IOANA CĂTĂLINA BUCUR ‒ „Locul” și rolul genului în estetică și artă

Analizând impactul și rolul genului în estetică, putem susține că există o tendință în creștere, atât referitor la abordarea subiectului ca atare în medi- ile specializate de cercetare, cât și prin folosirea conceptului de gen pentru producerea de mutații paradigmatice în interiorul artelor și/sau esteticii contemporane. Joshua Shaw (2005) remarcă trendul ascendent al impactului din ultimile decade al feminismului și al analiticilor estetice feministe asupra modului în care se reconfigurează estetica contemporană, în condițiile în care, cu precădere feminismul abordează problematica de gen.1

Una dintre mutațiile relevante pentru poziționarea conceptului de gen în estetică este cea referitoare la chestionarea acestuia din perspectivă culturală, respectiv a cutumelor care determină „alipirea” unor atribute specifice genului, în funcție de apartenența individului la unul dintre cele două genuri2. Astfel, noțiunea de „feminin” și „masculinˮ devin analizabile și „identități” culturale, dincolo de apartenența corpului fizic, concret, la o anumită structurare, re- spectiv apartenența prin naștere a corpului fizic la un anumit sex.

Deoarece istoria artei se consideră a fi scrisă din perspectiva istoriei artei occidentale europene, prezentându-ni-se ca fiind principala formă de artă (cu tot cu implicațiile istorice), putem extrage (după cum și Craig Owens remarcă) modalitatea în care aceasta „colaborează cu putereaˮ3. Istoria artei este considerată un mijloc prin care s-au vehiculat principalele valori, cutume sau principii ale societății date la un moment dat, ea devenind astfel un instrument al „puteriiˮ deținute în mod oficial de un anumit sau anumite sisteme configurate ca principalele structuri de vehiculare și sistematizare ale cunoașterii. Sub diferite forme și prin diferite mijloace, această remarcă sub formă de analiză critică este adusă sistemului de propagare oficială a artelor și esteticii tradiționale și de către curentele feministe.

Considerăm că posibilitatea de a transfera, jongla, asocia sau disocia conceptul de gen (din prisma rolurilor și interpretărilor valorice culturale atribuite) se datorează în mare măsură și apariției, dezvoltării noilor mijloace de exprimare artistică precum cele media (foto, video). Imaginile în mișcare, indiferent că vin din sfera foto/video s-au propagat rapid și au generat o serie de noi elemente estetice. Printre acestea amintim: lumina și culoarea, spațiul bi-dimensional, spațiul tri-dimensional, spațiu-timp-mișcare, sunetul, toate împreună formând baza esteticilor de tip media4.

Herbert Zettl (2015) susține inclusiv faptul că (noile) estetici aplicate accentuează faptul că arta nu mai poate fi redusă la o serie de obiecte care sunt izolate în muzee și că experiențele estetice sunt într-o mare măsură o componentă a vieții cotidiene. În același context, el atrage atenția asupra fap- tului că arta (indiferent de formele sale) este esențială ca prezență în viața de zi cu zi pentru că oferă acesteia demnitate și calitate, dar și educă emoțiile.5 Esențial pentru demersul nostru este însă analiza referitoare la „contextˮ, mai precis la ceea ce Zettl numește „Associative Context”/„Contextul asociativˮ. El susține că foarte multe dintre percepțiile noastre sunt ghidate, mai mult chiar, „dictate” de contextul în care se produc.

De cele mai multe ori, interpretarea unui eveniment ține strict de experiența și cunoașterea noastră referitor la acea situație, dar și în acord cu prejudecățile noastre. Contextul asociativ face referire la faptul că tindem să interpretăm diferit aceleași imagini, în funcție de situația dată. Zettl exemplifică în felul următor: scrierea cifrei 13 de mână, într-un șir de nume precum CNN, CBS, FOX, ne apare ca fiind litera B, pe când, într-o înșiruire de cifre, ne apare ca fiind chiar cifra 136. Însă, contextul estetic face referire la procesele per- ceptive care pot fi inclusiv manipulate (vizual cu precădere). Zettl se referă aici la iluziile optice. Aceste iluzii pot fi create și prin raportare la unghiul sau distanța/ perspectiva celui care crează lucrarea de artă, dar și a celui care o privește, a receptorului7.

Privind din acest unghi, constatăm că putem analiza inclusiv construcția socio-culturală a identității de gen drept una care nu doar că nu este fixă, ci din contră, una care poate fi modificată (ca percepție generală și nu numai) prin utilizarea noilor mijloace de expresie multi-media.

A pune în contexte „prestabilite” (ca aparținând unui anumit gen) persoa- ne sau simboluri poate declanșa cu ușurință noi schimbări de perspectivă în percepția generală referitoare la identitatea de gen a unei persoane și a con- structului socio-cultural asociat fiecărui gen în parte. În acest sens, arta și noile mijloace artistice media capătă o tot mai mare relevanță și influență/impact la nivel de gestionare și de construire a unor concepte/valori sau structuri la nivel social, inclusiv în ceea ce privește construcția socială a conceptului de gen.

De asemenea, o altă zonă intermediară despre care considerăm că poate să ne aducă mai multă claritate în ceea ce privește corelarea termenilor este cea referitoare la limbaj și perspectivele de identificare la nivel de limbaj, semnificare, semnificant, subiect și obiect la nivel de limbaj. Aceasta ar putea fi o cheie în măsura în care putem stabili dacă și care este limbajul artei, rolul acestuia (ca limbaj ‒ artistic) în constituirea identității ce trece prin abordarea diferențelor de gen, integrarea și depășirea treptată a acestora (Butler; 1990).

O importanță aparte pentru transmiterea mesajelor sau a construirii structurilor tematice în lucrările de artă se consideră a fi și mijloacele tehni- ce/artistice folosite de către artiști. Regăsim așadar diferențe notabile atât între folosirea (de exemplu) a culorilor de apă față de uleiuri (în realizarea unui tablou), sau, dimpotrivă, alegerea realizării unui tablou față de alegerea realizării unei sculpturi, a unui film sau, dimpotrivă, a unei fotografii. Astfel, transmiterea unei idei, a unui mesaj sau a unor emoții și construcții imaginative se poate amplifica și potența prin combinarea mijloacelor de expresie. În acest sens înțelegem mult mai clar de ce la artiștii contemporani8 se constată un tot mai mare interes față de îngemănarea, întrepătrunderea sau juxtapunerea mijloacelor, tehnicilor și mediilor folosite.

Tehnicile mixte sau folosirea (în expoziții și nu numai) a unor multitudini de tehnici sau mijloace (separate sau juxtapuse) se observă a fi o practică din ce în ce mai folosită și observată în mediile artistice. Happeningurile, per- formance-urile sau îngemănarea dintre tehnicile foto-video și pictură sunt o constantă în procesul de hibridizare tot mai accentuat care se poate remarca în practicile artelor contemporane internaționale.

Una dintre cele mai importante cauze care stau la baza acestui proces de hibridizare considerăm a fi tocmai interesul artiștilor de a intensifica reacțiile perceptive și experiențele estetice ale privitorului. Și aceasta în contextul în care mijloacele media sunt tot mai răspândite, accesul este tot mai facil, granițele dintre spațiul public și privat sunt mai fragile și disponibilitatea pri- vitorului/spectatorului pentru a recepta mesajele artiștilor devine un subiect tot mai problematizant9.

Problematica construcției socio-culturale a conceptului de gen (vehiculat tot mai accentuat în societatea contemporană) se regăsește și în seria de preocupări ale artiștilor contemporani, cu precădere artiștii femei (în spațiul artistic internațional). Lucrările de artă, expozițiile, evenimentele artistice includ tot mai des și această tematică, nu doar la nivelul unor anumite zone socio- culturale sau geografice ale societății actuale (privită ca un întreg global).

Prin includerea acestei problematici referitoare la gen (și/sau percepția/ construcția socială a acestuia) în propriile lucrări de artă și aducerea în spațiul public a acestei tematici, putem observa cum, de fapt, seria de preocupări a artiștilor referitoare la modul de funcționare a societății crește. Artele bene- ficiază astfel de lărgirea orizontului tematic, dar și de implicarea artiștilor în subiecte dificil de gestionat pentru societatea contemporană. Ne putem referi aici cu ușurință la teme referitoare la agresivitatea împotriva femeilor sau la împiedicarea acestora de a beneficia de educație10, abuzuri atât de natură fizică, cât și emoțională sau psihică. Aceasta, din prisma faptului că femeile sunt considerate în continuare în multe zone geografice ca făcând parte dintr-o categorie vulnerabilă și incapabilă să acționeze în propriul interes sau să re- acționeze la abuzuri. Seria de inegalități sociale ce pot decurge din diferențele de gen includ de asemenea și altele precum remunerarea mult mai scăzută pe aceleași considerente sau atribuirea de sarcini multiple casnice în baza atribuirii socio-culturale de roluri prestabilite.

O altă consecință a includerii problematicilor referitoare la gen este pune- rea sub semnul întrebării și problematizarea constructelor de gen ca atare și așa cum sunt ele percepute, acceptate, vehiculate și promovate în continuare la nivel de societate, din perspectivă socio-culturală, atât în spațiul public, cât și privat. Rolurile și atribuțiile sociale stabilite și prestabilite în funcție de genul unei persoane sunt și ele puse sub semnul întrebării și re-gândite sau re-analizate din perspective noi și diferite.

Prin regândirea conceptuală a unor lucrări de artă se aduc în fața opiniei publice noi interpretări sau chiar atitudini, trăiri, experiențe personale directe ale artiștilor femei față de rolurile atribuite implicit prin apartenența la genul fe- minin. În general, aceste noi interpretări ale rolurilor atribuite nu sunt conforme cu percepția generală sau cu ceea ce societatea consideră că ar trebui să fie o raportare individuală față de aceste roluri11. Astfel, prin artă se reconfigurea- ză inclusiv aceste valori, cutume, obișnuințe, identități culturale construite și transmise transgenerațional referitoare la modurile în care percepem genul indivizilor și rolul social al acestora în acord cu apartenența la un anumit sex.

Abordând problematica de gen, artiștii scot la iveală un factor important pentru perceperea generală a ceea ce înseamnă feminin, respectiv masculin. Una dintre caracteristicile principale ale modului în care femininul a fost per- ceput până spre mijlocul secolului XX a fost tocmai „fragilitateaˮ atribuită, în sensul de lipsă de putere și apărare a femeilor, motiv pentru care și existența abuzurilor, respectiv neacordarea unor drepturi sau a recunoașterii sociale.

Unui „feminin” care nu este considerat un element de „forțăˮ într-o soci- etate preponderent patriarhală, nu îi pot fi girate atribute care să permită o integrare armonioasă a acestuia. Feminitatea este „desconsiderată” tocmai datorită faptului că, la nivel social, prezența acesteia se consideră că implică automat și lipsă de putere, de forță sau de alte caracteristici acționale specific atribuite bărbaților, respectiv masculinului manifestat prin bărbați. Un feminin subordonat masculinului, fără drepturi sau capacitatea de a decide pentru sine este forțat să perpetueze și să manifeste permanent lipsa suveranității și a autodeterminării, simultan cu neputința de a se manifesta ca atare, mai precis, a se manifesta doar în anumite limite (impuse de masculin sau patriarhat).

De precizat însă că această „construcțieˮ culturală a femininului, cea în care femininul este secundar în raport cu masculinul, cu alte cuvinte atribu- tele femininului sunt considerate „slabe” în raport cu atributele masculinului, se regăsește preponderent în cultura occidentală, europeană sau în țările puternic impactate de sisteme/culte religioase axate și ele, la rândul lor, pe dominarea patriarhală a societății.

Integrarea atributelor de gen (inclusiv la nivel identitar) este un subiect de relevanță și în ceea ce privește psihologia comportamentală a individului ca atare. În acest sens, „exercițiileˮ imaginative din câmpul artelor, provocatoare la nivel de percepere și impact față de privitor/ receptorul operelor de artă se dovedesc a fi utile și chiar necesare. Identitatea și construcția identității de sine rămâne un element central în cadrul curentelor feministe, în special al celor de tip cultural. Raportarea la gen și formarea identitară a unui individ în funcție de gen este supusă chestionării și se consideră că acest construct al identității de sine este tributară unor concepte care trebuie la rândul lor de- construite și de-esențializate în toate aspectele sale (Alcoof; 2006).

„Spațiul” semantic al artelor poate fi considerat (tocmai din acest punct de vedere) foarte ofertant, deoarece implică o serie de transpuneri posibile ale unor situații mai mult sau mai puțin imaginative, reinterpretări ale unor situații, emoții sau sentimente, registre de acțiuni și atitudini la nivel de „personajeˮ fictive sau nu. Toate acestea pot juca efectiv un rol destul de important în ceea ce privește re-construcția interioară/exterioară a persoanelor la nivel individual, inclusiv la nivel de roluri și atribuiri de roluri sociale în funcție de gen.

Trebuie remarcat însă că abordarea genului ca tematica genului în artă nu este singura care declanșează mutații la nivelul artelor. Experimentele sau inter-corelările cu alte domenii, care nu au mai fost abordate până în ultimile decade ale secolului anterior sau în arta contemporană, generează și ele, la rândul lor, multiple interogații sau re-configurări structurale.

Putem include în această discuție tematici despre percepția publicului; modul de raportare al privitorului la artă; interogații privind conceptul de lu- crare sau obiect artistic; re-analizarea și re-structurarea conceptului însuși de artă și impactul său în ceea ce privește societatea; valorile socio-culturale vehiculate și promovate de societate; inter-conectivitatea acesteia cu spațiul public și privat, inclusiv în viața cotidiană.

Faptul că artele își extind aria de acoperire și abordează hibridizări cu alte domenii sau se „inspiră” din cu totul alte domenii, generează noi abordări paradigmatice. În acest sens amintim despre relaționările provocate de artiști în diferitele manifestări artistice dintre arte și biologie, științele medicale, tehnologie, ecologie, multiple arte, psihologie, sociologie, fizică, chimie sau matematică. Un trend ascendent în ceea ce privește relaționarea artelor cu alte domenii se dovedește a fi în ultima perioadă și utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale în producerea operelor de artă (imagini sau chiar filme, literatură, etc).

Analizând modalitățile „de a fiˮ ale artelor de-a lungul timpului, constatăm că ele joacă un rol, nu doar de „scrib” sau martor tacit al resorturilor interioare ale unei societăți oarecare (date la un anumit moment), ci și ca (mai nou) ge- nerator de tendințe, trenduri sau schimbări paradigmatice la nivelul societății. În mod evident, acest lucru este declanșat chiar și de acțiunile propriu-zise ale artiștilor și prin modurile acestora de abordare ale tematicilor, modurilor efective de a produce artă.

Simultan, însăși modalitatea prin care se poziționează artiștii față de pro- cesul de creație și modul în care își „negociază” la nivel personal rolul social pe care doresc să îl joace în calitate de artiști, considerăm că este în egală măsură la fel de important.

De notat și mutațiile sau interogațiile actuale față de „loculˮ genului (sau apartenenței la un anumit sex) în special în arta oficială, cu precădere cea care se regăsește în muzee sau expozițiile oficiale. Ne referim aici la prezența femeilor în muzee în calitate de artiști cu lucrări de artă expuse, și nu în calitate doar de obiect artistic sau model pentru reprezentări artistice.

Problematica genului în artă rămâne o constantă la nivel individual (cu precădere la artiștii care sunt femei), indiferent dacă se aduce în discuție sau se abordează în lucrările proprii de artă această problematică. Indiferent de poziția femeilor artist față de feminism și diferitele forme de manifestare ale acestuia, problematica genului rămâne totuși un subiect cu care „confruntăˮ (sub o formă sau alta) pe parcursul evoluției profesionale. Seria de implicații la nivel individual se referă la faptul că în cele mai multe cazuri trebuie luate o serie de decizii prin care să poată fi gestionată sfera vieții personale cu cea profesională12. În același timp, facem referire la multitudinea seriilor de acțiuni care trebuie întreprinse într-un sistem de evoluție profesională în care femeile au fost acceptate/incluse relativ recent13.

În mod tradițional, în ceea ce privește rolurile atribuite social persoane- lor de sex masculin, provocările referitoare la armonizarea vieții personale cu evoluția profesională nu sunt atât de evidente sau chestionabile la nivel de cutume sociale și culturale14. Și, chiar dacă acestea există, ele nu apar drept un impediment sau drept conflicte între posibilele statusuri ale acestor persoane. Însă, în ceea ce privește persoanele de sex feminin, aceste con- fruntări sunt privite drept o constantă pe care multe dintre persoanele de sex feminin o regăsesc în tot acest periplu socio-profesional, inclusiv în spațiul privat sau public.

În acest context, dar și ca un corolar al acestei problematici, menționăm relația dintre esteticile feministe și lumea artelor, inclusiv domeniul esteticii ca atare. Mai precis, de remarcat atât modul în care se poziționează estetica feministă în interiorul esteticii, cât și tematicile abordate. Astfel, chestionând și problematizând genul, estetica feministă aduce în discuție perspectiva asociată receptorului de artă. Aceasta, în funcție de gen, se consideră a fi diferită (în potențial), ca de altfel și experiențele de viață anterioare ale acestuia.

De asemenea, pornind tot de la abordări care au la bază genul persoa- nelor, sunt aduse în discuție subiectivizarea experiențelor cotidiene, dar și a celor intime, private, experiențe personale care pornesc de la situații concrete cu care se confruntă persoanele în societate în funcție de rolurile atribuite în baza genului de care aparțin. Astfel, identificăm multiple diferențieri sau registre de interpretare, atât în ceea ce privește perceperea artelor, cât și față de procesul creativ în sine. Toate acestea pot constitui elemente inițiale pentru re-configurarea valorilor și cutumelor, cât și în ceea ce privește paradigma actuală de interpretare a artelor și de constituire a esteticilor contemporane.

---

4. Shaw, Joshua: Why does feminism matter to aesthetics, articol publicat în Postgraduate Journal of Aesthetics, Vol. 2, No. 1, April 2005, p. 1.
5. După abordarea „clasicăˮ/binară (am îndrăzi să adăugăm), fără a intra prea mult în detalierea referioare la noile posibilități de auto-definire a indivizilor ca aparținând unui gen dintr-o clasificare cu multiple posibilități (precum: non-binar, agender, binar, genderfluid, etc.).
6. Owens, Craig, Beyond Recognition. Representation, Power and Culture, Univ. of California Press, 1992, p. 93.
7. Zettl, Herbert, Sight, Sound, Motion: Applied Media Aesthetics, San Francisco State University, CENGAGE Learing, 2015, prefață, p. XXIV.
8. Idem, p. 5.
9. Ibidem, p. 8-9.
10. Ibidem, p. 10-11.
11. Respectiv în mediul artistic contemporan.
12. Și aceasta în contextul în care oamenii se regăsesc tot mai des în situația de a fi „bombardațiˮ cu mesaje media, multi-media, evenimente care sunt promovate prin diferite căi de comunicare, dar și de multitudinea (uneori, și în anumite medii sociale sau comunități) de evenimente artistice precum expoziții (vernisaje-finisaje), festivaluri de artă, spectacole, cinema, televiziune, internet, etc.
13. Cum se întâmplă cu precădere inclusiv în acest moment în unele țări cu re- gimuri totalitate sau extremiste.
14. Ne referim aici cu precădere la artiștii femei care abordează teme precum maternitatea, nașterea, munca cotidiană a femeilor sau existența de zi cu zi a acestora fără a mai idealiza aceste aspecte, ci din contră, arătând în lucrări și epuizarea fizică sau psihică, depresia, alienarea, conflictul interior generat de presiunea de a alege între maternitate și evoluția profesională proprie, Un exemplu concludent în acest sens este seria de lucrări realizate pe aceste teme de Alice Neel.
15. De exemplu decizii referitoare la căsătorie, maternitate, rolul de mamă, bunică, și care presupune o serie de „renunțări” sau reconsiderări ale parcursului atât profesional, cât și la nivel de roluri în viața personală.
16. Și acest subiect a fost abordat în capitolele anterioare, prezentând faptul că femeile au început să fie acceptate în instituțiile de arte, dar și în expozițiile oficiale colective sau nu deabia spre sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, cu pro- vocările de rigoare (care s-au extins și în deceniile ulterioare).
17. Cel puțin nu până în ultimii zeci de Anterior, implicarea persoanelor de sex masculin în viața privată/de familie nu era considerată drept o necesitate, re- spectiv rolurile și atribuțiile domestice nu erau împărțite în mod aproximativ egal sau echitabil, astfel încât să existe în ambele cazuri un echilibru relativ la implicarea în viața profesională. Constatăm însă noi tendințe sau direcții de re-poziționare (la nivel social) a atribuțiilor vizavi de ambele roluri (dintr-un cuplu) față de implicarea în viața de familie, cu precădere atunci când sunt implicați și copii și o echilibrare în acest sens a atribuțiilor și sarcinilor referitoare la viața privată, ceea ce, în mod evident, conduce și la posibilitatea echilibrării de șanse, respectiv a timpului alocat dezvoltării profesionale la indivizii de ambele sexe.

---

Bibliografie:

ALCOFF, Linda, Martin: Visible Identities: Race, Gender and the Self, Oxford University Press, New York, 2006.

BUTLER, Judith: Gender Trouble: feminism and the Subversion of Identity, published in Great Britain by Routledge, Chapman & Hall, New York, 1990.

OWENS, CRAIG: Beyond Recognition. Representation, Power and Culture,

University of California Press, Los Angeles, California, 1992.

SHAW, Joshua (articol):  Why does feminism matter to aesthetics,  publicat în Postgraduate Journal of Aesthetics, Vol. 2, No. 1, April 2005.

ZETTL, Herbert: Sight, Sound, Motion: Applied Media Aesthetics, San Francisco State University, Eight Edition, CENGAGE Learing, 2015.