DOINA PĂULEANU ‒ Redescoperirea Balcicului

Redescoperirea Balcicului

Lucrările Constanţei Dănilă din ultimii ani sunt pictate la Balcic sau rememorează pilduitoarea întâlnire a artistei cu acest spaţiu. În demersul său, Constanţa Dănilă nu este originală, nu doreşte să fie şi nu poate fi, de vreme ce timp de mai bine de două decenii, în perioada interbelică, de magia acestui spaţiu nu s-a putut feri (aproape) nimeni (nici chiar Theodor Pallady, căruia picturalitatea Balcicului îi părea cel puţin suspectă); artiştii contemporani nu au vrut sau nu au putut să-l ocolească.

Acum la Balcic se obturează perspective, se construiesc hoteluri moderne, se demolează vechile căsuţe spoite cu alb şi atârnate pe câte un pinten de piatră, tătăroaicele şi-au lepădat veşmintele învăluitoare iar casele au apă curentă, făcând inutil pelerinajul către cişmele, vegetaţia luxuriantă are oroare de vid, falezele strălucitoare sub lumina vehementă au înverzit sau sunt obturate de blocuri stereotipe, cimitirul musulman a fost abandonat ciulinilor, Mamut şi Ismail au murit de mult şi cafenelele lor au dispărut într-o sistemati- zare arbitrară, inima reginei Maria nu se mai află în bisericuţa Stella Maris, în oraş se vorbeşte o altă limbă. Cu toate acestea, artiştii revin, individual sau în grupuri ‒ fenomenul taberelor de creaţie, între care se înscrie şi cea organizată de Muzeul de Artă Constanţa, a pătruns până aici ‒ spre a înfrunta şi a se confrunta cu ceea ce se numeşte, deloc pretenţios în acest caz, genius loci.

Constanţa Dănilă s-a angajat cu toate resursele sufleteşti şi picturale în (re) descoperirea Balcicului şi nu pot uita o dimineaţă furtunoasă în care doamna în cauză înfrunta pe faleză vânturile, se agăţa de şevalet, încerca să-şi protejeze pălăria şi pelerina, pentru a nu pierde momente esenţiale din această formă de comuniune cu natura. Pentru Constanţa Dănilă Balcicul este suport şi cutie de rezonanţă, motiv figurativ şi abstractizarea sa, linie de forţă şi pată de culoare, spaţiu concav care primeşte şi naşte în acelaşi timp asociaţii de forme şi idei. Imaginile consacrate reprezintă un enunţ: iată golful, castelul, moara, registrele de înălţime cu case etajate, minaretul, marea; apoi, izolând câte un fragment din această alcătuire spaţială, Constanţa Dănilă construieşte o lume imaginară, diafană sau agresivă, rarefiată sau debordând de semne şi semnificaţii, melodioasă sau disarmonică, strălucind prin culoare sau restrânsă la expresivitatea tonurilor neutre. Balcicul nu dispare sub aceste forme, ci există şi rezistă, ca singurul topos necesar acum memoriei sale afective.

 

Dr. DOINA PĂULEANU

critic de artă

(Din pliantul Expoziției de pictură și grafică, Mangalia, 2013)