CONSTANTIN CHERAMIDOGLU – Cultura franceză în Constanţa veche

„Marele secol al influenţei franceze în România a fost secolul al XIX-lea”, scria în anul 1934 Grigore Filipescu, adăugând apoi: „nu cred că s-ar putea găsi într-o ţară străină o asemenea mulţime de aleşi care să înţeleagă şi să simtă mai bine Franţa şi Parisul decât la noi”. Gândurile sale reflectau o realitate a societăţii româneşti a vremii, ce se manifesta şi în oraşul de la malul mării. Interesul faţă de cultura franceză, de limba franceză şi de progresele realizate în mai toate domeniile vieţii sociale din Franţa, era bine conturat şi în societatea constănţeană de la sfârşitul secolului XIX şi din prima jumătate a celui următor. Documentele din arhiva constănţeană, dar şi articolele din presa locală şi centrală, o dovedesc cu prisosinţă. Vom face în continuare un scurt excurs în acest câmp documentar, spre a înţelege cum era privită cultura franceză la Constanţa în acele timpuri. Vom vedea astfel cum se manifesta interesul constănţenilor pentru cunoaşterea limbii şi culturii franceze.

Chiar dacă francezii nu au reprezentat niciodată la Constanţa o colonie numeroasă, numărul lor nedepăşind câteva sute, prezenţa lor ca punte de legătură cu cultura şi civilizaţia franceză este consistentă. La Constanţa, exista de la sfârşitul secolului XIX, un „hotel Francez”, proprietatea unor francezi şi care se remarca prin restaurantul său de prima clasă, unde cei mai importanţi vizitatori ai oraşului preferau să îşi petreacă timpul în care se aflau aici. La cazinoul din oraş, încă de la primele localuri în care acesta a fiinţat şi până la cel pe care îl cunoaştem noi astăzi, se găseau mereu ziarele franţuzeşti, chiar dacă uneori ele nu ajungeau atât de repede pe cât doreau locuitorii oraşului. În presa constănţeană a vremii apăreau deseori articole preluate din jurnalele de la Paris, ceea ce dovedeşte interesul pe care îl prezenta lumea franceză în epocă. Se urmăreau mai ales articolele ce apăreau la Paris şi se refereau la România, sau chiar la Constanţa, care nu erau deloc puţine în acei ani.

Amédée Alléon a fost un entomolog şi ornitolog francez, ce a locuit o vreme în Constanţa. Semnele trecerii sale prin oraşul de la malul mării se mai văd încă, în imobilele de pe strada C.A. Rosetti, care o vreme s-a numit chiar strada „Alléon”. Imobilele respective fuseseră achiziţionate între anii 1881-1883, reparate, supraetajate şi consolidate după proiectele arhitectului Pelopidas Cupas şi fuseseră închiriate de-a lungul anilor la diferite persoane cât şi la unele instituţii. La 15 martie 1885 avem şi prima menţiune oficială (în presa franceză de specialitate) a prezenţei lui Amédée Alléon la Constanţa, el apărând pe lista membrilor societăţii zoologice franceze, astfel: „Aléeon (Amédée), a Kustendje, Dobrodja (Roumanie)”.

Cele mai importante cercetări realizate de A. Alléon în Dobrogea, în anii 1882-1885, au fost sintetizate în studiul intitulat „Mémoire sur les oiseaux observés par Le Comte A. Alléon dans la Dobrodja et la Bulgarie”, (Memoriu asupra păsărilor observate de contele A. Alléon în Dobrogea şi Bulgaria), pu- blicat în anul 1886 în „Ornis” revista comitetului internaţional de ornitologie, al cărui membru era Alléon. Acest studiu începe cu o succintă prezentare a Do- brogei, aproape în întregime cercetată de savantul francez. Pentru realizarea acestei lucrări, Alléon a observat păsările din teritoriul „mărginit de lacul Tuzla la sud-est, la nord-vest de Dunăre, la nord de pădurea şi munţii Babadagului, la nord-est de marele lac Razelm şi la est de Mare”. Vom reţine relatările sale în legătură cu împrejurimile Constanţei, atât de diferite de realităţile de astăzi:

„La o milă depărtare de oraş se află micul lac Anadol Keny, imediat după cel de la Canara, pe care se ridică o mică insulă acoperită cu arbori. Acest masiv ce se înalţă din mijlocul apei poartă denumirea de Insula lui Ovidiu. El ser- veşte de cămin corbilor şi cormoranilor, care primăvara locuiesc pe ramurile arborilor bătrâni”. Autorul remarca şi „climatul excesiv” din Dobrogea, întâlnit atât vara cât şi iarna.

Amédée Alléon avea să moară la 16 ianuarie 1904, într-una din marile sale locuinţe de pe malul Mării Marmara. După moartea sa, unul dintre urmaşii săi a vândut toate casele sale din Constanţa, către o societate de asigurări din Bucureşti.

Poate cel mai cunoscut francez stabilit în Constanţa veche a fost Anatole Magrin. Sosit prima oară la Constanţa pe când era elev al unui institut catolic francez, Magrin se stabileşte ulterior aici. După ce deprinsese arta fotografică de la unchiul său ce locuia în Galaţi, îşi deschide propriul atelier la Constanţa, în strada Romană nr. 9, în anul 1895. De la el au rămas multe fotografii publi- cate ale Constanţei vechi, dar din arhive rezultă că a realizat mult mai multe, atât la comanda primăriei cât şi la cererea unor particulari, precum doctorul Al. Tălăşescu, căruia în anul 1898 îi ilustra o carte despre efectele terapeutice ale băilor de mare. A îndeplinit mulţi ani şi funcţia de agent consular al Franţei în localitate. La moartea sa, în ianuarie 1928, un ziar local nota: „Stabilit ca fotograf în Constanţa încă în primii ani după anexiune, Anatole Magrin a trăit zi cu zi şi ceas de ceas viaţa locuitorilor acestui oraş, agonisind fără preget, economisind fără privaţiuni, pentru ca să ajungă să-şi asigure o bătrâneţe demnă, tihnită şi fericită. Francez prin naştere, Anatole Magrin şi-a însuşit cetăţenia românească, pe care a onorat-o fără a o exploata, continuând a păstra raporturile cu ţara-i de origină, ale cărei interese le şi reprezenta în calitate de consul. Căsătorit în Constanţa a dat societăţii o serie de copii cu care se poate făli familia şi societatea şi ţara. Om cumpătat încă din tinereţe, Anatole Magrin purta cei şaptezeci de ani cu atâta semeţie, încât nimeni nu s-ar fi putut aştepta acum, la deznodământul fatal. Cu Anatole Magrin dispare încă unul din bătrânii Constanţei, care duce cu sine un trecut de merit şi de cinste şi lasă în urmă-i numai regrete”.

Tânărul Themistocle Lusi, ce îşi făcea studiile la Paris urmând a deveni un cunoscut medic în Constanţa, scria la 15 octombrie 1895 o corespondenţă pentru ziarul local „Constanţa”, în care prezenta diversitatea extraordinară a presei franceze din acele timpuri. Între altele el nota: „Presa parisiană, mai mult decât orice altă este soarele şi noaptea, este da şi nu, este epopee şi satiră, e tot contrastul împreună; este farul care se întoarce, care luminează mai mult sau mai puţin pe toţi trecătorii şi unde vin să se ardă toate talentele”. Enumerând principalele ziare şi reviste din Franţa, el se referă şi la conţinutul şi calitatea lor, afirmând: „la epoca actuală o tendinţă generală trebuie semnalată. Chiar ziarele cele mai serioase seamănă săturate de discuţie, de polemică; au tendinţa de a deveni birouri de informaţiuni, magazii de noutăţi. Politica şi literatura sunt ramplasate în ziarele parisiene prin reportajul permanent şi perpetuu, prin nuvelele teatrului, de sport, concerturi, ecouri de staţiuni bal- neare şi cronica curţii cu juraţii. (…) Dar pe lângă acestea puteţi găsi articole din cele mai serioase scrise într-o limbă perfectă; cronicele uşoare spirituale, convorbiri asupra ştiinţei; litere, artă, industrie, o enciclopedie întreagă a spiritului omenesc”.

Acelaşi ziar local insera în toamna anului 1896 reclama unei reviste parizie- ne de modă: „Recomandăm cititoarelor noastre ziarul de mode <<La Saison>> ca cel mai bun şi mai ieftin, dând pe fiecare săptămână cel puţin 100 gravuri şi desenuri dintre cele mai variate şi de bun gust. Ori-cine poate cere un număr de probă la adresa administraţiei acestui jurnal: Rue de Lille 30 in Paris”.

În vara anului 1897 la Constanţa se deschidea şi o librărie dedicată publicului interesat de literatura franceză, ceea ce înseamnă că se simţea nevoia unui asemenea aşezământ. Dar iată cum suna reclama proprietarului, Albert Hermely: „Prin prezenta am onoarea de a aduce la cunoştinţa D-vs. că am fondat în acest oraş, pe numele meu, o casă de Librărie & Papetărie <Franceză>> înscrisă la onor trib. de comerciu de aci sub nr. 1817. Expe- rienţa ce am dobândit ca funcţionar de librărie, în timp de 10 ani, în casele Socec & Comp. şi Carol Müler din Bucureşti, cum şi zelul şi activitatea ce nu voi înceta un moment de a desfăşura pentru bunul mers al afacerilor şi pen- tru a satisface pe clienţi, mă fac a avea deplină încredere în întreprinderea mea. Vă rog deci, cu această ocaziune, să binevoiţi a-mi da preţiosul D-vs. concurs, asigurându-vă că îmi voi da totdeauna silinţa să merit sprijinul cu care mă veţi onora”.

Ziarul local „Dobrogea Jună” aducea la cunoştinţa publicului activitatea unei instituţii de învăţământ cu o puternică tentă a educaţiei franceze: „Aducem la cunoştinţa familiilor din oraşul şi judeţul nostru, că Institutul German-Fran- cez de domnişoare din localitate, de astă dată sub direcţiunea numai a D-nei Louiza Anghene, îşi va reîncepe cursurile regulat în ziua de 1 septembrie, înfinţând pe lângă cursul froebelian, primar, facultativ şi cursul liceal şi secun- dar. Înscrierile se fac de la 15 august. Pentru ori-ce informaţiuni a se adresa str. Ovidiu nr. 5. Nu găsim cuvinte ca să îndemnăm îndeajuns părinţii, ca să contribuie cu concursul lor pentru susţinerea unei instituţiuni atât de necesare şi folositoare oraşului şi judeţului nostru”.

Acelaşi ziar îşi delecta cititorii cu traduceri din autori francezi cunoscuţi în epocă. Astfel, la 4 decembrie 1905 gazeta anunţa: „începând cu numărul viitor, cu preţiosul concurs al unei doamne din localitate, stăpână desăvârşită pe limba franceză, vom putea da în fiecare număr câte o nuvelă dintre cele mai alese”. În numerele următoare era publicată schiţa „Minciuni albe”, de Charles Foley. Cam la aceea vreme, la 1 februarie 1906 se deschidea în Piaţa Independenţei, pe lângă Atelierul de croitorie al domnişoarei Lenny Davidescu, „un curs practic în arta de a croi şi coase după metoda franceză a d-nei Allice Guérre din Paris. Fricolite, Macramé şi Torşon, absolut necesare unei D-ne şi D-şoare”.

Din presa vremii putem observa că în rândul publicului făcea o bună im- presie tot ce se lega de cultura franceză sau „venea de la Paris”, aşa se face că uneori lumea se întreba dacă nu cumva era înşelată în aşteptările sale. Iată un exemplu: „Ni se afirmă, că dentistul din Piaţa Independenţei, care evită să-şi anunţe numele pe tabela ce a expus şi în care nu arată decât că e <<dentist de la Paris>>, ar face-o aceasta ca să inducă lumea în eroare”.

La 6 septembrie 1909 ziarul „Conservatorul Constanţei” anunţa vizita în ţara noastră a unui grup de 207 profesori universitari, oameni de ştiinţă şi literaţi din Franţa, conduşi de Louis Olivier, profesor la Sorbona şi „unul din cei mai sinceri prieteni ai românilor”, cum îl prezenta ziarul. Continua apoi: „Excursioniştii vor sosi în Constanţa la orele 8 a.m. cu vaporul <<Ile de Fran- ce>>. Autorităţile oraşului îi vor primi, îi vor conduce prin oraş, iar la orele 12 le vor oferi un dejun”, urmând să plece apoi spre Bucureşti, după o scurtă vizită la podul de la Cernavoda.

În numărul următor găsim relatarea acestui eveniment deosebit pentru urbea noastră: „Un public numeros se adunase din vreme pe toată lungimea cheiului din faţa silozurilor. Între cei de faţă se aflau şi membrii comitetului de recepţie; d-nii Petre Poni, dr. Istrati, Ion Lahovari, inginer Saligny, Mra- zec, general Tell şi alţii. La orele 11 fără un sfert începe a se zări vaporul cu excursionişti. D-nul comandor Lupaşcu, comandantul portului, iese înaintea vasului francez pe un remorcher. La orele 11 <<Ile de France>> acostează în strigătele de Trăiască România! Trăiască Franţa! Membrii comitetului de recepţie se urcară apoi pe bordul vaporului francez, pentru a ura oaspeţilor bună sosire. Conducătorul excursiunii, d. L. Olivier (care era şi directorul revistei „Revue des sciences” din Paris), a răspuns mulţumind din partea ex- cursioniştilor, pentru primirea plină de atenţie, pe care le-au făcut-o românii. Oaspeţii francezi, care după program trebuia să viziteze oraşul, fiindcă nu mai puteau face aceasta din cauza întârzierii lor pe drum, s-au mulţumit să viziteze numai magaziile cu silozuri şi bazinul de petrol. La orele 12 şi jumătate a avut loc banchetul. Masa a fost aranjată în birourile de administraţie ale portului. Sălile erau frumos împodobite cu drapele franceze şi române. Casa Capşa din Bucureşti a servit un menu ales”. Au urmat apoi discursurile obişnuite, din care reţinem doar o frază a doctorului Istrate: „Cei 207 excursionişti sunt pentru noi o rază de lumină ce ne vine din Franţa, ţara tuturor sentimentelor înalte şi patria inteligenţei”.

La 26 februarie 1912 Constanţa primea vizita poetului, nuvelistului şi dra- maturgului francez Jean Richepin (1849-1926), eveniment relatat şi în presa centrală, de unde preluăm textul de mai jos: „După cum am anunţat telegrafic, ieri cu trenul de 2,20 d.a., a sosit în localitate academicianul francez Jean Richepin, însoţit de d-na. La gară, în întâmpinarea fruntaşului literaturii fran- ceze, ieşise o lume imensă şi în special colonia franceză, în cap cu d. Torez, girantul consulatului. La coborârea din tren, înalţii oaspeţi au fost salutaţi de Cincinat Pavelescu, poet şi reprezentantul scriitorilor români, în care timp muzica militară intona Marsilieza, iar numerosul public izbucneşte în urale şi aclamaţiuni <<Vive la France>>. Richepin mulţumind pentru această călduroasă manifestaţie de simpatie, şi după ce face cunoştinţa persoanelor prezente, ia loc într-o trăsură cu soţia sa şi cu d. Cincinat Pavelescu, pornind direct la vapor. După un repaos de o jumătate de oră, iluştrii oaspeţi însoţiţi tot de d. Cincinat Pavelescu, vizitează oraşul, băile Mamaia, portul şi pavilionul reginei de pe dig, rămânând încântaţi de cele văzute. La orele 5 li se oferă un ceai, la hotel Regnier, la care pe lângă poetul Cincinat Pavelescu, a luat parte un cerc restrâns de invitaţi. Seara la orele 9, d. Jean Richepin, în vastul salon al cazinului comunal şi în asistenţa unui public numeros şi select, şi-a dezvoltat conferinţa sa, vorbind despre <<Legenda Napoleoniană>> al cărei subiect este bine cunoscut din precedentele dări de seama, asupra confe- rinţelor ţinute în Bucureşti. Este însă de remarcat faptul, ca o cinstire adusă literaturii româneşti, când marele orator citind o epigramă contra lui Napoleon, făcută de un autor recunoscut a spus:

‒ Dv. mai cu semă o să apreciaţi, întrucât aveţi între dv. un poet epigramist distins.

Publicul înțelegând aluzia, a făcut o caldă manifestaţie poetului Cincinat Pavelescu, care se afla într-o lojă. După conferinţă, ilustrul oaspe, a fost înconjurat de un grup de admiratori, care l-au felicitat călduros. D.D. Alexiu, mare proprietar din localitate, a oferit d-lui Richepin, diferite obiecte, ca nasturi de mantale, paftale şi galoane, strânse de la uniformele soldaţilor francezi, căzuţi în războiul Crimeei şi ale căror morminte au fost găsite în localitate. Asemenea d-şoara Torez, a oferit o frumoasă jerbă de flori d-nei Richepin, care a mulţumit pentru această delicată atenţie. De aici grupul de admiratori, au însoţit oaspeţii, până la vaporul <<Principesa Maria>> cu care au plecat la Constantinopol, după ce d. Richepin, ca o deosebită atenţie, a mulţumit d-lui Cincinat Pavelescu, pentru calda primire ce i s-a făcut aci în Constanţa, oferindu-i totodată fotografia sa, cu o dedicaţie autografă”.

În vara anului 1931 s-a hotărât înfiinţarea bibliotecii publice din Constanţa, de către un grup de intelectuali entuziaşti: directoarea Liceului de fete, Va- lentina Boteanu, directorul liceului Mircea cel Bătrân, G. Coriolan, profesorul universitar C. Brătescu, profesorul I. Fodor, avocatul N. D. Chirescu şi primarul Vulpe. Se începe apoi dotarea cu mobilierul necesar, şi se solicită instituţiilor diverse, sprijin material. Interesant este că se solicită donaţii de cărţi de la cele 11 consulate din localitate, cărora li se trimite o frumoasă scrisoare în acest sens; din cea adresată consulului Franţei, reţinem frazele următoare: „Comisi- unea interimară a municipiului Constanţa a hotărât să înfiinţeze în acest oraş o bibliotecă comunală, care să conţină pe lângă cărţi şi reviste româneşti, cele mai reprezentative opere ale literaturilor străine. Date find strânsele legături ce ne unesc ţările, dorim să avem în biblioteca noastră o colecţie de autori francezi clasici şi Cum procurarea acestor cărţi şi reviste pe cale comercială ar însemna pentru o bibliotecă abia în formare o cheltuială greu suportabilă, vă rugăm să binevoiţi a interveni pe lângă Ministerul Instrucţiunii Publice din Paris, pentru a ni se încredinţa o colecţie de cărţi arătate mai sus”. Primul care răspunde pozitiv este consulul Franţei la Constanţa.

Din ziarul „Voinţa Dobrogei” aflăm de vizita la Constanţa, în anul 1934, a lui Georges Oudard, considerat un „ilustru ziarist şi romancier francez, repre- zentant al marelui cotidian Paris-Soir”. Aflat la moşia sa de la Mamaia Sat, Constantin I.C. Brătianu l-a invitat la o partidă de vânătoare. Apoi, împreună cu viceprimarul Traian Ulpiu Berberianu au vizitat „plaja şi băile Mamaia, cartierele mărginaşe şi în special cele tătăreşti, primăria, moscheea Regele Carol I, portul Constanţa, silozurile, staţia de petrol, Camera de Comerţ, Banca Naţională, etc.” Plecat spre seară cu vasul „Regele Carol I”, oaspetele francez avea să trimită de la bordul vaporului o telegramă de mulţumire gazdelor constănţene.

În anul 1935 oraşul Constanţa primea un mare pachebot francez „De Grasse”, la bordul căruia se aflau numeroşi turişti francezi. Scriitorul Edmond Delage avea să relateze apoi în „Le Temps” despre impresiile frumoase pe care le-au lăsat călătorilor francezi oraşul aflat în plină dezvoltare, staţiunea Mamaia (ce putea rivaliza cu Deauville), notând între altele: „Primirea rezervată francezilor, atât la București, cât și la Constanța, a fost demnă de prietenia fidelă și înduioșătoare a românilor pentru țara noastră”. Printre personalităţile locale ce au fost oaspeţii transatlanticului cu acel prilej, se număra şi doctorul Pilescu din Constanţa, preşedintele Asociaţiei culturale franco-române.

În toamna anului 1936 oraşul era vizitat de un grup de ingineri francezi, conduşi de Alfred Iacobson, preşedintele societăţii inginerilor francezi. Conduşi de primarul Horia Grigorescu, aceştia au văzut mai întâi şantierul lucrărilor de consolidare a malurilor mării, lucrare dirijată de inginerul P. Zahariade, pe care l-au felicitat – scrie presa vremii – pentru concepţiile, planurile şi calculele sale. Vizitând apoi staţia de petrol, în prezenţa inginerului Vardala, directorul general al regiei porturilor şi a inginerului P. Mocanu, directorul staţiei de pe- trol, inginerii francezi au rămas impresionaţi de eficacitatea şi randamentul instalaţiilor de export al produselor petroliere ce făceau din Constanţa cel mai modern port petrolier din bazinul oriental al Mării Mediterane. La orele 5 după amiază s-a oferit de către gazde un ceai muzical în sala de restaurant şi sălile de lectură ale vaporului de lux „România”, condus de căpitanul Mără- cineanu. În timp ce serveau gustările şi ceaiul, inginerii francezi se delectau cu un concert de muzică de cameră susţinut de orchestra dirijată de maestrul Vlădescu. Corespondentul de la Constanţa al ziarului „Dimineaţa” mai nota cu acest prilej că „oaspeţii francezi au aplaudat mai ales ariile noastre naţionale pe care le-au găsit delicioase prin vioiciunea lor”.

În anul 1938 ziarul „Dobrogea Jună”, publica pe prima pagină un editorial semnat de Albert Lebrun, preşedintele Republicii Franceze, intitulat „Misiunea presei în viaţa Statului”. Acelaşi cotidian ne informa despre cum se serba ziua naţională a Franţei la Constanţa, în acel an: „Ziua de 14 iulie, sărbătoarea naţională franceză, va fi serbată în localitate cu un fast deosebit. La aceasta va contribui şi comitetul de conlucrare intelectuală Franco-Română, care a invitat în acest scop pe d. prof. universitar Trancu-Iaşi, spre a ţine o conferinţă ocazională. D. prof. Trancu Iaşi va vorbi la ora 9,30 seara, în sala Cazinoului municipal de pe malul mării, despre <<Gambeta>>. Comitetul ne roagă să anunţăm publicul constănţean că n-a făcut nici o invitaţie specială, aceasta ţinând loc de înştiinţare, totuşi roagă călduros pe constănţeni să participe în număr cât mai mare la conferinţă. La consulatul francez va fi primirea coloniei franceze din localitate”.

Peisajul urbanistic al Constanţei vechi a reflectat şi el influenţa culturii franceze, aşa cum vedem în stilul arhitectonic al imobilelor ridicate atunci în oraş. După cum remarcau într-un bine documentat articol Veronica Pribeagu şi Gheorghe Vecerdea, la Constanţa au activat în acea vreme atât arhitecţi francezi cât şi alţii ce studiaseră această profesie la Paris şi au adus cu ei stilurile devenite celebre acolo. Pe străzile din oraşul vechi, din peninsula Constanţei se disting şi astăzi clădirile ce întruchipează stilurile neoclasic dar şi cel eclectic, al cărui apogeu a fost atins prin ceea ce numim art nouveau. Printre arhitecţii ce au îmbogăţit astfel zestrea arhitectonică a oraşului amintim aici pe Charles Pienchot, Pelopidas D. Couppa, L. Givert şi mai ales Daniel Renard, cel ce a realizat clădirea emblematică a oraşului, cazinoul.

Încheiem acest scurt excurs, tot cu un citat deosebit pentru importanţa pe care o avea în epocă lumea franceză pentru locuitorii Constanţei. În anul 1934, pe când era director general al Teatrelor şi Operelor din România, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, el însuşi foarte legat de Constanţa, scria în ziarul „Adevă- rul”: „Franţa este prima ţară în care m-am oprit din punct de vedere spiritual şi în climatul intelectual al căreia probabil că voi muri. Nu există răsfrângere din alt timp sau alt loc cu care să fi luat contact în urmă şi pe care să nu o fi măsurat pentru o limpede înţelegere după un anumit sistem franţuzesc ce se integrase de mult fiinţei mele spirituale”.