele lumilor noastre

Înviate din morți.

 

Stupul memoriei

Când îți îngădui, trecând, să mă vezi,

Să mă simți, să mă pierzi,

Ca prinț pregătit să te scoată din minți,

Stoluri de raze îmi biciuie cerul

Sălbatic și pur și liber de sfinți.,

 

Întâlnindu‑ne, prinși Î

n vâltoarea din clipă,

Cântecul nostru trezește albastrul

Tăcerilor clocotitoare

Vălurind oglinzile vechi, în surdină.

 

Zumzăie lumina în stupul memoriei

Când mierea surâsului tău

Contaminează abisul

Cu flori de dor pe coline.

 

Ritual păgân

Clocot de lumi

În oceanul tăcerii.

Martor divin, îmi asum

Vinovat, risipirile verii.

 

Treier de gânduri vuind.

Dintre sirene m‑alege doar una.

 

Fulgerul viu m‑a lovit,

m‑a trezit În furtună să mă biciuiești

Cu bucurie și azi,

Prins în marele dans al

Mistuirii prin înflorire,

Cum e ritualul, dintotdeauna.

 

Un surâs în zori

Mugurul luminii ridică

Lespedea de întuneric sub care

Am dormit fericiți

O mie de ani.

 

Orbiți de revelație

Înaintăm tăcuți,

Călăuziți de cântecul

 

Privighetorii în zori.

Aburul mirării

Se revarsă peste întindere.

 

Un copil răsărit

În corola de aur a dimineții

Surâde de parcă

El ar fi soarele.

 

Rană deschisă‑n albastru

Ecoul unui gând de demult a ajuns

Să‑mi dea fereastra inimii de perete.

Vârtejuri de nori m‑au pătruns

Din vremea când tu mă‑nvățai

Să te trăiesc destrămându‑mi

Clipa în roiuri de sori și comete.

 

Acum știu că deasupra furtunilor

Cerul rămâne, în suflet, lumină.

Dumnezeul vieții, suprem,

Neclintit, nimănui, nu se‑nchină.

 

Fuiorul de nori interiori,

Rană deschisă‑n albastru, de zbor,

De mine, în mine, nu mă desparte.

 

Filonul de aur al bucuriei

Hrănește soarele zilei cu dor

Să mă pot mistui mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *