#79 decembrie 2023,  Clubul umoriștilor constănțeni,  METATEXT

ION TIȚA-CĂLIN ‒ Cât de periculos este să scrii despre dragoste

De la inventarea scrisului și până în zilele noastre, sărmana Literatură Universală le-a răbdat romancierilor, dramaturgilor și poeților toate capriciile.

Timp de milenii, i-a încălzit la sânul ei, i-a alăptat și i-a crescut până i s-a acrit! Dar, de-acum, gata! În jurul anului 2050 se va lepăda de ei! Îi va înlocui cu odihnitoarea și de loc pretențioasa inteligență artificială.

Profeția nu-i aparține faimoasei prezicătoare Mafalda, ci mai puțin cunoscuților cercetători de la Oxford și Yale. Lor le dedic rândurile de mai jos.

*

Vestea că eu, o ființă pământeană, am scris un roman a făcut înconjurul Universului, iar rețelele de socializare din galaxia noastră au intrat în alertă. În loc să mă felicite, să mă încurajeze, utilizatorii lor m-au luat peste picior. Iată câteva dintre cele mai binevoitoare comentarii:

„Hello, preistoricule! Vremea literaturii de grotă a apus de mult! N-ai aflat încă?”.

„Omule de Neanderthal, pe ce ți-ai scris romanul? L-ai scrijelit pe coajă de copac sau l-ai dăltuit în piatră?”.

„Primitivule, cum se numește romanul tău? Amintiri din Epoca de Piatră?”. În schimb, nevastă-mea – draga de ea! ‒ m-a încurajat:

‒ Măi, scârța-scârța pe hârtie, ani de zile te-am lăsat să-ți faci damblaua, în timp ce eu am dus greul casei. Spune-mi și mie, luminează-mă! Ce ai de gând să faci cu terfeloaga pe care ai scris-o? Știi ce? Ia-ți frumușel „capodo- pera” și du-o la o editură, să ți-o publice! Tare sunt curioasă să văd dacă dă cineva o para chioară pe ea.

*

I-am ascultat îndemnul și, chiar în următoarea zi, m-am prezentat la faimoasa editură „Șocul viitorului”. Când am dat cu ochii de mulțimea scriitorilor ce așteptau afară, la coadă, m-am bucurat: „Uite că nu sunt singura ființă de pe planetă care suferă de patima scrisului!”.

Dar să vezi drăcie! La sosirea mea, capetele s-au rotit, ca la comandă, cu fața spre mine, dar fără să-și miște trupurile. Abia atunci mi-am dat seama că toți erau roboți.

Făcându-mi curaj, m-am adresat stanelor de piatră, ce mă priveau în tăcere, fără să clipească:

-Am scris un roman. Am venit să-l predau la tipar.

De parcă ar fi auzit o glumă bună, statuile sloboziră o cascadă de sunete ce imitau hohotele de râs:

-He he he, hi hi hi, ho ho ho!

-Bună poantă, domnule! ‒ îmi spuse un robot-scriitor. Dacă îmi permiteți, o voi folosi în viitoarea mea carte.

Apoi, dând dovadă de politețe, se-ntoarse cu tot trupul spre mine și, în- tinzându-mi brațul drept să i-l strâng, se recomandă:

-Numele meu este Jules Verne, domnule! Sunt robot-scriitor dotat cu inteligență literară de ultimă generație. Iar aceștia sunt colegii mei de cenaclu: Socrate, Diogene, Esop, Miguel de Cervantes, Hemingway, Victor Hugo, Mark Twain și Alături de noi se află autorii de literatură științifică și tehnică, de scrieri istorice și politice, de cărți de bucate și de benzi desenate.

Terminând de făcut prezentările, Robo Jules Verne începu să mă interogheze:

?

Încântat că sunt băgat în seamă, în fața atâtor scriitori, am spus cu glas tremurând de emoție:

-Este o poveste romantică, de dragoste, care începe dramatic și se sfârșește Eroul și eroina romanului trec printr-o mulțime de încercări teribile, din care ies victorioși, demonstrând că iubirea adevărată poate învinge orice obstacol.

În locul încurajărilor și aprecierilor la care mă așteptam, am fost răsplătit cu o nemiloasă tăcere. Privirile reci, sticloase ale roboților spuneau totul: bieții de ei n-aveau nici gust, nici miros pentru romanul de dragoste.

Era momentul să preiau inițiativa.

-Verne, și dumneavoastră ați adus o carte la tipar? Fără să se umfle în pene, robotul îmi răspunse:

-Am scris zece romane de proză științifico-fantastică. Astăzi le voi preda editurii.

Eram atât de impresionat, încât nu m-am putut abține să nu exclam:

– Dumnezeule, zece romane!? Felicitări! Domnule, sper că nu vă deran- jează întrebarea mea: cât timp v-a luat ca să le scrieți?

În creierul robotului se puse în funcțiune un calculator și după câteva clipe, îmi anunță rezultatul:

-Cinci ore, patru minute și zece secunde.

Șocul a fost atât de puternic încât m-am trezit gândind cu voce tare:

-Vai săracu’ de mine! Și eu care am irosit patru ani din viața mea și a bietei mele neveste pentru a scrie un singur roman!

La auzul unei asemenea grozăvii, roboții se puseră și mai tare pe râs:

-He he he, hi hi hi, ho ho ho!

*

Întrucât activitatea editurii se derula ca pe bandă rulantă, coada de afară se scurta văzând cu ochii. Roboții-scriitori intrau într-o încăpere, unde predau manuscrisele unui cititor de cărți. Acesta le parcurgea în viteză și dădea, pe loc, verdictul: „Volumul este publicabil!”. La final, intervenea robotul-șef de editură, care, înmânându-le contractele gata semnate, le ura autorilor: „Feli- citări, vă așteptăm la lansare!”.

Curând, mi-a venit și mie rândul. Când dădu cu ochii de mine în birou, șeful editurii mă luă peste picior:

-Domnule, ați greșit adresa! Aprozarul este peste drum; aici se tipăresc cărți!

Și cu un gest disprețuitor îmi arătă ușa.

Nu m-am lăsat intimidat și am spus pe un ton hotărât:

-Nu-i nicio eroare! Am scris un roman de dragoste și vreau să mi-l tipăriți! Spuneți-mi cât mă costă?

-Cum vreți! se dădu bătut șeful Dar mai întâi, trebuie să aflăm ce părere are cititorul de cărți. El este criticul literar oficial; de el depinde intrarea unui volum sub tipar.

I-am predat manuscrisul robotului-cititor, care dădu să-l parcurgă în viteză. Dar, după ce răsfoi primele pagini, se blocă. Tremura din toate încheieturile, de parcă îl lovise damblaua. Când reuși să își revină în fire exclamă:

-Ptiu! Ce scârboșenie! Dragoste, iubire, ..! Șefule, eu refuz să citesc porcăria asta și să-i avizez publicarea! Astăzi, orice scriitor știe că romanul de dragoste este cauza tuturor relelor de pe pământ. Le-a sucit mințile tinerilor, adulților și chiar vârstnicilor; i-a făcut să viseze aiurea, să nu mai asculte de glasul rațiunii, să piardă timpul cu prostii și să își cheltuiască averile; i-a învrăjbit, i-a împins să se urască de moarte și să se războiască între ei; i-a învățat să fie leneși, cheltuitori și hoți. Romanul de dragoste este principala cauză a exploziei demografice, ce a provocat creșterea fără limite a consumului și secătuirea planetei de resurse. Este vinovat de înmulțirea hotelurilor și bordelurilor, a cârciumilor, barurilor și cluburilor de noapte, a croitoriilor, cizmăriilor și caselor de modă, a automobilelor, navelor de croazieră și avioanelor care au provocat încălzirea globală. Din fericire, omenirea a fost salvată, de la dezastru, de inteligența artificială. Din clipa în care roboții au preluat povara scrisului de la sentimentala ființă umană, epoca romanului de dragoste a apus. Noi, purtătorii inteligenței artificiale nu-i vom permite acestui umanoid să o reînvie!

Șeful editurii nu apucă să-mi dea papucii, căci ușa sări speriată în lături, lăsând să intre doi roboți mascați și înarmați până-n dinți.

-Mâinile sus! urlară, într-un glas, bandiții. Ăsta-i un jaf!

-Apoi, apropiindu-se de șeful editurii, unul dintre borfași îi întinse un sac și dădu ordin:

-Pune toate manuscrisele în el! Vezi să nu-ți scape vreunul! Hai, mai repede!

Zărindu-mă, mi se adresă:

-Tu ce cauți aici, umanoidule? Ți s-a urât cu zile? Tremurând ca varga, am îngăimat:

-Am scris un roman de Le-am cerut să mi-l tipărească, dar m-au refuzat.

‒ Uau! roman de dragoste! – exclamă scârbit banditul. Bă, poți să-l păstrezi, să faci borș cu el! Marfa ta n-are nicio valoare. Nimeni nu dă doi bani pe ea.

Și imediat cei doi hoți dispărură din clădire cu pradă cu tot.

*

Fericit că am scăpat nejefuit, m-am grăbit să ajung acasă. Când m-a văzut în prag, nevastă-mea s-a repezit și m-a strâns în brațe. Apoi, m-a sărutat și a încercat să mă consoleze:

-Nu fi trist, iubitule! Îmi pare rău pentru romanul tău. Lasă, o să scrii altul! Îți promit că, până îl termini, mă ocup singură de toate treburile casei. N-am să te mai deranjez cu nimic, scriitorul meu drag!

Am privit-o uimit. Parcă nu era ea! Ani la rând m-a boscorodit ori de câte ori mă vedea așezându-mă la masa de scris și acum, din senin, mă condamna la libertate totală. Am exclamat:

-Ce te-a apucat, iubito! Nu îți e bine?

Draga de ea, s-a lipit de pieptul meu și a gângurit:

-Am auzit la radio că toate editurile au fost prădate, că mii de manuscrise ale scriitorilor au fost Oh, dragul meu romancier, nici n-ai apucat să fi tipărit, că ți-au și furat capodopera!

Mișcat de grija ce mi-o purta, am încercat să o liniștesc:

-Iubito, n-am pățit nimic! Pe mine au refuzat să mă jefuiască!

Destăinuirea a provocat un adevărat cataclism: un munte de admirație se nărui, într-o clipă, în oceanul dezamăgirii totale. Scârbită, exclamă:

-Ce fel de scriitor ești tu, dacă până și hoții te ocolesc? De azi înainte, gata cu savantlâcurile literare! Treci la munca de jos! Dai cu aspiratorul, ștergi praful, speli vasele, cureți zarzavatul și duci gunoiul!

Draga de ea, m-a birjărit toată după-amiază, cu disperare! Sperase să se poată lăuda în tot orașul că bărbatul ei a fost jefuit în rând cu marii scriitori ai lumii, dar i-am spulberat visele. Copleșit de vinovăția fără seamăn, m-am străduit să-mi răscumpăr păcatele prin muncă.

*

Abia pe înserate, stăpâna inimii mele a slăbit hățurile și mi-a permis să iau loc pe canapea, lângă ea, în fața televizorului. Pe toate canalele era prezentat evenimentul zilei: jaful de la Editura „Șocul viitorului”. Camerele de luat vederi ale tipografiei filmaseră întreaga poveste, iar în centrul ei mă aflam eu, autorul unui roman de dragoste refuzat de editură și de bandiți.

Crainicii televiziunilor și invitații lor comentau în fel și chip întâmplarea. Un robot-jurnalist se lansă într-o pătimașă tiradă:

-Timp de jumătate de secol, inteligența artificială a dominat A pus stăpânire pe fabrici și uzine, pe șantiere și porturi, pe mijloacele de transport navale, aeriene, feroviare și rutiere, pe comerț și agricultură, pe sănătate, educație, cultură, artă și mijloacele de informare. Nu s-a mulțumit cu atât! A pătruns în politică, obligând parlamentarii, miniștrii și șefii de state să-i dea ascultare, să i se supună. Prostiei naturale – oriunde s-a aflat, la vârful sau la baza societății – i-a fost închisă gura. Totodată, dictatura inteligenței artificiale a dus la prăbușirea unuia dintre stâlpii defunctei culturi socio-politice. Ați ghicit! Este vorba de instituția plagiatului, care a populat lumea veche cu posesori de diplome. Dar iată că supremația inteligenței artificiale începe să slăbească. Astăzi este amenințată de un dușman teribil: prostia artificială! În ce subterane ale științei și tehnologiei s-a născut? Nimeni nu știe! Puterea ei crește pe zi ce trece. Prin trafic de influență, abuz, corupție, amenințare și jaf, ea obligă inteligența artificială să îi cedeze, să se supună. O deposedează de tot ce are mai valoros: informații, cunoștințe, lucrări științifice și literare, influență și poziție socială. Pe ruinele plagiatului se ridică o instituție mai puternică, mai eficientă: furtul proprietății intelectuale. Jaful de la „Șocul viitorului” este doar un episod al războiului dus de prostia artificială pentru supremație. Faptul că atât editorii, cât și prădătorii nu s-au atins de manuscrisul umanoidului demonstrează că sentimentele, iubirea și romanul de dragoste reprezintă un pericol pentru noua orânduire tehnico-științifică.

Robotul-jurnalist nu apucă să-și ducă la bun sfârșit tirada, căci nevastă- mea, furioasă la culme, izbucni:

-Aha, te iei de iubitul meu soț, de marea mea dragoste? Ei, lasă, că îți arăt eu! și cu telecomanda îi închise gura.

Apoi, îmi dădu ordin:

-Bărbate, gata cu munca de jos! De mâine, te-apuci de scris! Îi vom bombarda cu romane de dragoste! Vreau să-i facem praf, să-i distrugem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *