REMUS-VALERIU GIORGIONI
Înecat în spledoare, Poetul se prăjește la soare…
În fapt de seară, Poetul ‒ când lumea
Și soarele se pregăteau de culcare
El încă trudea de zor pe „ogor”: brazdele Poeziei
Trase pe suprafața hârtiei
…În miradoarele laboratoarele ei
Cu hecatombele lui de cuvinte
Se scaldă în poezie ca o găină
În praful ogrăzii, fierbinte… cele o sută
De verbe îndrăgostite, jertfite
Tăvălite-n splendoare pe aeriene altare
El luptă din greu
Să cucerească redute: trainic și tainic, tiranic
Minciună meșteșugită e verbul său
Bine strunjită – abil ticluită
Adusă spre noi dinspre Empireu
În aceste condiții, Poemul
E-un sentiment de uimire, răbufnit înafară
Cu forța unei combustii spontane… Cuvântul
Se prăvălește ca fulgerul
Pe trepte de stânci, construind
Catedrale adânci
…Foc subit izbucnit – iată-l duduind
Din bușteni naturali în șemineul electric (așa
Este Poetul în fața ecranului
Pornit pe scris-și-citit)
Iar ochii de vultur ai Cititorului –
Privirea lui grea de gânduri (
citea Binișor printre gânduri) e ca
Niște faruri puternice, reflector
Care mătură curtea-nchisorii în noapte
Cu poemele sale, Poetul
Cheamă sub arme contingente întregi
De soldați-cititori să asiste
La intrarea solemnă a lor În istoria literară…
Poetul, cu turma lui de poeme pe malul mării
Poetul bun se prezintă în fața lumii
Ca brav jucător de ligă: capabil
De surprize răsunătoare, de mari
Răsturnări de scor (ca un aviator
Făcând giumbușlucuri și tumbe ‒
Opturi loopinguri exhibiții pe cer)
Versurile lui: cochilii liliachii
Aruncate de valuri pe-un țărm de mare
Iar în valuri se joacă sirene
Driade, fetele mării – cochilii de scoici
Culese curând de copii
Poezia și ea: un rodeo (sau cavalcadă) –
Care scoate lumea în stradă… din timpul universal
Ea dispune abia de-o fereastră
Prin care se pot lesne întrevedea maidane
Cerești ‒ imagini intermundane
…Cum discipolii după Socrate, așa
Gloata gălăgioasă – și furioasă – a cititorilor
După Poet se-aținea…
Îl urmăresc îl pândesc prin piețe și uliți
În mâini cu tocuri roșii de lemn
Ca niște țepe (sau suliți)
Imun la atingeri imunde, flecărelile urbei
Poetul participă la turnir
În foșnetul mătăsos al mantiei sale
De scrib filosof… pe carul de luptă
Cavalerul-poet se sprijină pe-un umăr
De scutier-cititor
Poetul în poezeum: divagările sale aurorale
În cămăruța sa dintre aștri (tavanul mansardei
Zugrăvit în albastru, cu „stele”…) Poetul
Sculptează idei și afecte, dăltuind sentimente
Sub policandrul agățat
De tavanul zis boltă. Acolo, -n lăuntruri
Oglinda adâncă a zilei
Soarbe lumina cu lăcomie
(Ascuns după zidul elastic
Al pântecului matern, Poemul
Încă nu se născuse – abia dacă era
O șaradă&sarabandă, căutare-și-rătăcire)
În umbra galantarelor sale –
Vastele sale interioare, Maestrul
Își poartă cu demnitate stigmatul nobleții
Cum snobul își ține monoclul
…Oooo, surâsul lui vag ironic (sardonic)
Când zâmbește pe sub mustață:
Un soi de gracilitate – sau grație
Ușor glacială
Cu manierele lui iezuite se strecurase
În poezeum ca printr-o ușă batantă
Sau perdeaua de muște a unei locante
Tot la fel s-a introdus într-o zi
Și în legendă, mitul său personal
Pe ușa din dos… (sau poate ea îi intrase
Sub piele – în oase! – în buzunarele
Mantiei sale interioare!)
Poetul antic
și textul incandescent
Cum odinioară Belerofon
Ucigătorul Himerei, întors
De la războiul cu amazoanele
Escaladase Olimpul călare pe Pegas
Să-i viziteze pe zei
Poetul (post)modern și contemporan
E călărețul cosmic aterizat pe Terra
Din spațiu e undeva
Și cum lui Moise sus pe munte, îngerii
Tablele Legii-i dăduse – plus planul
Cortului Întâlnirii (totul cu Deget de Foc
Gravat) Poetul de astăzi la fel lucrează
La textul incandescent, conceput
După model revelat
În vânătoarea de inorogi angrenat
Poetul e un constructor de corturi
(cum Saul din Tars): corturi de aer
Cu țărușii flotanți, de nori ancorați
…Ca odinioară Belerofon, căzutul din șa
Pe Câmpia Rătăcitorului, tot așa
În cortul său de hârtie Poetul hălăduiește
Îl umple de semne pe ambele fețe
Apoi îl strânge, făcându-l sul, așezându-l
Pe raftul de Sus
Poetul: un paj
și Majestatea-Sa, Cititorul
„Citesc în tine ca într-o carte!” ricana
Cu placheta de versuri în mână… „Te-am descifrat
Din pagina de titlu și până
La notele de final!”
Convertit definitiv la estetic și învârtindu-se
În fața calculatorului pe-un scaun pivotant
Cititorului i se pare că lumea
Se învârtește în gol (dar că planeta
Îl ocolește pe el, ca pe-un soare)
Atins de oțiu și delăsare, scoțându-și
Pieptul la-naintare
Împunge aerul cu nasul lui ascuțit…
Adâncindu-se în fotoliu, -n intimitatea
Reveriilor sale
Mic uscățiv și sfrijit
Escapist-evazionist, se lasă furat
De mirosul hârtiei murmurul Poeziei:
Alertețe și ritm… i se pare
C-ar fi chiar Bătrânul Dascăl din carte
Învârtind universul în degetul mic…
Ridicând pe furiș un colț al cortinei
Vede lumile-și-luminile: inima Nevăzutului
Cum palpită din greu în focarul
Din Empireu
Pe scaunul lui rotativ răsucindu-se
(el însuși un „învârtit”) convertit la estetic și prizărit
De oțiu și spleen otrăvit –
Pe ecranele minții
Începutul de dinaintea tuturor începuturilor
Îi apare
Așa cum stă proțăpit în fața calculatorului
Citind cu glas tare