ANGELA ANCA DOBRE ‒ Dobrogea după 1878. Viața social-politică, economică și culturală

Străvechi pământ românesc, Dobrogea are o istorie milenară marcată de evenimente și de oameni care i-au conferit elementele de unicitate și specifi- citate bine definite, identificabile și astăzi în viața politică, socială și culturală.

Războiul de Independenţă a României, desfăşurat între anii 1877-1878, a avut ca rezultat, pe lângă obţinerea Independenţei de stat a României, şi reintegrarea ţinutului pontic în graniţele fireşti, situaţie consfinţită prin Tratatul de la Berlin din 1878. Acesta s-a semnat la 1 iulie 1878 şi, la articolele 22-46, făcea referire la România căreia i se recunoştea independenţa de stat dar şi stăpânirea asupra „insulelor formând Delta Dunării, sangeacul Tulcei cuprinzând districtele Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Kiustenge, Medgidia”1.

Momentul 1878 surprinde o Dobroge aflată în relativă sărăcie și degringoladă, așa cum reiese și din raportul telegrafic trimis de Mihail Kogălniceanu, ministru de interne, adresat guvernului Brătianu. El face referire la Tulcea, unde trupele române intraseră cu câteva zile înainte și care se afla în stare de ruină. Aceeași situație era și la Constanța. Întreaga Dobroge era văzută ca un microcosmos, un mozaic de populații și religii, structură care și-a pus amprenta asupra evoluției ulterioare a acestei provincii2.

Restabilirea suveranităţii româneşti a permis să se treacă imediat la legiferarea măsurilor de reorganizare a acestei provincii româneşti. Administraţia românească, la propunerea marelui om de stat şi de cultură Mihail Kogălniceanu3, ministru de interne la acea vreme, a promovat mai multe direcţii în dezvoltarea Dobrogei precum: înfiinţarea de şcoli în toate localităţile dobroge- ne, extinderea căilor de comunicaţie, terestre şi pe apă, susţinerea dezvoltării principalelor oraşe din zonă, Constanţa şi Tulcea, realizarea joncţiunii căii ferate Cernavodă – Constanţa cu reţeaua feroviară din România, moderni- zarea infrastructurii portuare, mai ales în cazul Portului maritim Constanţa.

Ca urmare a acestor măsuri, Dobrogea va cunoaște o dezvoltare accelerată din punct de vedere economic. Infrastructura feroviară și modernizarea portului Constanța sunt însoțite şi aflate într-o interdependenţă organică, de o dezvoltare a industriei, dar și de o creștere a suprafețelor agricole cultivate și a randamentului agricol. Odată cu ele, viața socială și culturală a celor două județe, Tulcea și Constanța (care compun Dobrogea) capătă noi valențe înscriindu-se în cadrul mai larg, românesc.

Dezvoltarea economică a României de după 1878, a fost un factor deci- siv al progresului general al economiei Dobrogei, având consecinţe pozitive asupra vieţii social-politice, dar şi culturale a acestei regiuni. Nu întâmplător, anii ’90 ai secolului al XIX-lea reprezintă şi perioada în care în Dobrogea apar cele mai multe publicaţii, se diversifică şi domeniile acoperite de presă şi se afirmă publicişti importanţi precum Ioan N. Roman, Stan Greavu-Dunăre, Constantin Brătescu, Constantin N. Sarry, Ioan Bănescu, Constantin Pariano, Petru Vulcan ş.a.

Casa Regală a României a manifestat un interes deosebit pentru provincia transdanubiană. Preocuparea deosebită a regelui Carol I pentru Dobrogea s-a manifestat prin implicarea sa activă în regiune fiind prezent în momentele decisive ale evoluției acesteia4. Ea este demonstrată prin cuvântări, scrisori, memorii şi mai ales, din iniţiative legislative şi numeroasele vizite de lucru, oficiale sau private efectuate în Dobrogea. El este cel care a numit oraşul Constanţa, pe care l-a vizitat des şi unde avea o reşedinţă permanentă, „plămânul ţării”5, intuind avantajele poziţiei geopolitice şi geostrategice ale acestui oraş, devenit principalul factor al dezvoltării întregii regiuni şi, implicit, al dezvoltării economice a României moderne aşa cum o cunoaştem astăzi.

Aşa cum au remarcat şi reprezentanţi ai comunităţilor etnice dobrogene, regele Carol I a aplicat în Dobrogea, ca şi în întreaga ţară, cu consecven- ţă, o politică de toleranţă etnică şi religioasă al cărei rezultat este armonia dintre naţionalităţile Dobrogei. El a sprijinit rezolvarea problemei naționale mai ales în Dobrogea care a devenit un „model” de conviețuire multor etnii. Mihail Kogălniceanu, considera că, toți dobrogenii trebuie să se unească în jurul unui ideal comun – progresul tuturor – pe baza respectării drepturilor naționale specifice6.

Pentru învățământul și cultura Dobrogei din primele decenii de după revenirea la Patria Mamă, sunt de menționat, ca susținători ai efortului general de integrare în valorile naţionale și, mai ales ca susținători ai ridicării ei culturale prin învățământ, domnitorul, iar după 1881, regele Carol I și Mihail Kogălniceanu, dar și alte personalități naționale și locale a căror contribuție a fost hotărâtoare: Ion. C. Brătianu, Ionel Brătianu, Take Ionescu și Spiru Haret (iniţiatori ai legislației în domeniul învățământului), precum și o serie de prefecți vizionari, atașați nevoilor Dobrogei: Remus Opreanu, Ioan Nenițescu, Luca Ionescu și Scarlat Vârnav (a fost prefect al județului Constanța în primii ani ai secolului al XX-lea. El s-a remarcat prin continuarea eforturilor predecesorilor în ceea ce privește modernizarea Dobrogei, astfel că, în timpul administrației sale s-au construit 117 școli, două spitale, 42 de biserici și câteva zeci de clădiri de primării. Au fost inaugurate Palatul Administrativ, Palatul Regal, Palatul Justiției și a fost amenajat bulevardul Elisabeta)7, și, cu o contribuție decisivă la organizarea școlii dobrogene moderne, Ioan Bănescu, revizor școlar al Dobrogei timp de două decenii și apoi primar al Constanței.

Primii ani de după 1878 reprezintă o perioadă de mari prefaceri, societatea dobrogeană se cristalizează în noua formă a statului român independent; structura populației se schimbă treptat, în sensul creșterii ponderii populației românești care crește numeric și procentual ajungând, la începutul secolului al XX-lea să devină majoritară8.

Structura etnică și religioasă a Dobrogei a marcat evoluția socială și culturală. „Mozaicul etnic” dobrogean a făcut din această regiune un model unic de evoluție culturală în care elementul românesc majoritar a primit și a asimilat influențele turcești, italiene, armene, grecești, bulgărești ș.a. Toate cele peste 27 de etnii ale Dobrogei au creat o cultură specifică, românească dar cu influențe dintre cele mai diverse. Rezultatul a fost Dobrogea și, mai ales, dobrogenii și cultura lor, element distinct al culturii naționale românești.

În ceea ce privește viața socială și culturală a Dobrogei de la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea, ea este una de ample transformări sociale și culturale grefate pe o structură administrativă românească.

În primele decenii de după 1878, în satele și orașele dobrogene sunt înființate numeroase şcoli, sunt reparate și modernizate cele deja existente, care trecuseră prin focul războiului, se constituie biblioteci pe lângă acestea, dar şi cercuri literar artistice. Menţionăm aici, prima bibliotecă şcolară dobro- geană, finanţată de statul român, înfiinţată la Silistra în anul 18679. În 1895, a luat fiinţă Biblioteca Universală, care, deşi a avut o viaţă scurtă, a fost prima încercare de organizare a lecturii în Dobrogea. În 1897, la iniţiativa poetului şi publicistului Petru Vulcan, s-a organizat biblioteca Cercului literar „Ovidiu”.

Din viaţa culturală dobrogeană au făcut parte şi manifestări artistice, care au început iniţial ca serbări şcolare, dar şi activităţi ale societăţilor culturale locale sau spectacole susţinute aici de diverse trupe de teatru aflate în turneu. Ca parte a activităţii culturale, evidenţiem şi şezătorile literare ale diferitelor societăţi culturale, cele mai importante fiind cele organizate de Elena Văcărescu în 1915, la care participau importanţi oameni de cultură ai epocii10. În 1896 a apărut la Constanţa şi primul cinematograf.

În acelaşi context al vieţii culturale putem încadra diferitele baluri, spectacole caritabile sau cu scop de culturalizare a maselor, organizate adesea nu numai de organizaţii culturale, ci şi de către asociaţii precum „Societatea meseriaşilor de ajutor şi binefacere”, „Cercul studenţesc constănţean” ş.a11. Multe dintre manifestările culturale, mai ales concerte, piese de teatru sau baluri dar și conferințe ale unor personalități erau găzduite în sălile Cazinoului.

În contextul dezvoltării economice, sociale și culturale accelerate din epocă, apare o presă dobrogeană diversă care oglindește în paginile sale viața provinciei transdanubiene. Prima revistă culturală dobrogeană a fost Revista „Ovidiu” care a apărut pe 15 septembrie 1898 la Constanţa, ca publicaţie a Societăţii culturale cu acelaşi nume. A fost prima revistă literară din Dobrogea, şi, în acelaşi timp, cu cea mai lungă existenţă (6 ani). Iniţial a avut o apariţie bilunară, pentru ca mai apoi să devină una lunară, în format de carte, având 16 pagini.

În articolul program, cunoscutul publicist Petru Vulcan, cel care i-a asigurat colaboratorii şi i-a dat orientarea, enumera scopurile revistei: răspândirea culturii în Dobrogea, înlesnirea accesului cadrelor didactice la cultură, propagarea bunurilor intelectuale prin intermediul bibliotecii universale înfiinţate anterior, înregistrarea celor mai noi descoperiri ştiinţifice, istorice şi arheolo- gice, publicarea unor creaţii literare originale ale unor scriitori locali, traduceri din literatura universală12.

Aşa cum reiese din primul articol, intitulat „Cuvântul de acasă”, publicat pe prima pagină a numărului 1 al revistei, „Întâi e o râvnă legitimă pentru noi românii de a vedea înflorind artele şi literatura, alături de comerţ şi industrie. Al doilea, e dorinţa dragostei noastre către ţară de a contribui, în marginile puterilor şi mijloacelor noastre la întărirea românismului… Apoi, mai e şi mulţumirea sufletească de a putea contribui şi noi măcar cu o pietricică la înălţarea edificiului culturii naţionale”13.

Revista a susţinut dezvoltarea culturală a Dobrogei, prin înfiinţarea de cercuri literare, biblioteci şi muzee sau a promovat tinere talente, în acelaşi scop. Primul obiectiv al publicaţiei era acela „…de a ridica nivelul cultural în Constanţa şi în toată Dobrogea, prin înfiinţarea unei biblioteci universale, de la izvoarele căreia se pot adăpa toţi cei prezenţi şi viitori”14.

Mişcarea culturală „Ovidiu” este prima asociere realizată la nivelul societăţii, care şi-a propus conectarea Dobrogei la valorile culturii naţionale, prin fondarea unei biblioteci universale cu acces liber pentru public, organizarea de conferinţe cu teme culturale, înfiinţarea unei şcoli pentru adulţi şi a unei grădiniţe pentru copii şi publicarea unui organ literar15, care să pună în valoare intelectualitatea dobrogeană. Personalităţile locale care au făcut parte din conducerea Cercului au fost numeroase, însă, îi putem aminti pe Petru Vulcan (preşedinte), C. P. Demetrescu, C. Teodorescu, Zoe Sturdza, G. Bălăceanu, Ion Andriescu, C. Stoianovici.

Concluzionând, putem afirma că, în perioada 1878-1914, ținutul dintre Dunăre și Mare a cunoscut un proces evolutiv accelerat, modernizarea a implicat toate aspectele vieții social-politice, economice și culturale care au plasat Dobrogea în plan de egalitate deplină cu restul provinciilor românești care au alcătuit România Mare.

---

1. RĂDULESCU, Adrian; BITOLEANU, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare: Dobrogea. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979, p. 276.
2. SEIȘANU, Dobrogea. Gurile Dunării și Insula Șerpilor. Schiță mono- grafică. Studii și Documente. București: Tipografia ziarului „Universul”, 1928, p. 190.
3. BRĂTIANU, T Politică şi societate în Dobrogea. Constanţa: Editura Fun- daţiei „Andrei Şaguna”, 2010, p. 45.
4. PĂULEANU, Regalitatea și Marea. Dobrogea 1878-1914. București: Monitorul Oficial, 2015, pp. 293-360.
5. BĂLĂBĂNESCU, Dobrogea în viziunea regelui Carol I. În Analele Dobrogei, 1, 1999, p. 75.
6. BAUMANN, Victor Județul Tulcea între anii 1878-1918. În Nord Do- brogea Cultural, 10, 2016, p. 26.
7. COMAN, Virgil; APOSTOLEANU Corina M Prefecții județului Constanța. Constanța: Ex Ponto, 2011, p. 59.

8. PĂULEANU, Doina, cit., p. 105-106.
9. URSU, Viaţa culturală a Dobrogei între 1878-1916. În Tomis, 6, 2003,
10. Ibidem
11. APOSTOLEANU, Corina Mihaela; DOBRE, Angela-Anca, STELIAN, Luminița. Reviste dobrogene ale României Mari. Constanța: Ex Ponto, 2018, pp. 11-12.

12. Ibidem, 30.
13. VULCAN, Petru. Cuvântul de acasă. În Ovidiu, 1, 1898, p. 2.
14. Ibidem
15. Ovidiu, prima revistă literară dobrogeană, apărută la Constanţa, al cărei fon- dator şi director a fost Petru V