Poezie la nisip – Mircea Lungu în dialog cu Daniela Varvara

Dragă Daniela Varvara, ai continuat și anul acesta Festivalul „Poezie la nisip” de la Corbu, 2-6 Septembrie, cu o a treia ediție. Un proiect cultural propriu, o mărturie a unei maturități intelectuale de care comunitatea va trebui să țină cont.

Dar sunt de ajuns duhul poeziei, al cerului, al mării și al nisipului pentru a surprinde lumea satului?

– Scopul principal nu a fost nicidecum acela de a surprinde lumea satului, chiar dacă în plan secundar au căzut câteva săgeți și într-acolo. Despre ideea proiectului, titlul festivalului, modurile de manifestare s-ar putea spune că sunt marcă proprie, dar, apoi, în derularea sa, am reunit mai multe entități culturale și administrative: asociații de dezvoltare comunitară și culturală din localitate, Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, Asociația Multiculturală Anticus din Constanța și, în ultimii doi ani, Primăria A doua ediție a avut o mai largă adresabilitate către consăteni, încercând, pe de o parte, să popularizez activitatea scriitoricească a corbeanului Nelu Stanciu (Ioan Florin Stanciu), inclusiv prin demararea procedurii de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al comunei Corbu, iar pe de altă parte, prin implicarea iubitorilor de poezie din comună, de la cei mai mici – elevi ai școlii noastre – până la seniori, oferindu-le posibilitatea de a asculta poeți consacrați, dar și de a-și prezenta propriile versuri în cea de a doua zi de festival. Odată încheiată ediția a doua, ea a devenit bază a colaborării cu autoritățile locale, care au sprijinit și încurajat derularea manifestării și pe durata celor 5 zile ale începutului de septembrie 2022, cu dorința de continuitate a parteneriatului. Mulți colegi scriitori dobrogeni și-au dorit să participe din nou, să construim un viitor al faptelor întâmplate în primii doi ani de pandemie, așa că, pentru mine, a fost o bucurie să îi am alături. Și, ca să răspund direct întrebării, aș spune că duhul poeziei, al cerului, al mării, al nisipului ‒ așa cum le-ai numit – pot aprinde o vâlvătaie, dar, apoi, e nevoie de muncă, multă muncă în organizare, de implicarea mai multor actori culturali și nu numai.

– Locul îl singularizează. În prima zi a plouat E greu să obții disponibilitatea de a intra în dialog cu potențiali invitați aflați la sute de km? E o anume ingeniozitate în organizarea lui, ca să nu-i spun poveste?

– Mai degrabă poveste decât Locul e de poveste: plaja Corbu este deja foarte cunoscută în toată țara și chiar mai departe, pentru frumusețea ei sălbatică, pentru un ceva anume al său. Așa că, m-am gândit eu, ar merita să devină „de veste și poveste” și prin poezia citită „la nisip”, să împlinim cumva locul prin artă, să-i dăruim poeziei poezia sau poeziei pe poeți, nici nu știu care afirmație ar fi mai aproape de adevăr. Marea însăși este un fel de poezie cu scriere continuă, pentru fiecare, alta, forme diferite ale unei vieți în derulare. Ea poate inspira creatorii de artă, așa cum a făcut-o dintotdeauna și cum cred că a reușit și cu noi.

Dacă adăugăm și ingredientul surpriză din acest an, ploaia vijelioasă, venită spre finalul primei seri, avem un tablou aproape suprarealist, cum spunea unul dintre invitați, cu poezie printre fulgere, tunete, urletul mării, străluminările ce cădeau pe instalația poetică realizată cu sprijinul neobositei Iulia Pană, foarte îndrăgită poetă și artist vizual de mare sensibilitate. Pe ici- colo, ploua prin acoperișul foișorului, de altfel, o terasă foarte potrivită, prin ambientul interior și amplasarea ei pe buza malului abrupt din zona comple- xului Răsărit, gazda primei zile. Un spațiu, la un moment dat, neîncăpător, căci, până a se porni ploaia torențială, au venit rânduri-rânduri de vizitatori dintre turiștii aflați prin apropiere. Semne ale celor care poposiseră înaintea noastră pe acolo, versuri sau întrebări lăsate sub diverse înscrisuri pe stâlpii interiori din lemn, de la care puteai chiar construi un imaginar dialog poematic (și unii invitați chiar au făcut-o ad-hoc), urmele pașilor noștri în nisip, textele poetice strălucind în lumina solară, apoi, în reflexia becurilor și a fulgerelor, muzica talentatului pianist George Călin, a cantautorilor Ion Scarlat, Laurențiu Marinescu și Laurențiu Stoian, toate au conturat o atmosferă prielnică lecturii de poezie, libertății de exprimare și bucuriei de a fi impreună. Iar poeții nu se mai lăsau opriți. Așa că, versurile shakespeariene cântate de Pitiș (Piesa-i gata, trag oblonul/ Hei, ce ploaie e afară!/ Dacă v-a plăcut bufonul/ Mai poftiți și mâine seară!) au fost parafrazate de Cezar Pârlog (București), în finalul recitalului zilei întâi.

‒ Ai „evitat” nume despre ale căror cărți se scrie toată ziua în revistele literare în favoarea cercului poeților care vin. Are poezia lor un dinamism care poate ține pasul cu respirația locului?

– Sigur că nu m-am aventurat să invit poeții care au devenit deja legende în viață, pe cei din topurile oficiale ale momentului, din mai multe motive, printre care cel financiar și acela că vocea lor este deja cunoscută, iar opera analizată și premiată. Intenția nu a fost de a evita pe cineva ‒ poate doar ceva: poezia slabă – ci de a facilita întâlnirea cu poeți mai puțin știuți, dar care merită să fie ascultați și citiți. În plus, avem nevoie de o punte spre viitor, de înnoire, iar tinerii invitați au prezentat creații foarte valoroase, ei sunt voci rezonante, de care sigur vom mai auzi: Daria Gheorghiță (elevă a Cercului de scriere creativă de la Palatul Copiilor din Medgidia, coordonat de Marilena Luciu), Irina Mihaela Gheorghiță, tot din Medgidia, Maria Dinu (Craiova), o poetă cu vădite competențe și în domeniul criticii literare, colaboratoare a multiplelor proiecte literare și culturale inițiate și derulate de Petrișor Militaru, tânărul erudit care este și redactorul șef al revistei „Mozaicul”, alături de altă poetă congeneră craioveancă, Anca Șerban, cunoscută din ediția anterioară a festivalului și devenită o prietenă a Naomi Ionică, formată în cercurile literare brașovene, avându-i ca mentori pe Andrei Bodiu și Gheorghe Crăciun, cu un debut marcant la Tracus Arte, a fost o altă voce de forță a festivalului. Excepționalul arhitect și filosof al spațiului (arhitecturii), Augustin Ioan, tulcean de origine, a fost una dintre surprizele evenimentului, pentru că prea puțini îi cunosc creația poetică deloc de neglijat (așa se poate întâmpla cu cei foarte buni în mai multe domenii?). Am avut parte astfel de un recital poetic viguros, cu excelente poeme închinate spațiului dobrogean, o componentă importantă a matricei sale spirituale. Din aceeași zonă de formare, a venit și fostul său profesor de limba și literatura română din școala secundară, poetul Mihai Păcuraru.

Șerban Codrin Denk, Amelia Stănescu, Sorin Roșca sunt iarăși nume de referință în peisajul dobrogean și național. Lista a fost întregită cu Ioan Florin Stanciu, Ottilia Ardeleanu, Mircea Lungu, Silvia Bitere, Mihaela Meravei, Oana Cătălina Bucur, Laura Văceanu (constănțeni), tulcenii Bogdan Pascal și Paul Sârbu, cu Daniela Toma, Ionuț Calotă, Clelia Ifrim din București și, nu în ultimul rând, de poetul Yusuke Miyake și Mihaela Șerbulea (translator) din Japonia. Participanții, cu vârste de la 15 la peste 75 de ani, reuniți din mai multe zone geografice, au dovedit că poezia nu are nici timp, nici loc și nu cunoaște moarte.

‒ Ai adus și poezia tradițională japoneză la Corbu, la Terasa „Răsărit”. De ce Japonia?

‒ Iată cum s-a potrivit ca, din Țara Soarelui-Răsare, să vină la „Răsărit”-ul nostru un poet, mai vechi colaborator, Yusuke Miyake, pe care l-am cunoscut la simpozionul organizat de Societatea de Haiku din Constanța în 2019. Am continuat colaborarea cu el în perioada pandemică, prin intermediul interne- tului, scriind poezie în lanț și participând împreună la conferințe de gen. Am început printr-un renku în doi, la următorul ni s-a alăturat Clelia Ifrim (poezie liberă îmbinată cu haiku și tanka), iar al treilea proiect comun de creație a fost mult mai riguros și mai amplu: un kasen tradițional japonez, cu reguli foarte stricte, scris la 6 x 2 mâini, pe o imaginară axă spațială Japonia ‒ Israel ‒ Turcia ‒ România, cu specificarea că poetul israelian a folosit un program de Inteligență Artificială. Miyake San este un iubitor al României, fiind interesat de geografia culturală, de poezie în general și de școala de poezie tradițională japoneză în special. Un alt proiect comun a fost lansat la începutul lui 2021, când autori constănțeni de haiku, în parteneriat cu autori japonezi, au marcat cei 44 de ani de înfrățire a orașelor Constanța și Yokohama, prin tipărirea unui album de foto-haiku întitulat „44 de pași Constanța ‒ Yokohama”. La ediția din septembrie 2022 a festivalului nostru, am prezentat această lucrare într-o expoziție organizată de dl Taner Murat cu sprijinul d-nei Elena Crețu, în sala Căminului Cultural Corbu. Au urmat câteva sesiuni online și ateliere de creație haiku, tanka, dedicate elevilor și tinerilor români interesați. Așa că a fost, într-un fel, simplu să găzduim poezie niponă. Mai mult, am beneficiat și de interpretarea directă din și în japoneză, așa că în a treia zi, pasagerii autobuzului etajat CityBus Constanța, prin mijlocirea președintelui Asociației Anticus, organizatoarea oficială a festivalului, pasagerii de pe ruta Mamaia- Constanța au putut asculta live poezie recitată nu numai în română, ci și în japoneză. Tot Yusuke Miyake a susținut workshopul de poezie tradițională haiku dedicat elevilor din cercul de creație pe care îl coordonez în cadrul Școlii „Gheorghe Lazăr” din Corbu, o experiență exotică pentru copii, foarte utilă pentru noi toți cei implicați.

‒ Repere pentru ca plăcile fotografice și caietele viitoare să prindă și a patra ediție ai?

‒ Am în primul rând speranțe și voință, apoi, deloc de neglijat, punctele de sprijin de la ultimele două ediții: Primăria și Consiliul Local Corbu, Căminul Cultural, terasa Răsărit. Mai mult decât dorința mea, e și cea a prietenilor creatori, a oamenilor de cultură constănțeni care au sprijinit aceste manifestări. Iată, înscriindu-se în linia acestor noduri prietenești de susținere este și invitația de a ne fi găzduite aceste rânduri în revista Ex Ponto, grație redactorului-șef Ovidiu Dunăreanu, pe care l-am avut alături în prezentarea primelor două zile ale manifestării, împreună, ca și anul trecut, cu Angelo Mitchievici, președintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Cred că s-a creat deja un spirit al festivalului Poezie la nisip care nu dă semne că se va stinge ușor, dimpotrivă, că se va înflăcăra și va cuprinde noi forme și dimensiuni.

În final, îți mulțumesc, dragă Mircea Lungu, pentru această inițiativă de a prezenta evenimentul în tiparele unui interviu!