DR. RADU PETCU

Cercetător științific – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

DR. DAN VASILESCU

Muzeograf – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Un platou bizantin cu reprezentarea lui Dionysos descoperit la Tomis

Dezvoltarea urbană a municipiului Constanța din ultimii ani a atras după sine o serie de cercetări arheologice efectuate în perimetrul anti‑ cului Tomis, precum și în necropolele sale întinse. Dintre acestea se remarcă o săpătură din anul 2023 realizată în curtea Liceului Teoretic „Traian“, cu ocazia lucrărilor de renovare și reabilitare a liceului.

Amplasamentul este situat în perimetrul sitului arheologic „Orașul antic Tomis“, în zona de vest a acestuia. Aici sunt bine cunoscute descoperirile realizate în anii 1960 din imediata apropiere, cu prilejul cercetărilor demarate odată cu construcția cartierului de blocuri situat între actualele Str. Traian și Bd. Ferdinand (Fig. 1). Pe lângă fragmente ale zidului de incintă, atunci s‑au descoperit două bazilici paleocreștine, Tezaurul de sculpturi, cu celebra statuie a Glykonului, locuințe, urme de tramă stradală, cuptoare de ars cărămizi etc1. Totodată, perimetrul suprapune parțial vechea necropolă elenistică și romană timpurie (sec. III a. Chr. – I p. Chr.), anterioară extinderii ariei urbane2.

În perioada Dominatului, au avut loc schimbări majore în politica și administrația Imperiului Roman. Reformele implementate de împăratul Dioclețian (284‑305 p. Chr.) au vizat și organizarea administrativ‑teri‑ torială a provinciilor romane. Cu această ocazie, partea de nord‑est a vechii provincii Moesia Inferior, aproximativ Dobrogea de astăzi, a fost transformată într‑o nouă provincie, denumită Scythia3. OrașulTomis a căpătat o importanță deosebită, devenind capitala provinciei nou formate și, în timp, cel mai important centru creștin din zonă4.

• Rădulescu 1966; Canarache et al. 1963.
• Bucovală 1967.
• Buzoianu, Bărbulescu 2012, p. 74.

Pornind de la propunerea proiectului de investiție pentru construcția unui bazin de apă pe o suprafață la sol de 300 m², s‑a luat decizia începerii cercetării prin trasarea unei secțiuni de control stratigrafic pe latura de est a suprafeței afectate. În cadrul acesteia au fost descoperite cinci complexe antice și mai multe intervenții moderne, majoritatea datată la începutul secolului al XX‑lea. Dintre ultimele, se remarcă fundațiile unei construcții, care pare a corespunde cu una dintre fostele cinci clădiri ale Școlii de Marină5.

Cercetarea arheologică a fost sistată brusc, la cererea beneficia‑ rului, fără a se permite măcar finalizarea secțiunii. Din această cauză, săpăturile au rămas în stadii diferite. Astfel, o parte din suprafață a fost cercetată în totalitate, până la pământul steril, identificat la ‑1,90 m sub nivelul actual de călcare. Aici s‑a identificat structura de locuire 1 (locuința 1) și două gropi de implementare a unor vase de tip dolium. Mijlocul secțiunii corespunde cu un segment dintr‑o stradă antică, contemporană cu locuința 1, săpăturile fiind oprite la adâncimea de ‑1,10/‑1,20 m, pe dalele de piatră. La sud de stradă cercetarea s‑a oprit la ‑0,80 m, pe nivelul de distrugere neincendiat al structurii de locuire 2 (locuința 2) (Fig. 2).

Structura de locuire 1. În partea de nord a secțiunii cercetate, s‑au evidențiat urmele unei locuințe, ale cărei dimensiuni nu au putut fi stabilite din cauza cercetării limitate (5,30 x 2,00 m). În schimb, s‑a constatat faptul că cel puțin o parte din aceasta a fost distrusă în urma unui incendiu puternic, spre finalul sec. VI p. Chr., dacă nu chiar la începutul secolului următor, datare stabilită după moneda de la Mauricius, emisă în anii 582‑602 (hemifollis, Constantinopolis), recuperată din nivelul de incendiere. Din același strat provin nume‑ roase materiale arheologice, precum fragmente de țigle, olane și cărămizi, fragmente ceramice, bucăți de geam din sticlă etc. Tot aici au fost descoperite și două fragmente dintr‑un platou ceramic de mari dimensiuni cu decor ștampilat (reprezentarea din față a lui Dionysos cu pantera), care fac subiectul prezentei note. Limitele de nord, vest și est ale complexului nu se cunosc, doar cea de sud fiind identificată, chiar lângă stradă, unde aproape sigur exista o intrare (nivelul de călcare al locuinței pornea dinspre stradă, în pantă ușor descendentă către nord). Delimitarea dintre cele două se făcea printr‑un zid, a cărui fundație din piatră legată cu pământ s‑a păstrat parțial, fiind afectat de intervenții de epocă modernă. Orientarea acestuia (est‑vest) corespundea cu cea a străzii.

• Pentru cele mai noi discuții legate de episcopiile din Scythia, vezi Moreau 2022, p. 98‑121; cf. Holubeanu 2015‑2016, p. 25‑60.

5 Informația a fost obținută prin consultarea unui plan al orașului Constanța din luna iunie a anului 1921, întocmit de Ioan Dobrescu, inginer topograf. Pe hartă se poate observa complexul respectiv.

Stradă antică. Strada identificată între cele două locuințe are o lățime maximă de 7,50 m și este orientată est‑vest. A fost realizată din dale de piatră de diverse dimensiuni, suferind pe alocuri reparații în care au fost inserate pietre de râșniță și fragmente arhitecturale din marmură. Chiar dacă cercetarea a fost limitată, caracteristicile obser‑ vate indică o arteră principală a tramei tomitane din acest sector. Fiind foarte aproape de poarta de vest a orașului, nu este exclus ca acesta să fie drumul care continua în afara cetății spre Callatis6. Deasupra dalelor de pavaj a fost găsit un nivel puternic de arsură amestecat cu foarte mult material arheologic (fragmente ceramice, opaițe, monede, piese din fier, etc.) provenit de la distrugerea structurii de locuire 1. Amenajarea și funcționarea străzii se poate plasa cu siguranță în secolele V‑VI p. Chr.

Structura de locuire 2. În partea de sud a secțiunii au fost evidențiate urmele unei alte locuințe antice. În urma cercetării parțiale a acesteia (cca 6,00 x 2,00 m), s‑a putut stabili faptul că a fost distrusă la finalul sec. al VI‑lea sau începutul sec. al VII‑lea p. Chr., însă nu prin incendiere. Ipoteza are la bază descoperirea unui hemifollis emis de împăratul Phocas la Thessalonica în anii 604/605‑609/610 în partea superioară a stratului cu resturi de dărâmătură (olane, țigle, cărămizi, pietre). Prin urmare, pare destul de probabil ca perioada de funcționalitate să coincidă cu cea a structurii de locuire 1, iar o cauză comună pentru dezafectare nu poate fi exclusă. În plus, chiar dacă cantitatea de materiale arheologice relevante este mai redusă, prelucrarea preliminară a acestuia susține ideea de contemporanei‑ tate. Precum în cazul celeilalte locuințe, doar una dintre limite a putut fi identificată, și anume cea de nord. Dispunerea structurii în funcție de orientarea străzii este indicată de prezența fundației realizată din piatră legată cu mortar.

În ceea ce privește evoluția locuirii în zonă, descoperirile monetare completează imaginea oferită de celelalte categorii de materiale. Din cele 47 de monede recuperate, 31 au fost prelucrate preliminar. Dacă prezența monedelor romane timpurii pare a fi accidentală (Antoninus Pius, Tomis, AE, tip Apollo cu patera și lira, anii 138‑161; Carinus Augustus, Ticinum, antoninian, tip FELICIT PVBLICA, anul 283), două emisiuni puțin uzate din timpul Tetrarhiei (neprecizat, Cyzicus, AE fracție, tip CONCORDIA MILITVM, c. 295‑299; Maximinus II Caesar, Cyzicus, AE2, tip GENIO CAESARIS, c. 308‑309) ar putea indica o locuire anterioară celei din secolele VI‑VII p.Chr., undeva în apropiere. Cu toate că monedele romane târzii specifice perioadei 341‑450 p. Chr. sunt majoritare (9 ex.), acestea s‑ar afla mai degrabă în legătură cu activitățile din perioada de existență a străzii și a clădirilor care o mărgineau, constituind numerar mărunt complementar celui bizantin timpuriu descoperit în cadrul aceleiași cercetări (8 ex.).

6 Nastasi 2014, p. 194.

Din multitudinea de materiale arheologice recuperate, am ales prezentarea celor două fragmente ceramice cu decor ștampilat menționate mai sus, datorită rarității și simbolisticii. Acestea fac parte dintr‑un platou încadrat în tipologia veselei pentru servitul mesei (vasa escaria), din categoria vaselor „African Red Slip“ (ARS), forma 103 A din catalogul lui Hayes, datate între anii 500 până în al treilea sfert al secolului al VI‑lea p. Chr.7, ce își au originea în perioada elenistică și care au fost produse într‑o serie de ateliere din nordul Africii timp îndelungat, din secolul I p. Chr. până în secolul al VII‑lea p. Chr.8 Atelierele erau situate în zona Tunisiei din zilele noastre și erau specializate în realizarea câtorva forme cu producție limitată, nu mai mult de 25‑35 de ani9. Este de menționat că ceramica de tip ARS se întâlnește în cantități destul de modeste în așezările antice din Dobrogea, spre deosebire de alte tipuri. De asemenea, s‑a luat în considerare și varianta ca unele descoperiri să reprezinte mai degrabă imitații provenite din alte centre, decât importuri ajunse pe calea apei din Africa10.

Ineditul studiului de față constă în decorul platoului, cu reprezen‑ tarea lui Dionysos care toarnă vin panterei (Fig. 3)11. După cunoștințele noastre, aceasta reprezintă a treia descoperire similară din Scythia. Prima provine de la Dinogetia, unde Dionysos (și Hercule?) toarnă de asemenea vin panterei12, iar a doua de la Halmyris, fiind încadrată tot în aceeași categorie, deși se prezintă mult mai fragmentară decât celelalte13.

Personajul este redat din față, îmbrăcat probabil într‑o armură și cu o mantie care îi atârnă de pe umărul stâng. Detaliile anatomice ale feței se observă destul de bine, părul apare sub forma a două rânduri de bucle, iar la gât poartă un colier dublu. Partea mediană a figurii lipsește, însă picioarele sunt vizibile de la genunchi în jos. În dreapta zeului apare pantera, orientată spre stânga, cu capul ridicat și pregatită pentru a bea din vasul ținut de Dionysos, care nu s‑a păstrat (Fig. 4). De asemenea, se mai observă două motive vegetale: o frunză de palmier deasupra capului (Hayes tipul 123) și în spatele umărului stâng o palmetă (Hayes tipul 118). Cea mai apropiată analogie pentru reprezentarea noastră provine tot de pe un platou, datat în a doua jumătate a secolului al VI‑lea p. Chr., descoperit la Bardo, în Tunisia (Fig. 5)14.

7 Hayes 1972, p. 157‑160, forma 103.

8 Hayes 1972, p. 13.

9 Rațiu, Opriș, Duca 2017, p. 212.

10 Opaiț 2004, p. 77.

11 Hayes 1972, tipul 223 C.

12 Barnea 1969, p. 259‑260, fig. 7.

13 Topoleanu 1996, p. 149, nr. cat. 25 și Pl. V/25; interpretare dată de Opriș 1999, p. 276.

14 Hayes 1972, p. 261‑263, tipul 223 C.

Studiile epigrafice ne dezvăluie că, încă din secolul al VI‑lea a. Chr., Dionysos devenise o zeitate cunoscută și populară în miturile și temele antice, figurând atât în calendarele sacrificiale, cât și în cele religioase din viața de zi cu zi15. Dionysos/Bacchus a fost privit ca divinitatea ce a oferit omului vinul, un zeu furibund a cărui prezență îl înnebunește pe om și îl incită la sălbăticie și chiar la pofta de sânge. Dintre plantele atribuite zeului, iedera, pinul și smochinul îi erau dragi, dar, cu toate acestea, cea mai reprezentativă a fost vița de vie. Deși este numit „un zeu al vegetației“, nu poate fi privit ca reprezen‑ tantul tuturor plantelor, ci doar al viței de vie. Dionysos reprezenta întruchiparea extazului și al iubirii, în contrast cu faptul că era un zeu persecutat, aflat în suferință și pe moarte. Toți cei pe care îi îndrăgea și care îl însoțeau trebuiau să împărtășească această soartă tragică. Atunci când făceau referire la Dionysos, cei mai distinși poeți și gânditori ai lumii antice simțeau în diversitate o realitate de o profun‑ zime inexprimabilă16. El reprezenta puterea productivă debordantă, cea care transforma stilul obișnuit de viață liniștită și sobră a omului într‑unul dinamic, plin de vitalitate, comparativ cu energia și căldura naturii ce aduce fructele la maturitate17. Carul lui Dionysos era tras de pantere și tigri, pentru a arăta forța vinului, care îi face pe oameni feroce și îngrozitori, precum natura fiarelor. Pantera este considerată un animal cald și agil în sărituri, precum zeul, fiind percepută inclusiv ca un animal iubitor de vin18. Dintre companionii săi, cei mai de încredere erau panterele și satirii, în principal bătrânul Silenus. Cei doi sunt adesea parteneri în băutul vinului, împreună cu o panteră. Pantera, ca însoțitoare, apare în toate etapele vieții lui Bacchus. Din copilărie este reprezentat călărind animalul atât în picturile murale, cât și în sculpturi. Apoi, apare alături de tânărul Bacchus care îi toarnă vin sau o hrănește cu struguri. Totodată, felina este înfățișată în stare de contemplație, culcată lângă un Bacchus bărbos, ajuns la maturitate19. Așadar, se poate afirma că pantera reprezintă unul din alter egourile lui Dionysos.

La Tomis cultul lui Dionysos este atestat printr‑o serie de desco‑ periri arheologice (edicule, stele funerare, statui, inscripții, etc.), unde se presupune că ar fi existat și un templu20. Prezența lui nu se limita doar aici, ci apare în mai multe zone din Dobrogea, după cum o dove‑ desc cele peste 65 de monumente sculpturale realizate din marmură sau calcar, reprezentări din bronz și ceramică, precum și numeroase dedicații epigrafice. Datorită caracterului complex al cultului său și recunoscut ca divinitate mistică și agrestă, strâns legată de ocupațiile de bază ale locuitorilor Dobrogei antice, printre care se număra și viticultura, Dionysos s‑a bucurat de o mare popularitate pe teritoriul Scythiei în secolele II‑III p. Chr.21.

15 Cristea 2015, p. 20.

16 Walter 1965, p. 49‑50.

17 Ronchetti 1922, p. 130.

18 Ronchetti 1922, p. 132.

19 Kuivalainen 2021, p. 231‑232.

20 Covacef 2005‑2006, p. 163‑164.

Revenind la obiectul studiului de față, deși avem o scenă mito‑ logică pe un platou bizantin timpuriu, în plină epocă creștină, datat în a doua jumătate a secolului al VI‑lea p. Chr., reprezentarea lui Bacchus oferind vin panterei este destul de des întâlnită în antichi‑ tatea clasică, mai ales în peninsula Italică. Spre exemplu, la Pompei îl găsim înfățișat pe o stelă funerară din secolele II‑I a. Chr., cu pantera redată schematic în dreapta sa, care bea cu o sete avidă din cupa de tip kantharos ținută de zeu (Fig. 6)22. Este de remarcat prezența celor trei elemente cheie, kantharos, vița de vie și pantera cu o labă din față ridicată, toate atribute ce provin din reprezentarea canonică a tânărului Dionysos/Bacchus, așa cum a fost formulată în secolul al IV‑lea p. Chr.23.

Scenele mitologice păgâne regăsite în arta secolelor VI‑VII p. Chr. atestă încă o dată perpetuarea practicilor specifice de către un număr restrâns de adepți, chiar și în perioada amintită, indiferent de politica de combatere dusă de împărații de la Constantinopol24. Totodată, s‑a remarcat că o parte din vasele decorate cu elemente păgâne în tehnica champlevé, cum ar fi, printre altele, și platoul cu reprezentarea lui Pan descoperit la Histria, ar putea reflecta o procedură antică încă utilizată în decorarea argintăriei bizantine timpurii de la Constantinopol. Acest lucru ar fi avut o influență directă asupra vaselor ceramice, sursă de inspirație pentru producerea lor, fiind, de multe ori, cele din bronz, argint sau chiar aur25.

Materialul arheologic cuprins în categoria vasa escaria include o varietate bogată de castroane, boluri, farfurii și platouri, provenite din centrele de producție microasiatice, nord africane (ARS), din bazinul pontic, produse la Cnidos în sud‑vestul Asiei Mici (Asia Minor light coloured Ware) sau din zona Mării Marmara/Bosforului (Local Red Slip Were) etc.26. Decorul ceramicii din această categorie era realizat prin folosirea rotiței, prin ștampilare sau mai rar prin utilizarea unor matrițe. Ele constau în motive geometrice (romburi, pătrate, cercuri concentrice), vegetale (frunze de palmier, de ferigă sau rozete), zoomorfe (iepuri, porumbei, păuni, pești sau delfini) ori antropomorfe (sfinți, episcopi, împărați, scene mitologice)27. Începând cu secolul al V‑lea p. Chr., un motiv destul de des întâlnit va fi crucea, ca simbol al noii religii triumfătoare – Creștinismul. Ea este reprezentată sub diferite forme, respectiv crucea simplă, greacă, latină, cu capetele lățite, gemată, perlată, monogramată etc28.

Vasa escaria s‑au răspândit în decursul secolelor IV‑VII p. Chr. în tot Imperiul, iar astăzi ne oferă indicii importante de natură crono‑ logică, economică și artistico‑religioasă, ce reflectă tendințele de standardizare și specializare a marilor centre de producție ale lumii romane târzii și bizantine timpurii. Coroborate cu alte descoperiri arheologice și cu contextul din care provin, acestea ajută la datarea mai precisă a nivelelor de locuire, precum și la o interpretare cât mai corectă a istoriei29.

21 Covacef 2002, p. 127‑131.

22 Kuivalainen 2021, p. 207‑208, nr. cat. H2.

23 Djurić 2023, p. 321.

24 Opriș 1999, p. 280.

25 Opriș 2022, p. 293.

26 Opriș 2003, p. 137‑138.

27 Opriș 2003, p. 138.

28 Opriș 1999, p. 275‑276.

29 Opriș 2003, p. 139. Barnea 1991, p. 230‑232.

Bibliografie

Barnea 1969 – Ion Barnea, O casă romană târzie de la Dinogetia, SCIV, 20, 2, 1969, p. 245‑266.

Barnea 1991 – Alexandru Barnea, La Dobroudja aux IVe – VIIe siècles n.è., în Alexandru Suceveanu, Alexandru Barnea, La Dobroudja Romaine, București, 1991, p. 154‑317.

Bucovală 1967 – Mihai Bucovală, Necropole elenistice la Tomis, Constanța, 1967.

Buzoianu, Bărbulescu 2012 – Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu, Tomis. Comentariu istoric și arheologic, Constanța, 2012.

Canarache et al. 1963 – Vasile Canarache, Andrei Aricescu, Vasile Barbu, Adrian Rădulescu, Tezaurul de sculpturi de la Tomis, Constanța, 1963.

Covacef 2002 – Zaharia Covacef, Arta sculpturală în Dobrogea romană (sec. I‑III p. Chr.), Cluj‑Napoca, 2002.

Covacef 2005‑2006 – Zaharia Covacef, Templele Tomisului,

Peuce, s.n., 3‑4, 2005‑2006, p. 159‑172.

Cristea 2015 – Mariana Cristea, Procesiunile Dionisiace și Marile Dionisii. Aspecte ale unui raport, Orma, 23, 2015, p. 15‑34.

Djurić 2023 – Bojan Djurić, Dionysos in the province. Dionysian motifs on a Poetovian monument, în Blagoje Govedarica, Ivan Vranić, Aleksandar Kapuran (eds.), A Step into the Past Approaches to Identity, Communications and Material Culture in South‑Eastern European Archaeology, Belgrade, 2023, p. 315‑324.

Hayes 1972 – John W. Hayes, Late Roman Potery, British School at Rome, London, 1972.

Kuivalainen 2021 – Ilkka Kuivalainen, The Portrayal of Pompeian Bacchus, Societas Scientiarum Fennica, Vaasa, 2021.

Moreau 2022 – Dominic Moreau, To Baptise in Late Antiquity ‑ An Unfounded Episcopal Prerogative. Some Remarks Inspired by the “Scythian“ Case, Rivista di Archeologia Cristiana 98, 1, 2022, p. 98‑121.

Nastasi 2014 – Irina Nastasi, Elemente de infrastructură tomitană: observații preliminare asupra rețelei stradale în perioada romană și în cea bizantină timpurie, Pontica 47, 2014, p. 187‑202.

Opaiț 2004 – Andrei Opaiț, Local and Imported Ceramics in the Roman Province of Scythia (4th – 6th centuries AD). Aspects of econimic life in the Province of Scythia, Bar International Series 1274, Oxford, 2004.

Opriș 1999 – Ioan C. Opriș, Decoration techniques and motifs of the Late Roman and Early Byzantine ceramics. Fine wares in Scythia Minor (4th  – 6th c. A.D.), în Gerda von Bülow, Alexandra Milčeva (eds.), Der Limes an der Unteren Donau von Diokletian bis Heraklios, Vorträge der Internationale Konferenz, Svištov, Bulgarien (1‑5 September 1998), Archäologisches Institut un Museum Sofia – Römisch‑Germanische Kommission, Frankfurt am Main, Sofia, 1999, p. 275‑280.

Opriș 2003 – Ioan C. Opriș, Ceramica romană târzie și paleobi– zantină de la Capidava în contextul descoperirilor de la Dunărea de Jos (sec. IV – VI p. Chr.), București, 2003.

Opriș 2022 – Ioan C. Opriș, Adding to John W. Hayes`s Late Roman Pottery. Late Roman Light‑Colored Wares with champlevé decoration from Histria revisited, Cercetări Arheologice 29, 1, 2022, p. 287‑316.

Rațiu, Opriș, Duca 2017 – Alexandru Rațiu, Ioan C. Opriș, Mihai Duca, Fine ware from the late roman `principia` at Capidava, Cercetări Arheologice, 24, 2017, p. 209‑227.

Rădulescu 1966 – Adrian Rădulescu, Monumente romano‑bizan– tine din sectorul de Vest al cetății Tomis, Constanța, 1966.

Ronchetti 1922 ‑ Giuseppe Ronchetti, Dizionario illustrato dei Simboli, Simboli –Emblemi – Attributi – Allegorie – Immagini degli Dei, ecc., Milano, 1922.

Topoleanu 1996 – Florin Topoleanu, Ceramica romană târzie cu decor ștampilat descoperită la Halmyris, Peuce, 12, 1996, p. 143‑168.

Walter 1965 – Walter F. Otto, Dionysus: Myth and Cult, Indiana University Press, Bloomington, 1965.