Premiul „Valentin Șerbu“, SORIN ROȘCA ‑ Nemaipomenitul praznic al pădurarului Ursache Cicâlteu (fragment din romanul „Insula pelicanilor”)
Telefonul cu nefericita și inexplicabila convocare la Guvern căzu ca un trăsnet asupra lui Gellu Aldămașu‑Gorun, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, pe când tocmai ieșise de la Memorialul Durerii din Sighetul Marmației și se pregătea să intre într‑un restaurant din apropiere, flancat de președintele Consiliului Județean Maramureș, Valerian Timoșciuc, un zdrahon aducând cu turla bisericii mari din Săpânța, de Onofrei Aurel Grăsancea, primarul localității, un rocker scund, durduliu, pletos și nonconformist ca toți acești mari și trăzniți copii pe cale de dispariție, precum și de consilierii săi Ivan Cotoban și Temistocle Mândrilă. Zborul cu elicopterul SMURD‑ului fusese neașteptat de obositor și simțea că este imperios necesară puțină relaxare după atâta drum și după atâta muncă. Fusese invitat să participe împreună cu cele mai importante oficialități locale la paras‑ tasul pădurarului Vasile Ursache Cicâlteu, ucis mișelește în urmă cu câteva zile de mafia pădurilor, invitație pe care n‑avea cum să o refuze. Era un eveniment foarte grav și intens mediatizat la nivel național și internațional, care se întâmplase în curtea sa, cum subliniase pe sub mustață premierul, așa că era musai să participe, să fie prezent, să adulmece și să afle din mers, să declare mass‑mediei, să ia atitu‑ dine hotărâtă, să facă promisiuni ferme și liniștitoare, chiar să abată atenția mai pe alături, dacă era necesar, dacă Adevărul cel Adevărat se dovedea supărător pentru anumite interese, persoane sau relații din zona roșie a sensibilității politice și diplomatice…
Autorii oribilei crime încă nu fuseseră prinși, dar existau suficient de multe relatări, certitudini (oarecum încețoșate!) precum și sume‑ denia urmelor de utilaje și camioane grele, ca răufăcătorii să se poată sustrage la infinit brațului neiertător al legii. Deși dispăruse pădurea seculară de pe două dealuri într‑o singură săptămână (exceptând mai mult ca sigur duminica, zi în care localnicii nu ți‑ar ieși la muncă nici să‑i tai!), singurii martori care apucaseră să vadă câte ceva păreau a fi cei trei băieți ai eroului, un prieten apropiat (ziaristul Nelu Vârtej) și văduva lui soție îndoliată, Mitrița.
Ceea ce urmează să aflați în continuare este o temerară încercare de reconstituire pas cu pas a dramaticelor și neverosimilelor întâmplări care s‑au petrecut la praznicul pădurarului Vasile Ursache Cicâlteu, Dumnezeu să‑l odihnească în pace!
„Să ne trăiți o mie de ani fără nicio reparație, că doar într‑o mie de ani mai ajunge și pe la noi un domn ministru de talie mondială! îl aburi și‑l îmbălsămă cât ai clipi fostul senator Făniță Ciucur, ieșind jovial dinaintea înaltului oaspete guvernamental cu un clondir în care nu putea fi decât o super‑horincă, învechită cinci ani într‑un butoiaș de dud, ca să‑i păstreze tăria și parfumul și să‑i dea culoarea aurie a mierii de albine. A căzut tristețea pă noi, ce să‑i faci, că așa cade asta când ți‑e lumea mai dragă, dar mai bine s‑o lăsăm în mă‑sa de tristețe, să gustăm o tăricică și să intrăm, că toate‑s pregătite și popa Condurache îi pe poziție cu trupa popească, gata să înceapă trista lucrare…“
Ministrul Gellu Aldămașu‑Gorun se însenină cât ai clipi și făcu doi pași în întâmpinarea simpaticului baron local abia eliberat din pârnaie, după o scurtă dar plină de învățăminte ședere după gratiile Academiei de la Jilava. Norocul lui (și‑al altor nemernici și penali de tot soiul!) a fost binecuvântatul Recurs Compensatoriu, la care toată crema justiției de partid lucrase în draci luni și luni de zile sub bagheta inegalabilului profesor universitar Nicolae Mizdrache. Făniță fusese aranjat ca la carte de procurorii DNA‑ului, care‑i regizaseră un flagrant cu șpagă în euro, la valiză, într‑o îmbârligătură de‑a lui Nae Viermenciuc & Fiii, cu retrocedări de păduri și alte combinații… Luase cinci ani cu executare, dar până la eliberarea cu Recursul, făcuse doar un an și patru luni… Unde mai pui că scrisese șapte cărți, dintre care una în două volume, despre noile obiceiuri ale urșilor de periferie citadină în epoca marilor schimbări climatice, precum și două albume despre tradiția împăduririlor la peucini, geți, carpi și dacii liberi, fiind la un pas să intre în Uniunea Scriitorilor!
„Când mai ai de gând să îmbătrânești și tu, măi Făniță? îi întoarse politețurile ministrul zâmbindu‑i șăgalnic, cuprinzându‑l pe după umeri ca pe un vechi prieten, pe care nu‑l mai văzuse de‑un car de vreme. Ai trecut prin focul urgiei, dar tot vânjos și vesel ai rămas, mă, tot ager și bun de gură! Se vede că‑ți merge iar numa‑n plin, tot în plin, cu pastramă și pelin!“
„Păi cu șefi ca Liviu, ca dumneavoastră și ca doamna Jenica, ori ca… mă rog, ce să‑i mai înșir acu pe toți, cum altfel poate să ne meargă decât bine?“
„Mă bucur, mă, chiar mă bucur că vă merge bine, dar ca toate să fie OK, ia puneți‑mă nițel în temă cu tragedia… Care‑i treaba cu dezastrul? Am citit rapoartele preliminare, dar n‑am priceput mai nimic! Trebuie să zic și eu ceva sărmanilor îndoliați și n‑aș vrea să bat câmpii… Cum de‑a murit ăla și unde naiba s‑a topit ditamai pădurea din Rezervație, așa, peste noapte, fără să‑i știe nimeni de urmă?“
Timoșciuc și Grăsancea se priviră drept în ochi. Scurt, adânc și cu miez. Cu un înțeles pe care, în acele momente, doar ei și Făniță Ciucur îl puteau desluși. Bănuiseră că va veni și rândul acestor întrebări, se puseseră de acord în privința răspunsurilor, dar era al dracului de greu să ridici zăgazul, s‑o ia la vale primele fraze de care depindea mai apoi cursul întregii povești… Chiar și în rezumat, aceasta trebuia să curgă șnur, să fie cât mai credibilă, deși învăluită‑n cețuri și mistere, spoită binișor cu presupuneri cât mai cumințele, dar și cu fulgerări de ipoteze îndrăznețe și neașteptate, care să creeze vălătuci de abureală și nedumerire! Rol dificil, pe care într‑un târziu acceptase să‑l interpreteze președintele Consiliului Județean.
„În rezumat, mare lucru nu se prea știe, să trăiți! Câte ceva se cunoaște orișicât, dar așa, mai pe cotite… Cum că‑n urmă cu două săptămâni, poate chiar o țâră mai demult, pădurarul Vasile Ursache Cicâlteu ar fi pus pariu cu interlopul Tiberiu Arăpănoaie, în bar la Veverițe, că de la el din zonă nu va mai ieși nici‑o cracă, darmite un pom întreg! S‑or fi certat, s‑or fi cârâit, dracu să‑i pieptine… Chiar a doua zi însă, cică s‑ar fi ivit unii cu drujbele pornite, chiuind prin Rezervație, dar bravul Sile i‑ar fi omenit cu focuri de avertizare și‑apoi, văzând că ăia încă pârâiau din scule, i‑ar fi împroșcat cu alice mărunțele, din cele pentru rațe, da numa pe la buci și în picioare…“
„Mai pe scurt, măi fraților, mai în sinteză, lăsați‑le naibii de veverițe și de rațe! Nu de alta, dar îi ținem pe oamenii ăia din treabă…“
„Mai pe scurt, ăia ciuruiții s‑au urcat în camioane, le‑au întors cât ai zice…“
„Stai domnule, ce camioane?“
„Păi, alea cu care veniseră să ia o cracă, două, adică să‑i arate lui Ursache ce poate clanul Măciucarilor… Alde Arăpănoșii… Doar nu veniseră cu taxiul… „
„Aaa, să înțeleg că ăia, până la urmă n‑au luat crăcile, Ursache i‑a ciuruit, i‑a fugărit și a câștigat pariul…“
„Maică, ce ministru perspicace avem la Mediu, Ape și Păduri! Să trăiți! E musai să mai veniți…“
„Te‑am rugat să fii scurt, lasă gargara…“
„Io nu prea mi‑s scurt, că am 2,05, hă, hă… Da‑păi de‑amu‑inăcazu… Că Ursache nu s‑a astâmpărat, nu i‑a intrat mințile‑n cap și a făcut zarvă și plângeri peste reclamații și sesizări la Poliție, Procuratură, Garda de Mediu, Poliția Forestieră, Garda Forestieră, pare‑mi‑se și la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, la Primul Ministru, Președinție, Consiliul Europei și Antena 3 CNN… Păi făcea Mircea Badea un mișto…! Banciu, de la B1 TV, cred că a aflat din alte surse, fiindcă a băgat‑o pe aia cu Leprele din ministere…“
„Băi, mă lași…! Băi, voi sunteți nebuni…?!!
Lui Gorun i se tăie dintr‑o dată respirația. Crezuse că‑i doar o scamă, o nimica toată…
„Vă las, cum nu, da stați că n‑am gătat: cu vreo zece zile‑n urmă să tot fie, pe la șase‑n zorior de zâuă să fi fost, a dat năvală Ursache la Poliție. Acolo nu erea picior de ficior, cum îi graiu nostru. Tăți erau răpuși și‑n dreaptă hodină, că erea după nunta lu Fane Cârlig, de‑are ăla o fătucă numa‑numa!… Sile Cicâlteu s‑o dus, na, unde i‑o trăznit sub freză, la dom primar s‑o dus, aici de față. Să vă spuie chiar gurița lui istoria mai departe, da pe scurt, că‑i groasă rău și‑o să vedeți că nu suntem deloc loviți în tărtăcuță!“
Nonconformistul edil Onofrei Aurel Grăsancea își scutură lațele roșcovane într‑o parte, scuipând chiștocul de trabuc într‑un boschete, își lăsă apoi căpățâna ușor pe spate, cât să‑l poată privi pe ministru drept în ochi și detonă prima încărcătură:
„Băăăi, Primareee, îmi taie hoții pădurea!“, răcni rockerul din toți bojocii. Câțiva trecători se opriră consternați, privind când la Grăsancea, când la versantul încă destul de verde al unui deal din apropiere. Ministrul privi și el într‑acolo, dar nu zări nimic suspect.
„Unde, domnule, unde‑o taie…?“
„Păi cum s‑o taie, că s‑o dus!“ Dar lăsați‑mă să vă expun! Așa mi‑a strigat atunci Ursache, Ăl de Sus să‑l odihnească, după ce i‑am deschis poarta în care bocănea ca nebunu de vreun sfert de oră, că eram în spate, să dau la găini… Cică intraseră unii prin mai multe locuri odată și puneau la pământ cu drujbele tot ce le ieșea în cale: diverse specii de foioase, cum ar fi: stejarii seculari, fagii seculari, frasinii și molizii… Molizii nu, că nu‑s foioase… El ar fi vrut probabil să‑i ciuruiască din nou cu pușcociul de vânătoare, dar răufăcătorii înrăiți aveau și ei arme, căci de astă dată nu mai veniseră cu mâinile‑n buzunare… Abia a scăpat eroul nostru, Dumnezeu să‑l odihnească! A fugit la Poliție, ăia canci, ia‑i de unde nu‑s, că se aflau într‑o stare de maximă oboseală după nunta lui Cârlig, așa că a venit la mine!“
Ministrul își făcu o cruce largă, privind în depărtări, peste creștetul pletos al primarului‑rocker.
„Incredibil…! Măi, fraților, m‑am lămurit: e groasă rău! Dar la mort când ajungem?“
„Vine și mortu, dom ministru, vine, sărăcuțul, dar acum, când vă spui, încă era viu. Că Cicâlteu, abia după ce a venit să mă informeze, s‑a dus să se lupte cu bandiții, să‑i alunge‑n muma lor de infractori penali, urmând ca poliția și procurorii… Eu, musai aveam de dat telefoane… Una, alta, probleme cu o vacă picată‑n fântână la alde Stan Bolohan, apoi nenorocirea cu ăi de săriseră‑n aer cu cazanu de horincă la Ciuhulete… Așa că peste cinci zile a venit căpitanu Sebi Stâlcioacă și mi‑a raportat că l‑au găsit lat!“
„Cum adică… peste cinci zile?!“ Să înțeleg că n‑ai mai vorbit cu el…?“
„Păi cum, domnule dragă, să discut cu el, dacă era făcut stre‑ curătoare? 15 gloanțe au scos din dumnealui… Se pare că rakeții ucraineni or fi fost… Sau poate contrabandiștii de țigări, care aveau cărările lor prin acele unghere neumblate și dintr‑o dată, văzându‑se fără pădure și fără desișuri… Adică rămași în văzul poterei, în curu gol, cum se spune pe aici… Cine știe? Nimeni nu cunoaște ceva precis, dar ancheta merge tot înainte… Cam asta‑i cu mortu…“
Ministrul privea prostit când la unul, când la altul, când la celălalt. Frânturi de gânduri îi țiuiau printre tâmple ca trasoarele, făcându‑l să clipească des și să se întrebe dacă nu cumva e vreun vis prost sau vreo farsă tâmpită.
Până să apuce a intra în restaurantul ticsit de lume, cele trei somități locale, consilierii și înaltul oaspete de la București fură înconjurați cât ai clipi de un grup gălăgios de reprezentanți ai mass‑mediei, cu camere de luat vederi pe umeri, cu microfoanele, reportofoanele și telemobilele îndreptate către ei amenințător, ca niște arme cărora trebuia să le știi de frică, indiferent cine ai fi fost și ce hram ai fi purtat pe lumea asta! Întrebările începură a răpăi ca grindina pe acoperișul de tablă al unui adăpost de furtună, vorba lui Bob Dylan. Începuturi repezite de fraze se intersectau, se suprapuneau, își rupeau una alteia înțelesul, speriind ciorile din castanii umbroși ai parcului de peste drum. Hărmălaia iscată se transformă rapid într‑un performant magnet, care începu să adune poporul de pe ambele trotuare, bărbați și femei de toate vârstele, doritori să participe la un asemenea eveniment istoric, dar și pe aparent somnoroșii gură cască din parc, tolăniți pe băncile vopsite de Primărie în culorile drapelului național.
Primul care se dezmetici fu uriașul Valerian Timoșciuc. Își aruncă mai întâi lopețile palmelor de‑a dreapta și de‑a stânga umerilor situați cu mult peste capetele presei libere, ca și când ar fi avut intenția de a‑i cuprinde pe toți și de a face din ei o căpiță. Asta le captă pe dată atenția, în special fătucilor, care încremeniră cu resturi de întrebări fluturând ca niște zdrențe agățate pe buzele strident boite‑n cele mai ciudate nuanțe de roșu, violet, indigo și albastru. Apoi tuși scurt, căutându‑și un zâmbet parșiv de oficialitate imună la tertipurile poza‑ rilor și total nepăsătoare dinaintea sofisticatelor și veșnic înfometatelor camere tv.
„Știu că‑mi sunteți nerăbdători să informați națiunea despre tragicul eveniment petrecut în apropierea orașului nostru, dar tot ce vă putem spune deocamdată cu certitudine, e că deocamdată nu vă putem spune nimic cert! Ancheta‑i în desfășurare, deci nu comentăm. Chiar și probele se schimbă de la o oră la alta, așa că nu‑i fain să dezinformăm lumea, cum fac bolânzii din Opoziție, de vă îndoapă cu fake‑news‑uri de stă mâța‑n coadă!“…
„Cum adică, se umblă la probe? Le modifică…?!“ răzbi din mulțime o voce în curs de isterizare.
„Ai vrea să arestăm soarele, ploaia, șuvoaiele? Mă, de ce nu vă luați și mintea cu voi când plecați la treabă? îl repezi prompt primarul Onofrei Grăsancea.“
Una subțirică, blonduță și tupeistă își făcu loc dând zdravăn din coate, până ajunse în prima linie a bătăliei pentru noutăți, în direct de la fața locului.
„Domnule ministru, Laura Stoenescu, Antena Maramureș. Am vrea să știm dacă majorarea punctului de pensie cu 40%, începând cu 1 septembrie, va afecta în vreun fel relațiile României cu anumite departamente din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles, care nu văd cu ochi buni…“
„Nici eu nu văd cu ochi buni ce legătură am cu această problemă? Există un ministru de finanțe, un ministru al muncii și protecției sociale…“
„Dar de păduri răspundeți dumneavoastră? Fiindcă cei de la UE spun că la București se fură ca în codru din fonduri, din bugete, din…“
„Aici e cu totul altceva, drăguță, zâmbi acru Gellu Aldămașu‑Gorun, fulgerând‑o până‑n adâncul ochișorilor ei de un verde periculos de atrăgător, aici se pare că a fost furat chiar codrul! Mă rog, a dispărut în condiții încă neelucidate… Deocamdată atât… Voi face o declarație de presă după colivă…“
În salonul spațios și puternic luminat al restaurantului atmosfera devenise aproape irespirabilă. Pe o masă dublă, amplasată de orga‑ nizatori în dreapta intrării, în jurul căreia așteptau vizibil enervați cei șase preoți, ardeau înfipte în colaci și colive șapte lumânări înalte și groase, în vreme ce din cădelnițe se înălțau către tavan norișori albăs‑ trii și parfumați. Pe aceeași masă, în două vaze portocalii de sticlă groasă, ardeau alte două impozante lumânări, care străjuiau platourile cu mostrele de mâncăruri ce urmau a fi servite la parastas: mizilicul, compus din tartine unse cu unt, pateu și icre, toate de post, rulouri din mușchi țigănesc de post umplute cu cașcaval și cârnăciori subțiri de post, măsline kalamata castanii, negre și verzi, aspicuri vernil și rozalii, jumătăți de ouă de rață umplute cu ciuperci și maioneză de post, chifteluțe biliforme tăvălite prin pesmet și semințe de susan, jumătăți de roșii și castraveți așezate cu migală pe câte o frunză de salaltă; friptură din ceafă de purcel și cârnați vânătorești din urs și căprioară (cu dezlegare), cu piure de cartofi, pilaf cu hribi și salată din varză roșie, varză albă, castraveciori și gogonele, felioare de sfeclă roșie tăvălite prin oțet balsamic de Modena și ulei de măsline din Halkidiki; sărmăluțe de post maramureșene, în foi de varză murată, conținând în interior șase sărmăluțe în foi de viță, în frunze de tei și în foi de ștevie, servite cu mămăliguță și iaurt de oaie, de capră și de vacă, firește, toate de post; fileuri de șalău, somn și crap, (cu dezlegare), date prin ou și pesmet, cu mujdei de usturoi și felioare de lămâie și păstrăv fript în țiplă; colivă tricoloră, tort de ciocolată cu frișcă de post; cafea naturală sau ness. Tot aici se aflau și sticlele cu băuturi, toate cu dopurile scoase; tării precum: whiski Aberfeldy (12 ani vechime), gin Copperhead, vodcă Beluga Noble, horincă din Desești, țuică de Buzău, apoi vinuri albe, precum zghihară verde bătută, de Averești ‑ Huși, crâmpoșie (cârloancă) de Drăgășani, aligote de Sarica Niculițel, frâncușă de Cotnari și cadarcă roze de Miniș, și vinuri roșii, precum merlot de Alimanu, fetească neagră de Tohani și cabernet sauvignon de Murfatlar (cu dezlegare).
Toate băuturile, inclusiv cele răcoritoare și apa minerală, consti‑ tuiau sponsorizarea concernului „Iza & Mara International“ al fraților Dumitru, Ghiță și Făniță Ciucur, după cum se putea citi pe imensul poster desfășurat de‑a lungul unui întreg perete al sălii. Peretele opus găzduia inspiratul poster electoral al Partidului Socialist Noua Dacie, reprezentându‑l pe Decebal ținând un scut de aur, pe care era încrustată noua siglă a firmei de automobile „Dacia“.
Cu trei zile în urmă, după înmormântare, Mitrița, popii și cele‑ lalte rude apropiate ale defunctului, sfătuiți de primarul Sighetului, imprevizibilul Onofrei Aurel Grăsancea, participaseră la o pomenire modestă, organizată într‑un local obscur de cartier. Se servise colivă, apă minerală, trei feluri de mâncare, țuică, vin, cafea și răcoritoare, cu promisiunea fermă și oficială că toate instituțiile locale, județene și unele chiar centrale vor contribui peste câteva zile la organizarea unei Pomeniri cum nu s‑a mai văzut pe acele meleaguri. Ceva de vis, ceva din filme, ceva de băgat direct în „Magna Carta Județeanus de istorie a neamului sighetean, bă întristaților!“, cum academic și plin de compasiune se exprimase Valerian Timoșciuc, președintele Consiliului Județean.
Cei peste o sută de participanți la tristul eveniment aveau în mâini lumânări, toate aprinse cu ceva vreme în urmă… Ele scoteau fum, nu glumă, dar cei șase preoți, dascălii și membrii corului Arhiepiscopiei erau trecuți prin astfel de situații, așa că își porniră creștineasca lucrare imediat după ce înalții invitați își ocupară locurile dinainte stabilite, adică la cele dintâi două șiruri de mese, alături de șeful Poliției locale, colonelul Sebastian Stâlcioacă (cu soția) și adjunctul său, căpitanul Dumitru Colțaru; procurorul‑șef Ilie Avădanei (cu soția), procurorul Stelian Gușterel (cu soția); șefa Direcției Județene de Sănătate Publică Vanghelița Ochimărunți, care era și președinta filialei locale a P.S.N.D.; Tănase Prescurel, șeful Ocolului Silvic Sighet (cu soția); frații Ghiță și Dorel Ciucur (cu soțiile). Tot aici aveau locuri rezervate Nicolae Viermenciuc, prefectul de Maramureș (care încă nu sosise de la Barcelona) și sfințiile lor. Aceștia din urmă deocamdată își vedeau cu o înflăcărare din ce în ce mai crescândă de îndatoririle serviciului, cântând în cor și pornind printre șirurile de mese cu cădelnițele într‑o ritmică balansare:
„Cristos a înviat din morți / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Viață dă‑ru‑in‑duu‑leee…“
Următoarele trei șiruri de mese fuseseră rezervate rudelor îndoliate, deloc puține. Mai întâi Mitrița Cicâlteu, împreună cu cei trei fii: Dorin, în vârstă de 16 ani, Ștefan, care nu împlinise 14 ani, și Gabriel‑Ionuț (Alioșa), care împlinise cu doar o lună în urmă 12 ani. Părinții defunctului: Ion Cicâlteu (90 de ani) și Anghelina (88 de ani). Trei dintre frații celui dus de pe astă lume: Nicolae, Visarion și Dumitru, cu soțiile. Ceilalți patru, împreună cu soțiile și copiii, fuseseră nevoiți să se reîntoarcă imediat după înmormântare la slujbele pe care le aveau în Spania (doi dintre ei), Ecuador și Noua Zeelandă. Părinții Mitriței: Stan Lupușor (94 de ani) și Evdochia Lupușor (91 de ani), împreună cu cinci dintre frații ei: Ieronim (venit din Germania, cu soția și trei copii), Alexandru (venit din Spania), Ștefănel (venit din Israel, cu soția și două fete), George (venit din Africa de Sud) și Maricel, venit de la București, cu soția). Nașii de cununie: Victor și Zoița Clăparu. Colonelul de pompieri Arcadie Prejoi, care‑l scosese pe mezinul Alioșa în urmă cu doi ani, când acesta căzuse într‑o fântână adâncă de 21 de metri, încercând să salveze un cățel căzut acolo cu puțin înaintea lui. Asistenta medicală Victorița Capaciuc, care‑l salvase în urmă cu cinci ani pe același mezin Alioșa, care înghițise o cutie întreagă de pastile dulci și parfumate ale bunicii sale, crezând că sunt bomboane. Veri primari, colegi de armată, vecini, colegi de serviciu, prieteni și cunoscuți apropiați, mai ales stâlpii braseriei „La trei veverițe“, întregeau lista norocoșilor care prinseseră un loc la această grandioasă pomană de trei zile. Mulți alții dintre cei marcați de moartea înfiorătoare a neînfricatului pădurar și prieten erau prin preajmă, pe afară, gata să‑și exprime prețuirea față de guvern și partidul‑stat, față de organe…