MARINA CUȘA – Melancolicul bine temperat (Iulian Dămăcuș)

Nu demult, industriosul membru al filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, Iulian Dămăcuș, a reluat dialogul cu cititorii săi prin intermediul volumului Cu Marea (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca 2022).

Cu îndelungată activitate literară, autorul s-a manifestat variat, com- punând poezie, roman, nuvele, aforisme, epigrame, eseuri, recenzii, studii cercetare literară, și a strâns în palmares numeroase premii, printre care unele internaționale, în domeniul liricii de factură tradițională niponă. Se subînțelege deja, din cele arătate, că aparține acelei categorii de scriitori capabili să se reînnoiască și care își lansează singuri provocări creatoare.

Volumul Cu Marea este unul „de poche”, subsumabil genului minimalist, agreat de cititorii actuali, tot mai expuși lipsei de timp și tensiunilor variate. Precizarea de subtitlu, „versuri în proză”, îl așază într-un gen proxim și-l pregătește pe cel care îl deschide pentru un discurs textual inedit, în care barele verticale delimitează versete sau versuri aranjate sub formă de proză, uneori rimată și ritmată. Procedeul, folosit de optzeciști, duce desigur la ampli- ficarea lirismului și este benefic unor texte în care eul se efasează cu discreție pe sine, dar este posibil și ca folosirea lui să se datoreze frecventării asidue de către autor a unor specii japoneze, în care nu există o limită clară între genul liric și cel epic. Cert este că demersul lui Iulian Dămăcuș de a contopi genurile arată o conștiință artistică interogativă și îndrăzneață.

În consonanță cu titlul, placheta se deschide cu imaginea poetică prin excelență a mării, propusă aici cu subtilitate drept simbol thanatic, inductor de spaime, tristeți, amintiri precum cea a trupului defunct al mamei. Astfel de „gânduri răzlețe” vor nutri multe alte piese ale volumului. Observarea fluturilor ce caută lumina dincolo de geam, o vedere a soarelui din avion, o întâlnire cu un păianjen sunt tot atâtea momente ce pun în mișcare diapazonul sufletesc, ale cărui sunete autorul le surprinde cu precizie și sobrietate. Ca și în poezia japoneză, un fapt din exterior, din natură deschide uși nebănuite, paradoxuri pe care scriitorul nu le dezvoltă, ci doar le propune cititorului ca pe un moment de „sartori”. Textele se țes din, și produc la rândul lor melancolie, întrebări dureroase, neliniști ale trecerii timpului.

Însă poetul nu vrea să le cadă în plasă ori nu mai vrea o altă carte tristă, așa că schimbă tonul, spre râs și ironie salutară. Motive găsește destule în jur, de la traiul în blocul-ghetou fost comunist, la derizoriul orășelului dez-in- dustrializat în care trăiește și până la eterna imbecilitate umană. Nu cruță nici tardivele pulsiuni erotice ori trupul feminin altădată celebrat, acum asemănat cu „harta de pe țeasta lui Gorbaciov”, semn al ravagiilor ineluctabile ale timpului.

Așadar, râsul și plânsul se contrabalansează în această carte mică dar bine echilibrată, care îți eliberează imaginația, dar și te ajută după ce ai întâlnit-o să treci mai ușor prin „existența noastră sublunară”.

Formatul cărții lui Iulian Dămăcuș mă face să mă gândesc la dedicația argheziană din Cărticică de seară: „ Vrui, cititorule, să-ți fac un dar, / O carte pentru buzunar,/ O carte mică, o cărticică…” După două volume de cerce- tare literară, Calea lui Nastratin (editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2020) și Emanoil Bucuța interpretat de …(ed. Napoca Star, 2021), Iulian Dămăcuș a simțit nevoia să se apropie de un număr mai mare de cititori, cărora le oferă în dar această carte mică, dar adevărată.