LUCIA CUCIUREANU

De la tine

De la tine am luat

guașele cu domnișoara x

prea seamănă cu femeia

împietrită

când îi duce bărbatului

de mâncare.

În jurul ei jar aprins

de care n-are scăpare.

De la tine am primit

cel mai frumos semn de carte:

„Trăim în povești

așa cum trăiesc peștii în apă”

cu reflexe aurii și brune

brăzdați de corăbii cu vele

și de gânduri adânci.

De la tine am învățat

să fac salată salpicão

deși tu nu ești brazilian

nu-ți place sucul de limetă și nu l-ai citit

pe Antonio de Castro

Alves.

Ție

îți dăruiesc focul uriaș

care topește rocile

preface pământul în tunel

și peșteră.

Nu te speria,

după pârjol

dolina se va umple

cu ierburi până la umeri,

copaci înalți,

mai înalți decât ai văzut

vreodată

și animale nemaiauzite –

noi i-am spus grădina cerească

a paradisului

în care globuri de cristal

vor emite continuu

raze de lumină.

Va fi o lume nouă

unde dragostea va răsări

într-o dimineață limpede

când urmele șterse ale nopții

vor începe să tremure

într-un scris nemaivăzut.

Te rog să ai răbdare

să-l citești până la capăt.

Definiții

O decapotabilă roșie

care circulă pe un drum

ce se pierde pe linia

orizontului,

la volan cel mai frumos

vitezoman.

Într-o zi adoarme

între patru pereți

cu gândul la cursa de a doua zi.

Numai eșarfa flutură încă

în urmă.

Comoara ascunsă

în Munții Stâncoși

ticsită cu aur, rubine,

smaralde și diamante.

Într-o noapte,

doi vânători de comori

o descoperă

și nu o dau mai departe.

Un senzor de grafem

ca un tatuaj digital, cel mai subțire

modul electronic

care măsoară bătăile

inimii,

un tic-tac de-abia auzit

în vacarmul

zilelor cu război.

O drupă

zemoasă

cu gust dulce-acrișor

care se coace pe jăratec

e dragostea noastră

stelară.

Când nu te aștepți

Așezată pe o bancă stingheră

din parcul cu frunze uscate

mă văd deodată într-o istorioară

în care sunt o domnișoară zveltă

la un spectacol cu multe paiete,

cu oameni care se cunosc

pentru că vorbesc între ei și râd.

Pe trupul meu se plimbă lumina

candelabrului din tavan,

o pasăre cu brațe de sticlă,

nimic nu se lasă așteptat,

dar eu număr pașii spre ușă,

îmi iese o sumă impară,

orchestra cântă aceeași melodie,

mă uit în oglinzi,

nu mă recunosc în rochia de bal

și gândul mă acoperă

cu perdele de fum.

Dacă deschid ochii, te văd,

mă cauți,

privirea ta se face foc,

eu pâlpâi ca un licurici

înfrigurat,

când povestea ajunge la punctul

culminant

urmează o noapte wild.

Basm

Când ai temeri

că vei înceta să fii

nu dormi nopți la rând,

nu-ți cântă orchestre de greieri

la fereastră,

muzica îți dă drumul

dincolo

și ție ți-e frică de veșnicie,

până într-o zi când

îngerul se face văzut

și se limpezesc apele

atunci te încântă iarăși

povești și doine,

ghicitori, eresuri

pe care le știi pe dinafară,

înțelegi că tu și eu

vom rămâne împreună,

degetele vor aluneca

pe tastatură,

va fi liniște în castel,

va fi pace.

Împreună

Știi, noi am trăit

împreună în câteva filme –

închideam ușa la casă,

ne înghesuiam în patul

de o singură persoană,

trăgeam draperia cu pești,

între noi rămânea

lumânarea lui Tarkovski

din bazinul umed și toxic

cu izvoarele secate,

plin de mâl,

de crăpături cu emanații

de sulf și bioxid de carbon,

și galbenul tramvaielor

care se retrăgeau în depou

înainte ca noi să bem seva

mestecenilor din pădurea

lui Wajda

și să dansăm step

pe podețul improvizat

în mintea noastră,

un șir lung de imagini

pe care le puteam numi

viața noastră,

le urmăream înfrigurați

din acvariu

printr-un geam transparent

cu mare atenție

de teamă să nu pierdem

finalul.

Trei iubiri pasagere

Un poet dintr-un orășel

din Irlanda

pe care nu l-ai mai prins în viață,

v-ați fotografiat împreună

(în album păstrezi cele trei poze),

el vertical ca o statuie,

tu stingheră și îmbujorată,

era frumos, talentat

și romantic,

ceea ce ție, la vârsta merelor

verzi,

îți lipsea.

Oliver, un mecanic

de tren internațional,

trăia pe două insule,

neozeelandez, parcă,

deși el te-a invitat

să-i vizitezi casa și pisica

din Toscana,

denumirea pământeană a

paradisului.

Un extraterestru

(i-ai uitat numele)

avea ochii albaștri,

cei mai ciudați ochi albaștri

pe care i-ai văzut vreodată,

scria cu litere neobișnuite

(Ω℮ _ _ _ _ _ _. π√?),

ne-am despărțit într-o noapte

aproape boreală,

era mai sofisticat decât mine

și mult prea departe.

Câteodată nu regreți

că destinul s-a jucat cu tine,

ce joc nebunesc

de-a v-ați ascunselea.

Alteori îți spui

că te-ai născut la mare distanță

de himerele tale,

Thomas Cook a pierit de mult

și asta ți se pare

o mare tragedie.

Oare?

Pariu cu scoici

Dacă aș lăsa valurile

să mă înghită

și refluxul mi-ar aduce

trupul la țărm

dis-de-dimineață

când marea ia foc

după atâta noapte

s-ar înghesui pe nisip

pescărușii matinali

și scoicile pierdute

să citească semnele apocrife

și să le șteargă.

Când vei coborî tu

din cercurile tale înalte

absent, tăcut și cu fruntea plecată

(așa cum faci mereu,

grăbit și dezorientat),

vei trece mai departe

puțin nedumerit

de jocul acesta cu moartea,

semnele vor rămâne nedescifrate,

ani după ani la rând,

va fi secretul meu sălbatic,

voi fi perla ta neagră

de Tahiti.