#79 decembrie 2023,  Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Eveniment,  TEXT

ANGELO MITCHIEVICI ‒ De ce un festival de poezie la Constanța?

Dintre toate genurile literare, poezia este și cel mai volatil, mai înclinat spre abstracție, spre concizie, chiar și în formulele sale dilatate. Aparent acest fapt îi conferă un avantaj în fața romanului, de pildă. Un poem este epuizat rapid la lectură, nu neapărat și asimilat, înțeles, apoi, genul liric pare accesibil oricui știe să facă o rimă, se simte traversat de o emoție pe care vrea s-o exprime în absconsul unei metafizici de uz curent, „și tot ce-i nențeles se schimbă-n nențelesuri și mai mari” cum spunea un mare poet metafizic. De departe, poe- zia și-a pierdut astăzi demnitatea de care se bucura nu mai puțin de acum trei, patru decenii, pentru că ultima generație de poeți celebrată cum se cuvine a fost generația ’80 cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Ion Stratan, Florin Iaru, Mariana Marin, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu etc. Chiar dacă există o continuitate cu această generație care și-a trăit cumva gloria, nu atât de intens precum cea a generației care a precedat-o cu Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana pe firmament, continuatorii au intrat într-o zodie amară, de eclipsă pentru poezie în particular, pentru literatură în general. Libertatea de exprimare într-un context democratic i-a făcut poeziei un rău, i-a confiscat puterea de a exprima ceea ce era interzis, de a proba o altă putere, cea a verbului poetic, de a oferi un trăirism autentic, armoni- zând spiritul cu litera, de a juca pe cartea libertății când atât de mulți tânjeau după ea. Situația poeziei este aceeași în concertul literaturii europene într-o societate care trăind într-un regim al asurzitorului a surzit pentru sunetul fin, delicat al poemului. Acum poezia suferă de un deficit de rol social, fără să fi coborât estetic, explorând în continuare posibilitățile limbajului, aducând do- vezi de excelență, pe lângă inerent de mult veleitarism, căci nimic nu e mai comod decât veleitarismul pe intervale scurte, fără gâfâială. Într-un fel, poezia trăiește din inerție, într-un moment de democratizare a valorilor în sensul cel mai nefericit, într-un moment în care se citește puțin literatură și încă și mai puțin poezie. Șansa poeziei de a supraviețui este de a ieși pe scenă ca în artele spectacolului, de a se oferi vizual publicului prin poeții care își recită poemele, de a se face, la propriu, auzită.

Am conceput acest nou festival Art. Poetica@Ovidius acum un an nu doar ca o contrapondere la această inerție, ci și din dorința de a oferi poeziei și poeților o scenă, una cu ieșire la mare. Am invitat 10 poeți din țară, lista a fost decisă împreună cu profesorul Nicolae Manolescu, Flavia Adam, AdrianAlui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Hanna Bota, Gabriel Chifu, Mihai Firică, Horia Gârbea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu și Varujan Vosganian. 10 poeți și tot atâtea formule poetice, 10 voci distincte în măsură să ilustreze bogăția limbajului poetic, o creativitate care atestă vitalitatea acestui gen literar în ciuda marginalizării sale. Acestora s-au adăugat nu ca un surplus, ci ca o valoare adăugată poeții filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, un capital de care Dobrogea dispune fără să știe, fără să-l aprecieze prea mult. Am ales un dublu loc de desfășurare, Universitatea Ovidius din Constanța, pentru că există acolo o Facultate de Litere unde printre altele, obiectul de studiu este și poezia, română, franceză, engleză, italiană și germană. Una dintre amfi- teatrele de la Facultatea de Medicină a UOC s-a umplut cu elevi și studenți, ultimii într-un număr foarte restrâns, elevi aduși cu concursul Inspectoratului Școlar Județean căruia îi datorez, pentru a nu știu câta oară, mulțumiri. Am fost prezent la unul dintre cele mai frumoase recitaluri poetice care pe unii dintre spectatorii tineri i-a plictisit de moarte, iar pe alții i-a atras, i-a cucerit. Interesul ca și dezinteresul nu trebuie dramatizate, ‒ este destul loc pentru hiperbole și într-un caz și în celălalt ‒, ele fac parte dintr-un metabolism firesc al noilor generații pe care, paradoxal, școala le îndepărtează de poezie băgându-le-o pe gât sub forma unor formule interpretative destinate cyborgilor. Nu cred că poezia rimează cu cultura de masă, în schimb cred în întâlnirile destinale, cele care pot schimba parcursul unei vieți, și dacă și unul dintre tinerii care au laut parte la acest festival va deveni poet sau scriitor sau critic literar atunci acest festival și-a atins scopul. Pentru unii elevi „revelația” a constat în întâlnirea cu poezia așa cum trăiește ea în mediul ei „natural”, a celor care o scriu și o transmit atât ca emoție, confesiv-biografist, cât și ca idee, acolo unde poezia face casă bună cu ironia și cu sarcasmul. Nu știu cât a fost de potrivit pentru publicul tânăr, dar recitalului i-a urmat o masă rotundă cu tiltul „Actualitatea poeziei și poezia actualității” moderată de scriitorul șu publicistul Cristian Pătrășconiu, avându-i ca invitați pe autorul acestui articol, pe criticii și istoricii literari Vasile Spiridon și Răzvan Voncu la care s-au alăturat, într-un dialog fertil, și o parte dintre poeții care au recitat. În centrul dezbaterii s-a aflat interogația cu privire la rolul și rostul poeziei în cadrul literaturii contemporane. Poeții sunt motivați să se întrebe „cine ne citește?”, „care sunt cititorii noștri?”, „cum ne citesc?”, „cum ajunge volumul nostru de poezie la ei?”. Fenomenul recep- tării în ceea ce el are vizibil este asigurat de criticii literari, numai că aceștia sunt cititori specializați, profesioniști ai lecturii, în măsură să discearnă, ‒ cel puțin în principiu ‒, ce este valoros și ce nu din punct de vedere estetic. Însă un poet, un scriitor nu are foarte multe șanse să afle cum este receptat de către cititorul lui genuin, altfel decât urcând pe o scenă ca un pop-star, ca o vedetă de muzică ușoară, spunându-și poemul și ascultând tăcerea de după sau aplauzele sau firave comentarii. Poezia se transmite direct, în direct, cu această ocazie a unui astfel de eveniment-spectacol, ea este auzită, nu ca în cazul lecturii tăcute a unui volum de versuri sau a unui grupaj dintr-o revistă literară. Nivelul discuției a depășit pe alocuri, dacă nu în totalitate, nivelul și poate și interesul unei bune părți a publicului, dar în același timp, dialogul a fost un moment de sinceritate și de lucidă apreciere a unei stări de fapt, un dialog necesar adesea evitat din considerente de bună purtare și de autoilu- zionare. Unde altundeva decât în cadrul unei universități ar fi fost mai nimerit ca acest dialog să aibă loc?

A doua zi a festivalului i-a adus în primplan pe poeții Filialei Dobrogea care au recitat în Aula Bibliotecii Județene o selecție de poeme incluzînd și un poem despre mare, tema celei de-a doua ediții a festivalului. Totodată a fost lansată și antologia care a consemant tema primei ediții, Poezia vinului (Editura Celebris, 2023). Ca și anul trecut, poeții au trebuit să prezinte un poem pe tema aleasă care a fost antologat. Am vrut să rămână ceva în urma fiecărei ediții, un volum colectiv care să amintească de eveniment atât prin poemul tematic, cât și printr-o suită de fotografii, printr-un text de escortă care anul trecut i-a revenit criticului și istoricului literar Răzvan Voncu care a scris un minunat eseu despre vin în poezia românească. În general scriitorii apar sub forma textului poetic sau/și a unei fotografii într-un manual, cu condiția să fie deja morți sau extrem de reprezentativi. Este cel puțin straniu, în orice caz nefericit ca o cultură cu o literatură poetică atât de bogată, atât de valoroasă, să fie atât de puțin valorificată, popularizată. Rezultatul este că prin definiție, pentru un elev, un poet este cineva care a trăit cu ceva timp în urmă, un de- cupaj dintr-o istorie literară sau din propria sa operă, poemul servind drept carte de vizită. Scopul acestui festival este de a prezenta nu doar texte, ci și pe autorii lor în carne și oase, cu defectele, efectele și afectele lor, figuri de care să-ți poți aminti, persoane cu care să dialoghezi dacă îți dorești acest lucru și dincolo de opera lor. Această a doua parte a mai oferit ocazia publicului constănțean să-i cunoască pe poeții din acest areal cultural, care sunt legați de cultura dobrogeană, care-i configurează un profil identitar.

Nu în ultimul rând, acest festival poartă numele celui mai mare poet al latinității Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis acum aproape două milenii, locuitor de nevoie al orașului peste ruinele căruia se întinde acum Constanța. Rafinatul roman nu a întemeiat o școală de literatură la Tomis, chiar dacă oa- menii și locurile i-au inspirat opera târzie. Orașul pe străzile căruia s-a plimbat firesc, ca oricare alt locuitor, a devenit pentru secole o ruină. Datorăm totuși acestui poet o notorietate pe care ar trebui să o onorăm, amintindu-ne că, demult, tot ceea ce avea poezia mai modern la acea dată, mai rafinat, mai profund s-a aflat aici pentru un timp prin prezența acestui remarcabil creator. Într-un mod simbolic, acest festival invocă spiritul poeziei în numele unuia dintre cei mai însemnați slujitori ai ei. Cel puțin, pentru două zile pe an, poezia este sărbătorită la Constanța, vechiul Tomis, așa cum s-ar cuveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *