ION CODRESCU ‒ Spațiul poetic ovidian
Este atât de bine să stai singur, lângă o lampă, cu o carte deschisă în fața ta, și să comunici cu cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată.
― Kenkō (1283-1350), Japonia
Această carte, apărută de curând, s-a născut în urma unor exerciţii de admi- raţie pentru marii artişti care au pictat înaintea mea, fiind inspiraţi de poemele lui Ovidiu. Urmându-le exemplul şi păstrând proporţiile ‒ între măreţia artei lor şi modesta mea strădanie de discipol ‒ am încercat să merg pe drumul lor, pentru a găsi ceea ce au căutat şi ei: pictură în poezie sau poezie în pictură.
În adolescenţă, în drumul meu spre liceu şi către casă, treceam pe lângă o statuie care îl reprezintă pe Ovidiu. Nu mă opream niciodată să mă uit cu atenţie la acea sculptură. Mergeam pe lângă statuie aşa cum trecem pe lângă alte clădiri şi copaci, grăbindu-mă să nu întârzii la şcoală sau să ajung cât mai repede acasă. După o lecţie de pictură, în care profesoara ne-a explicat povestea lui Ovidiu, dându-ne ca temă de lucru să ilustrăm un poem din Tristele (Tristia), să scriem o epistolă imaginară, prin care să-i vorbim poetului despre ceea ce am vrut să exprimăm în compoziţia noastră, drumul meu pe lângă statuia lui Ovidiu a început să nu mai fie acelaşi. Amintindu-mi de acea perioadă, îmi dau seama că anumite detalii, întâmplări, cărţi şi întâlniri din viaţa noastră ne însoţesc, rămân şi vibrează în spiritul nostru. Întâlnirea mea cu Ovidiu a fost una dintre acestea.
Peste aproape patru decenii, lucram ca profesor de istoria artei la Uni- versitatea Ovidius. Un detaliu întâmplător sau o altă întâlnire? În cadrul unui curs de arte plastice, în 2015, am propus masteranzilor şi colegilor o temă de cercetare intitulată Spaţiul poetic ovidian ‒ literatură şi pictură. De la primele schiţe de lucrări, le-am spus masteranzilor că nu trebuie neapărat să facă o ilustraţie directă a unui personaj mitologic, a unui poem sau a unui vers, ci trebuie să caute ‒ în compoziţiile lor ‒ să transpună discursul poetic într-un discurs plastic şi să creeze echivalenţe plastice ale spaţiului poetic ovidian.
*Acest text a apărut sub titlul „Cuvânt înainte” în volumul Epistole către Ovidiu, Editura
Eikon, Bucureşti, 2023.
Pe parcursul desfăşurării proiectului, căruia i-am zis Ovidiana, s-au alăturat artişti plastici din Constanţa şi din alte oraşe, care şi-au arătat deschiderea să creeze compoziţii pe tema scrierilor lui Ovidiu. Astfel, în ziua jurizării lucrărilor prezentate, simezele de la Art Gallery din Constanţa au devenit neîncăpătoa- re. A fost o surpriză foarte plăcută să constat că opera lui Ovidiu încă inspiră imaginaţia artiştilor, aşa cum s-a întâmplat, de-a lungul timpului, cu influenţele şi ecourile pe care le-au avut poemele sale în creaţia altor poeţi, prozatori, dramaturgi, pictori, sculptori, arhitecţi ai grădinilor, compozitori, coregrafi, fotografi şi regizori de film.
Citind ceea ce a scris Ovidiu şi ceea ce au scris alţii despre viaţa şi poe- mele sale, mi-am dat seama că traseul pe care poetul latin l-a parcurs de la Sulmo (Sulmona) până la Tomis (Constanţa) cunoaşte câteva metamorfoze. A pornit spre Roma, ca adolescent, dintr-o familie de aristocraţi, spre studii de magistratură, pentru ca, mai târziu, să devină un metropolitan sofisticat, o personalitate complexă, un înţelept şi un poet cu un gust rafinat. Totuşi, nu putem să ignorăm o asemănare între temperamentul lui Ovidiu şi al lui Icar – unul dintre personajele foarte cunoscute din Metamorfoze. Icar, fiul care nu a urmat sfatul tatălui său, Dedal, de a nu zbura prea aproape de apă şi nici prea aproape de soare, deoarece valurile o să-i ude penele, iar căldura o să-i topească ceara de la aripi şi el va cădea în apele mării. Nici Ovidiu n-a ascultat sfatul tatălui său, care îi zicea să stea cât mai departe de A abandonat calea avocaturii şi s-a dedicat spaţiului poetic, luând parte activă la viaţa mondenă, trăind ca un hedonist. A avut norocul de a fi introdus în mediul literar de elită al Romei, dominat în acea vreme de Vergiliu. Participa frecvent la lecturi publice şi private, citea poemele sale în cenacluri. Era receptiv şi îşi modifica versurile în funcţie de reacţiile auditoriului avizat şi numai după aceea le publica. Era înclinat spre libertatea spiritului. Ca François Villon sau Oscar Wilde. Se arăta refractar la normele pe care împăratul Octavian Augustus le promova. Prin poezia sa erotică, în scurt timp, a devenit un poet la modă, un autor de mare succes, adorat şi adulat de înalta societate romană.
Cărţile lui Ovidiu aveau un succes foarte mare. Noi am spune că titlurile sale erau adevărate bestselleruri. La Pompei, pe zidurile de la unele clădiri, au fost descoperite graffiti cu versurile sale. În zilele noastre, ar fi fost pre- zent pe reţelele social-media (Facebook, Twitter sau Instagram), iar tinerii l-ar fi transformat în idolul lor şi l-ar fi invitat să le citească poemele sale în amfiteatrele universităţilor, în cafenele, în festivaluri sau în concerte. Dar, ca în poemul cu Icar, soarele i-a topit aripile lui Ovidiu atunci când zbura foarte sus. În culmea gloriei, a primit vestea că va fi exilat din Cetatea Eternă şi trimis la marginea imperiului, pe îndepărtata coastă a Mării Negre, la Tomis, pentru cele două mari greşeli: carmen et error (poezie şi greşeală). Toţi ştim că prima greşeală se referă la poezia sa prin care cultiva amorul şi libertinajul în moravuri. Creaţia sa era văzută ca fiind subversivă şi ca o încercare de a zdruncina puterea imperială a lui Octavian Augustus, deşi Ovidiu nu era un agitator de mase, un militant sau un terorist. A doua greşeală, se presupune, a fost aceea că poetul „a văzut ceea ce nu trebuia să fie văzut”. Cel de-al doilea motiv al exilului său a fost cercetat, explorat şi exploatat de multe condeie, în cele două milenii care s-au scurs de la exilul său, dar nimeni nu a putut să dezvăluie adevărul, iar argumentele rămân învăluite în mister şi sporesc interesul cititorului dintotdeauna şi de oriunde pentru creaţia sa şi pentru destinul său.
Latiniştii şi clasiciştii îl consideră pe Ovidiu poetul care a avut cea mai mare influenţă în cultura şi arta occidentală. Paul Barolsky, profesor de istoria artei la Universitatea Virginia, în studiul său Ovidiu şi metamorfozele artei moderne de la Botticelli la Picasso (Ovid and the Metamorphoses of Modern Art from Botticelli to Picasso), spune că Metamorfozele reprezintă, după Biblie, cartea cea mai ilustrată din vremurile vechi şi timpurile moderne.
Cei mai mari creatori ai Renaşterii cunoşteau Metamorfozele lui Ovidiu, deoarece multe personaje din poemele sale sunt prezente în picturile lui Botticelli (Primăvara), Rafael (Triumful Galateei), Dürer (Moartea lui Orfeu), Giorgione (Venus dormind), Tiţian (Danae), Veronese (Marte şi Venus) şi Tintoretto (Originea Căii Laptelui). În secolele următoare, Tiepolo (Perseu şi Andromeda), Poussin (Echo şi Narcis), Claude Lorrain (Acis şi Galatea), Velázquez (Povestea Arachnei), Jordaens (Mercur şi Argus) şi Rembrandt (Răpirea lui Ganymede) au continuat tradiţia înaintaşilor, inspirându-se din aceleaşi poeme cu zei şi muritori.
Pentru a ne imagina numărul mare de picturi mitologice inspirate din Metamorfozele lui Ovidiu, trebuie să notăm faptul că mitul Răpirii Europei se regăseşte în peste două sute de versiuni. Pictorul-diplomat Peter Paul Ru- bens ‒ unul dintre cei mai prolifici artişti occidentali ‒ a lucrat pentru regele Filip al IV-lea al Spaniei peste şaizeci de compoziţii, fiind inspirat de Ovidiu. O altă temă frecvent întâlnită este căderea lui Icar. Prin toate înţelesurile şi semnificaţiile pe care le desprindem din destinul tragic al acestui personaj, Icar a atras imaginaţia multor artişti: Brueghel cel Bătrân, Van Dyck, Rubens, Matisse, Chagall şi alţi pictori contemporani. La această enumerare incompletă a marilor artişti care au creat compoziţii inspirate din Metamorfozele lui Ovidiu, îi adăugăm pe Watteau şi Boucher, doi reprezentanţi de frunte ai rococoului francez, pe Delacroix şi Turner, pe Gustave Moreau şi Odilon Redon sau pe Pablo Picasso, Salvador Dali şi Pierre-Yves Trémois.
În literatură, trubadurii, truverii şi minnesängerii s-au inspirat din Amores (Amoruri), avându-le ca modele pentru poemele lor de dragoste. Dante, Pe- trarca şi Boccaccio, la vremea lor, îl citesc, îl citează şi se inspiră din spiritul creaţiei sale. La fel se întâmplă cu marii scriitori iberici (Cervantes, Camões, Lope de Vega, Calderón de la Barca) şi cu cei englezi (Chaucer, Dryden, Marlowe, Milton şi Swift). Shakespeare, dramaturgul elisabetan, îl aprecia cel mai mult pe Ovidiu, iar acest lucru se poate remarca în câteva din piesele sale de teatru. Este suficient să-l urmărim pe Prospero, în Furtuna, şi vom intui admiraţia pe care Marele Will o avea faţă de poetul latin. J.K. Newman, în prefaţa publicaţiei Illinois Classical Studies (vol. IX, 2, 1984, p. 10), ne spune că cel mai mare comentator al lui Vergiliu este Dante, dar cel mai mare interpret al lui Ovidiu este Shakespeare.
În Franţa, încă din Evul Mediu, în cataloagele unor mănăstiri, sunt trecute operele lui Ovidiu, iar în secolul al XIV-lea circula o culegere intitulată Ovide moralisé care cuprindea o adapatare a Metamorfozelor în franceza veche. În Renaştere, Metamorfozele au devenit Biblia artiştilor, fiind o inepuizabilă sursă pentru pictura mitologică. În secolul al XVI-lea, Ovidiu devine autorul preferat al celor şapte poeţi ai grupului La Pléiade. O mărturie a popularităţii de care se bucura Ovidiu o avem din partea lui Michel de Montaigne care, în volumul Eseuri, publicat în 1595, scria că dragostea lui pentru cărţi se datorează lecturii Metamorfozelor, deoarece la vârsta de şapte sau opt ani le citea direct în latină. Se ştie că tatăl lui Montaigne a făcut tot posibilul ca micuţul Michel să înveţe limba latină înaintea limbii franceze.
Doritorilor de a se remarca prin retorică şi prin arta genului epistolar, Eras- mus din Rotterdam le sugera să citească Heroidele. Deşi teologul şi scriitorul François Fénelon nu aprecia scrierile poetului latin, în saloanele franceze ale secolului al XVII-lea, Ovidiu este o temă majoră în discuţiile literare din înalta societate. La Fontaine şi Racine au preluat de la poetul latin idei, teme şi personaje. Arta grădinilor şi a parcurilor, teatrul, opera şi pictura din epoca lui Ludovic al XIV-lea sunt inspirate de eroii Metamorfozelor. Molière, la bătrâneţe, avea pe noptieră Metamorfozele, iar Voltaire spunea că Ovidiu ne va încânta mereu (Toujours Ovide charmera). Ovidiu a continuat să încânte şi să farmece în secolul al XVIII-lea ― o epocă a raţionamentului, a colonialismului, a ele- ganţei şi ironiei, a evadării în natură şi a serbărilor galante. Pentru Diderot şi Montesquieu, Ovidiu era poetul lor preferat din care amândoi obişnuiau să-l citeze în textele pe care le redactau şi publicau. Spiritul echilibrat al lui Mon- tesquieu a transformat un vers din poetul latin în deviza vieţii sale: Stai la mijloc între două extreme (Inter utrumque tene). De asemenea, într-o culegere de texte (Un caiet inedit. Gânduri / Un carnet inédit. Le Spicilège), Montesquieu spune cu multă înţelepciune şi ironie despre Ovidiu că ştia cel mai bine cum să iubească şi a iubit cel mai rău. Ajungând prin traduceri şi în Germania, pentru Goethe, Ovidiu devine dragul meu, Ovidiul meu (mein Liebling, mein Ovid). Nu au scăpat de atracţia lui nici scriitorii secolelor următoare, de la Chateaubriand la Puşchin şi Alecsandri, de la Jean Cocteau, Antonio Tabucchi, Ezra Pound, James Joyce, T.S. Eliot, Ted Hughes şi Christoph Ransmayr la Vintilă Horia, Osip Mandelstam, Pascal Quignard şi Yoko Tawada.
Revenind la proiectul Ovidiana şi constatând că evenimentul s-a bucurat de o foarte bună apreciere din partea specialiştilor şi a publicului larg, m-am gândit să întocmesc o carte cu texte scrise de artiştii care au creat compoziţii pentru expoziţia Spaţiul poetic ovidian ‒ literatură şi pictură. Fiecare artist era invitat să scrie despre experienţa pe care a avut-o, creînd compoziţii inspirate de un text ovidian. Mă interesa care a fost mecanismul interior al fiecărui artist, când cuvintele poemului se metamorfozează în linii, forme şi culori. Cum a fost trecerea de la spaţiul poetic/literar la spaţiul vizual/pictural? Poezia (semn lingvistic) şi pictura (semn iconic) sunt două limbaje cu mijloace de exprimare şi de comunicare total diferite. Cu toate acestea, atât spaţiul poetic, cât şi spaţiul pictural trebuie să urmeze câteva cerinţe comune importante: să aibă o temă, un subiect, să asculte de o compoziţie care include ritm, armonie, contrast, centru de interes, accente, să fie unitar în stil, să fie expresiv, să comunice şi să vibreze în sufletul cititorului/privitorului.
Deşi în istoria artei universale au existat nume celebre de artişti (Leonardo da Vinci, Michelangelo, Giorgio Vasari, Albrecht Dürer, Eugène Delacroix, Wang Wei, Shi Tao, Yosa Buson, Miyamoto Musashi), care, pe lângă pictu- ră, au scris poeme, pagini de jurnal, eseuri sau note critice, în desfăşurarea proiectului Ovidiana, a trebuit să renunţ la ideea de a publica texte scrise de pictori, deoarece am constatat că unii dintre artişti nu se simţeau în largul lor, utilizând cuvântul în locul liniilor, formelor şi culorilor. Prin urmare, ideea de volum cu eseuri ale artiştilor s-a metamorfozat în antologia Epistole către Ovidiu ‒ o culegere de texte scrise nu de artiştii participanţi la proiectul Ovidiana, ci de cei care l-au citit, îl apreciază şi i-au studiat creaţia. Această idee mă preocupa de mult timp, dar nu găseam răgazul necesar şi momentul prielnic să o pun în practică. Nu spunea Brâncuşi că lucrurile nu sunt greu de făcut, ci greu este să te pui în starea de a le face? Astfel, la începutul anului 2023, am redactat o scrisoare-invitaţie pe care am trimis-o prietenilor şi cunoscuţilor din cele patru zări. Între formule necesare de început şi de sfârşit ale epistolei, scriam următoarele în română, engleză şi franceză:
O veche pasiune legată de creația lui Ovidiu mă însoţeşte de când eram elev la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din vechiul Tomis (actuala Constanţa) şi nu m-a părăsit nici acum. Aşadar, vă invit pe cei care l-aţi citit şi îl apreciaţi pe Ovidiu să scrieţi o epistolă acestui mare poet latin, trimis în exil la ţărmul Pontului Euxin.
Scrisoarea ar putea să fie un text care să includă ceea ce aţi fi dorit să-i spuneţi lui Ovidiu, dacă l-aţi fi avut ca oaspete la o cină, dacă aţi fi făcut o plimbare cu el în fosta cetate Tomis, dacă l-aţi fi văzut citindu-şi poemele la un cenaclu sau dacă l-aţi fi întâlnit într-un grup de scriitori, la un simpozion sau la un colocviu.
De asemenea, scrisoarea ar putea reflecta gândurile unui autor din secolul nostru faţă de scrierile lui Ovidiu şi ecourile pe care acesta le primeşte de la poetul latin. În plus, scrisoarea ar putea vorbi despre scena literară, despre spaţiul de idei din lumea lui Ovidiu şi din lumea noastră.
Scrisoarea ar mai putea aborda asemănările şi deosebirile dintre desti- nul, configuraţia, rolul, profilul unui scriitor din perioada împăratului Octavian Augustus şi prezenţa scriitorului în epocile totalitare sau în zilele noastre, atât de tulburi şi de imprevizibile etc.
După cum știți, Ovidiu a scris şi a trimis multe scrisori de la Tomis („Triste- le” şi „Scrisori din Pont”). Pe de altă parte, nu cunoaştem numărul scrisorilor primite, ca răspuns, în exilul său. Într-un anumit sens, prin această antologie, dorim să echilibrăm relația dintre misivele scrise de Ovidiu și epistolele pe care trebuia să le primească la Tomis.
La o oră de la expedierea unor scrisori/ invitaţii prin e-mail, primesc deja primul răspuns de la un latinist din străinătate ‒ prieten pe Facebook ‒ care mi-a scris că este foarte bucuros să participe la un astfel de proiect atât de atractiv, mai ales că în bibliografia pe care o cunoaşte nu a văzut un astfel de titlu. Dacă Ovidiu ar fi aflat cât de repede am primit prima scrisoare, m-ar fi invidiat şi nu i-ar fi venit să creadă că aşa ceva este posibil. De asemenea, după câteva zile, primesc o scrisoare de la Isabelle Jouteur, latinist, eseist, traducător, profesor la Universitatea Poitiers, Franţa, din a cărei scrisoare vă citez doar un mic fragment:
Ideea Dvs. este absolut incitantă, pentru că o astfel de colecție de scrisori fictive va oferi o privire asupra operei lui Ovidiu: ele pot atât să mărturisească ceea ce memoria colectivă a reținut despre acest autor, dar și să ofere modalitatea de a înțelege fațetele contradictorii, să reînnoiască percepția noastră asupra lui, în lumina preocupărilor noastre contemporane și prin multiplicita- tea punctelor focale asupra lui. Fără îndoială, din aceste scrisori vor apărea aspectele dominante ale creației sale.
Felicitări pentru această iniţiativă frumoasă şi originală! Cele mai bune salutări,
Isabelle.
După opt luni de corespondenţă intensă cu cei care s-au înscris la proiectul Epistole către Ovidiu, am primit texte redactate atât de latinişti, mitologi, traducători, profesori universitari cu specializări în limba şi literatura latină, română, engleză, literatură comparată, cercetători, cât şi texte scrise de profesori de istoria artei, prozatori, poeţi, eseişti, jurnalişti, publicişti, regizori de filme documentare, muzicieni şi artişti plastici. Un spectru vast de domenii cu perspective multiple de a-l citi, de a-l înţelege şi de a-l apropia pe Ovidiu. Fiecare a scris epistola sa din experienţa pe care a avut-o cu textul ovidian, încercând să intre în dialog cu el printr-o cale personală, printr-o împrejurare particulară, prin intermediul unui personaj din Metamorfoze, în timpul unei călătorii, în liniştea camerei de acasă, la masa de lucru, îmbinând realul cu ficţiunea şi reperele cunoscute cu cele ireale.
Există o bibliografie imensă dedicată lui Ovidiu şi creaţiei sale. În fieca- re an, pe diferite meridiane, apar noi titluri, culegeri de articole, studii, teze de doctorat sau volume ale unor congrese, colocvii şi simpozioane. Cartea noastră nu intră în acest val uriaş de publicaţii academice. Am dorit să fie o carte cu epistole scrise pentru un prieten pe care nu l-am mai văzut de mult timp, dar pe care ni-l imaginăm aproape de noi. Pentru a respecta cât mai mult relaţia dintre autorii scrisorilor şi Ovidiu, nu am tradus textele. Am lăsat fiecare epistolă trimisă lui Ovidiu în limba în care a fost scrisă. De aceea o să citiţi aceste scrisori în română, engleză şi franceză. Totuşi, pentru cele care au fost scrise în română şi franceză, fiecare autor a făcut un rezumat în engleză.
Sper că atunci când veți citi volumul Epistole către Ovidiu, veți descoperi caracterul ludic din structura scrisorilor și veți observa distanța mai mare sau mai mică dintre cel care scrie și cel care primește misiva, pentru că „niciodată scrisoarea primită / nu este aceeaşi cu epistola trimisă” ‒ cum spune Cristina Bogdan în rândurile sale către poetul latin. Cuvintele unei epistole sunt im- pregnate involuntar de spiritul celui care a scris-o, dar actul de a citi aceleași cuvinte implică în mod natural un strat de interpretare de către cel care o primeşte. Spiritul destinatarului se aşază peste cuvintele scrise de expeditor. Aşadar, aceste scrisori vor primi şi spiritul Dvs., în clipele când doriţi să le deschideţi şi să le citiţi. Franz Kafka spunea că atunci când scrii o scrisoare ai impresia că te joci atât cu fantoma destinatarului, cât și cu propria ta fan- tomă. La sfârșitul cărții, aveţi o filă cu două pagini libere: sunteţi invitat să vă imaginaţi că Ovidiu ar vrea să citească şi scrisoarea Dvs. Ce aţi dori să știe?