#80-81 aprilie 2024,  Constanța pagini de arhivă,  METATEXT

CONSTANTIN CHERAMIDOGLU – Palatul cultural al Dobrogei – o idee veche dar nerealizată

Parcul de lângă Liceul „Mircea cel Bătrân“ ar fi putut să arate altfel astăzi, dacă planul de ridicare acolo a unui palat cultural s‑ar fi realizat; cert este că în eventualitatea unor lucrări acolo, ar ieși la iveală actul de fundație al acelei clădiri rămase doar în imaginația publicului și în documentele de arhivă.

Ideea unui palat al culturii la Constanța este veche și ea a apărut periodic în programele politicienilor dobrogeni, dar și în articolele cu teme culturale ale presei locale și centrale. Ea se lega de nece- sitatea unui spațiu în care să se desfășoare spectacolele de teatru și alte activități de acest gen. Pe lângă sala de teatru ce trebuia să îndeplinească condițiile considerate necesare în epocă, se prevedea asigurarea unor alte încăperi cu destinație de bibliotecă și de muzeu, toate aceste activități fiind în suferința la Constanța, la începutul secolului trecut.

Astfel, atunci când la 18 noiembrie 1922 primarul Virgil Andronescu prezenta în consiliul local programul său de lucrări, el spunea între altele: „În fruntea acestui program să se înscrie întâi construirea unui Teatru Național, care va fi o operă de artă națională, iar locul pe care se va construi, să‑l alegem în partea centrală a orașului, întrebuințând parterele prăvălii, iar etajul rezervat sălii de spectacole și anexelor necesare unui teatru modern; de asemenea rezervându‑se o sală pentru Adunarea Ligii Culturale și o alta Societății Filarmonice, ce va lua ființă“.

Un moment favorabil s‑a socotit a fi în anul 1928, atunci când se pregăteau mari serbări omagiale în întreaga Dobroge și poate că se spera ca și guvernații să acorde un sprijin material important în vederea realizării unor edificii semnificative, așa cum era și monu- mentul comemorativ al Dobrogei sau palatul cultural. Zvonurile despre aceste lucrări erau tratate însă de multe ori ironic în presa vremii, obișnuită cu idei festiviste abandonate după trecerea evenimentelor și exploatarea lor pe plan electoral. Ziarul „Rampa“ nota în acest sens, în aprilie 1928 următoarele: „E vorba ca la Constanța, cu ocazia serbărilor dobrogene, să se pună temelia unui viitor palat cultural clădit în stil pur roman și care să poarte numele de casa lui Ovidiu. În această vastă clădire s‑ar adăposti un muzeu, o bibliotecă și un teatru împodobit cu picturi decorative și statui. Bine înțeles că până acum planurile nici nu au fost concepute în acest sens, dar piatra de temelie se va pune odată…“.

În vara anului 1928 se publica totuși anunțul concursului organizat de Ministerul Cultelor și Artelor pentru un plan al Palatului cultural al Dobrogei: „Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de stăpânire românească în Dobrogea, Comitetul de organizare al serbărilor a hotărât – de acord cu Ministerul Artelor – ridicarea unei clădiri a Palatului Cultural al Dobrogei în orașul Constanța. În acest scop, se publică un concurs pentru alegerea planurilor necesare în vederea execuțiunii acestei clădiri monumentale. Comitetul face apel la toți arhitecții diplomați, rugându‑i să participe la acest concurs, pentru ca rezultatul lui să corespundă scopului urmărit, satisfăcând condițiunile prevăzute în mod amănunțit în programul concursului pentru construirea acestui palat. Clădirea Palatului Cultural va cuprinde următoarele trei instituțiuni, deosebite ca destinațiune și independente ca mod de funcționare: un teatru, o bibliotecă și un muzeu“.

„Teatrul. Clădirea teatrului va fi concepută după normele cele mai moderne ale arhitecturii teatrelor, atât ca confort pentru public, acustică, circulațiune și siguranță, cât și ca dezvoltare a scenei și amenajarea ei, în vederea montării pieselor, manipulării, a decorurilor și grupării serviciilor anexe. Sala de spectacol va trebui să aibă circa 1000 locuri, repartizate în loji, parter, eventual balcoane, amfiteatru, etc. Se lasă concurenților toată libertatea atât în ceea ce privește compoziția de ansamblu a acestui teatru, forma și dimensiunile sălii de spectacole și anexele ei, cât și în ceea ce privește concepția scenei. Stilul acestui teatru va fi cât mai apropiat de tradiția românească.

Biblioteca. Va cuprinde o sală de lectură cu lumină specială, pentru circa 100 cititori, având anexele prevăzute în programul concursului.

Muzeul. Va avea o sală mare sau va fi împărțit în săli mai mici, în care se vor expune diferitele obiecte provenite din săpăturile arhe- ologice ale Dobrogei, precum și anexele prevăzute în programul acestui concurs.

Teatrul, biblioteca și muzeul, vor putea forma o singură clădire, vor putea fi grupate între ele câte două, sau vor putea forma clădiri izolate; concurenții fiind liberi să dea o soluțiune ce o vor crede mai bună, pentru a se obține un ansamblu de arhitectură, cât mai interesant, ținându‑se seama și de clădirea liceului ce ocupă fundul terenului, a cărui fațadă și ieșiri vor trebui degajate, rezervându‑se cât mai mult teren, fie pentru o piață publică, fie pentru partere de flori și verdeață văzute și de la străzi. Costul total al întregului ansamblu, format din teatru, bibliotecă și muzeu, nu va întrece suma de lei 60.000.000.

Premii și recompense. O sumă de 500.000 lei este pusă la dispoziția Juriului, pentru a premia și a recompensa lucrările ce va socoti și judeca ca cele mai bune, în cadrul programului acestui concurs. Premiile și recompensele vor fi următoarele:

Premiul I‑iu de 200.000 lei, Premiul II de 125.000 lei, Premiul III de 75.000 lei.

Restul de 100.000 lei, este pus la dispoziția Juriului, pentru a putea acorda două mențiuni a câte 50.000 lei altor două lucrări, din cele mai bune, care nu vor fi obținut vre‑un premiu. Concursul este deschis din ziua acestei publicațiuni și se va închide sâmbătă 15 septembrie 1928.

Condițiunile amănunțite ale concursului, precum și planul situației locului pe care urmează să se ridice monumentul, se pot obține direct sau prin scrisori recomandate de la ministerul Cultelor și Artelor din București (Direcțiunea Artelor), sau de la d. V.P. Sassu, președintele comitetului de organizare a serbărilor semicentenearului Dobrogei din Constanța, strada Mihai Viteazu nr. 30“.

În toamnă concursul se încheiase și presa comenta favorabil această realizare, după cum vedem în articolul din ziarul „Dimineața“: „În curând se va sărbători cincantenarul alipirii Dobrogei și din acest prilej provincia de peste Dunăre se bucură de cele mai mari atențiuni din partea oficialității. Un comitet pus sub președinția d‑lui V. Sassu, fost ministru, a făcut mari pregătiri pentru reușita serbărilor proiectate și mai ales, pentru fixarea momentului în ceva durabil, frumos și util totodată. Printr‑un mare concurs de arhitectură, comisiunea aceasta a asigurat Dobrogei, sau mai exact Constanței, un monument arhi- tectonic și cultural care în adevăr să atingă țelul urmărit de inițiatori. Se va construi un Palat Cultural, ce va cuprinde un teatru, un muzeu și o bibliotecă, dându‑se acestui centru maritim al României ceea ce desigur îi lipsea, sporind atracția primului nostru port și înlocuind astfel în chip fericit și lăudabil faimosul Casino închis. La concursul arhitec- tural pentru planurile și construcția palatului cultural al Dobrogei au participat numeroși arhitecți de talent. Întâiul premiu și construcția au fost acordate d‑lor Ioan Anton Popescu, C. Moșinschi și Horia Teodoru, diplomați ai guvernului francez. Proiectul lor prezintă concepția arhitec- turală a creării unui ansamblu monumental, inspirat de ideea forurilor imperiale, fără multe detalii, care ar face gustul și arta îndoielnice. O notă vioaie și potrivită o dă în acest ansamblu campanilul care pune un semn de exclamație în piața închisă de porticuri“.

„Lucrările pregătitoare s‑au și început. La 26 octombrie se va pune piatra fundamentală cu toată solemnitatea, iar în vreun an sau doi, Constanța și toți vizitatorii ei, vor avea bucuria de a vedea ridicându‑se deasupra mării românești cel mai de seamă monument înălțat la noi după război, întru comemorarea unei întregi țări“.

Comentând planurile clădirii, un alt redactor al ziarului citat mai sus, nota câteva zile mai târziu: „Am văzut într‑o sală a Ateneului planurile palatului cu trei aripi și cu un campanil alb, pe care drumeții Mării îl vor saluta de departe. Ele vor începe în curând să fie turnate în zidărie, în lungul unui bulevard din Constanța. Prin porticele cu arcade, cei cincizeci de ani vor putea fi întâlniți, meditând, între biblioteca și muzeu, pe sub bolțile teatrului“.

Rânduri frumoase a scris tot atunci Ion Minulescu, care într‑un articol intitulat „Rânduri pentru un poet care a cântat Dobrogea“, rememora timpurile când împreună cu poetul Dimitrie Anghel au locuit o vreme la Constanța, în fostul Palat Sturdza în care erau funcționari la serviciul domenial al Dobrogei. Vorbind despre însuflețirea cu care Dimitrie Anghel a luptat pentru ridicarea culturală a provinciei, fostul său amic scria: „Timp de un an și mai bine, Dimitrie Anghel a fost animatorul frenetic al unei adevărate renașteri culturale românești în această Dobroge a noastră, pe care până atunci n‑o cântaseră decât vânturile și valurile Pontului sălbatic. Cei care s‑au îndeletnicit s‑o cânte mai târziu, sunt sigur că l‑au auzit mai întâi pe el, cântând‑o. La noi, poezia mării, începe cu Dimitrie Anghel, continuă apoi cu imaginile artiștilor noștri plastici, care n‑au îndrăgit marea și Dobrogea decât mult mai târziu, iar astăzi se întregește cu piatra fundamentală a viitorului monumental palat cultural – palatul pe care Dimitrie Anghel îl voia încă de pe atunci, palatul care de azi înainte va adăposti pe veci, prinosul sufletelor îndrăgostite de frumos. Până mai ieri, palatul acesta n‑a fost decât un vis – visul lui Dimitrie Anghel și al atâtor alți visători mai mult sau mai puțin anonimi. Astăzi însă, când visul acesta este pe cale să se înfăptuiască, astăzi când Dobrogea va avea în fine o adevărată minune arhitectonică demnă de amintirea strămoșilor care ne trimisese pe Ovidiu ca zălog, socotesc că printre zeii tutelari ai acestui palat, trebuie să figureze și Dimitrie Anghel“.

Ziarul local „Dacia“ a relatat în numărul din 28 octombrie 1928 desfășurarea evenimentelor programate cu ocazia serbărilor dobro- gene; reținem în continuare fragmentul referitor la punerea pietrei fundamentale la Palatul cultural al Dobrogei: „De la liceu asistența a trecut pe locul destinat a se înălța palatul cultural al Dobrogei. După ce episcopul Gherontie a oficiat slujba religioasă, a urmat semnarea actului constitutiv. După aceasta, episcopul Gherontie a luat cuvântul. Înaltul prelat spune, că în momentul când se va pune piatra funda- mentală a palatului cultural al Dobrogei, are o singură dorință, aceea ca odată cu serbarea semicentenarului acestei provincii, să se conto- pească toate patimile și durerile. Din clipa când s‑a așezat piatra, locașul a devenit sfânt pentru că templul științei și al artei este însuși sanctuarul lui D‑zeu. Îndeamnă cetățenii fără deosebire de credință și crez politic la muncă și jertfă pentru ridicarea cât mai grabnică a monumentului culturii dobrogene. Numai așa opera va fi dusă la bun sfârșit. Adresându‑se membrilor guvernului, episcopul îi leagă cu jurământ că vor sprijini desăvârșirea operei, iar în concluzie episcopul promite că va lupta din răsputeri pentru sprijinirea ei. D. deputat N.T. Negulescu în numele comitetului organizator mulțumește guvernului pentru concursul ce l‑a dat pentru ca să se ridice monumentul dobrogean. Vorbește apoi despre rolul acestui palat cultural, care va fi o forță nouă, grație căreia se va ajunge la rezultate înalte, căci va fi pus în slujba binelui și a adevărului. Statul român trebuie să iasă de aici înainte din categoria statelor primitoare de cultură și să intre în aceea de la care cultura emană. Prin noul său focar de știință, Dobrogea va contribui la propășirea culturală a statului român. D. Negulescu se ocupă apoi de viața culturală în trecut a provinciei dobrogene, care a fost stingherită prin lipsa unui liceu propriu – și despre urmele civilizației greco‑romane din acest colț de țară. În încheiere cere guvernului să sprijine opera începută și termină închinând pentru micul Suveran. D. Al. Lapedatu, ministrul cultelor spune că necesitatea acestui palat a izvorât dintr‑o cerință de ordin național și cultural a regiunii care este și artera de comunicații a occidentului cu orientul și totdeodată cel mai de seamă port al țării. Pământul Dobrogei constituie un vast teren de cercetări și studii fapt ce justifică nevoia palatului ce se va înălța. Între mijloacele de înaintare a neamului sunt instituții de cultură ce se ridică acum, între care va fi și palatul cultural al Dobrogei. Fie deci ca grație acestui lăcaș al civilizației, cultura românească să avanseze pentru binele poporului. După aceasta, piatra fundamentală a fost zidită. Prima mistrie de ciment a fost zvârlită de episcopul Gherontie“.

Evoluția societății avea să aducă alte elemente în discuție; dacă nu s‑a putut ridica atunci clădirea palatului cultural, cu timpul au apărut alte oportunități. În toamna anului 1940 ziarul „Timpul“ readucea subiectul în discuție, legându‑l de clădirea cazinoului, care odată cu suprimarea jocurilor de noroc căzuse în uitare. Dar, scria ziaristul anonim, „sunt atâtea nevoi culturale la Constanța și întrebuințarea cazinoului pentru acoperirea acestor nevoi, ar aduce mari și nebănuite foloase“. Și adăuga apoi, în legătură cu alte destinații vehiculate pentru clădirea emblematică a orașului Constanța: „Proiectul transformării cazinoului în spital, nu‑l găsim vrednic de realizare. Sălile cazino- ului nu se potrivesc acestei întrebuințări. Ar fi nevoie de modificări costisitoare, apoi prin transformarea cazinoului în spital, s‑ar distruge și unica posibilitate pentru Constanța, de a avea un Palat Cultural, cu săli de teatru, conferințe, cinematografice expoziții, etc.

Acesta ar fi rostul cel mai nimerit al cazinoului, transformarea lui în palat cultural. Cazinoul dispune de‑o sală de teatru admirabil amenajată și care se pretează la orice fel de spectacole teatrale. În aceste condițiuni s‑ar putea înjgheba la Constanta, un teatru perma- nent care ar împlini unul din marile deziderate culturale ale acestui municipiu cu aproape o sută de mii de locuitori“.

Ideile de mai sus erau exprimate în aceeași zi și în ziarul „Universul“: „Din parte‑ne credem că acest frumos edificiu constănțean ar rezolva o problemă locală, care se agită de foarte mulți ani și anume aceea a Palatului Cultural al Dobrogei. Dispunând de încăperi multe, săli mari și spațioase, cazinoul municipal din localitate s‑ar preta foarte bine pentru un asemenea așezământ. Aici să fie adunate: biblioteca municipiului, muzeul regional al Dobrogei, eventual o expoziție permanentă dobrogeană, iar sala de spectacole, căreia prin oarecari modificări i se poate asigura o bună acustică, singurul defect pe care îl are, să fie întrebuințată pentru diferite reprezentații teatrale, conferințe, sau chiar pentru o universitate liberă. În felul acesta viața culturală a Constanței și chiar a întregii Dobroge, ar încăpea pe un nou făgaș orientat în noul spirit românesc“.

O altă idee era formulată de Dumitru Imbrescu în toamna anului 1942, când în articolul său publicat de „Vremea“, el propunea ca la Constanța să fie aduse operele de artă inspirate de peisajele din Cadrilaterul cedat. Iată ce scria acest autor: „La Constanța stă, pe malul mării, ca o mustrare pentru noi, un palat care, momentan și în viitor, nu are nicio întrebuințare. În acel Cazinou, unde, cu câțiva ani în urmă, huzurea desfrâul și luxuriantismul, se cuvine, pentru reabilitare, să fie adăpostită o operă frumoasă și trainică. Niciuna nu e mai potrivită, mai actuală și mai necesară ca pinacoteca mării. O mână de om priceput și de bun organizator ar scoate la iveală un adevărat monument de artă și de propagandă românească. Astfel, când vremurile se vor liniști și străinii vor veni din nou să se tămă- duiască pe malul mării, cât ne‑a mai rămas, ei ar trebui îndrumați să viziteze pinacoteca“.

Schimbarea de regim din anul 1945 aduce cu sine și modificarea concepțiilor privind cultura și rolului ei în noua societate românească ce se articula aici după modelul Uniunii Sovietice. Așa se face că vechiul cazinou devine casa de cultură a sindicatelor, iar corespondentul ziarului oficial „Scânteia“ îl descria în vara anului 1953 astfel: „pe vremuri, în timpul regimului burghjezo‑moșieresc, aici era locul de petreceri și huzur al bogătașilor de tot felul. Cazinoul din Constanța, cum i se spunea pe atunci, era unul din cele mai vestite tripouri din lume. În anii regimului democrat‑popular, această minunată clădire a devenit un bun al poporului muncitor. În clădirea complet renovată și înzestrată în întregime cu mobilier nou, funcționează în prezent Casa Culturală a Sindicatelor din Constanța. Casa Culturală a Sindicatelor desfășoară o activitate intensă. În sala de la parter, în stânga – unde pe vremuri se juca la baccara – se află sala stahanoviștilor. Aici se țin conferințe, consfătuiri, schimburi de experiență pentru extinderea metodelor înaintate și alte asemenea manifestări. Astfel, în cadrul <<Marței stahanoviștilor>>, s-a ținut o consfătuire cu peste o sută de stahanoviști din întreprinderile de pe lângă sfatul popular al orașului, pentru extinderea metodelor înaintate de muncă în domeniul valorificării resurselor locale; între strungarii stahanoviști din întreaga regiune s-a ținut un schimb de experiență pentru extinderea metodelor de tăiere rapidă a metalelor. De o deosebită popularitate se bucură biblioteca Casei Culturale care numără circa 10.000 volume în 7 limbi, precum și numeroase reviste și ziare. Alături de bibliotecă se află o sală de lectură spațioasă, prevăzută cu mese și scaune pentru 80 de persoane. Oricând găsești în această sală zeci de cititori, muncitori și tehnicieni, studenți și elevi, etc. Bibliotecara Maria Davidescu se ocupa cu dragoste de popularizarea cărților noi apărute. În cadrul bibliotecii se organizează recenzii de cărți, discuții, etc. Nu de mult a avut loc aici recenzia romanului sovietic <<Secerișul>>. Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța are o sală de festivități cu o capacitate de 460 locuri. Această sală – frumos ornamentată – este prevăzută cu un post dublu de cinematograf fiind înzestrată cu două aparate cinematografice moderne“.

Până la urmă ideea unui palat cultural la Constanța a fost abandonată; doar Iașiul se putea mândri cu o asemenea clădire, finalizată în anul 1925, deși e drept că inițial ea adăpostise instituțiile administrative. La Constanța, Biblioteca publică avea să treacă prin mai multe imobile (casa lui I.N. Roman, localul Acvariului, casa Benlian iar apoi fostul Palat Episcopal), până a ajunge în propriul imobil în care se află și astăzi. Muzeul regional a trecut și el prin diverse locații (pe str. Mircea, în sediul primăriei, în Palatul Episcopal) și a revenit în clădirea construită inițial pentru Primăria orașului. Cât despre teatrul constănțean, acesta s‑a înființat în anul 1951, prin transformarea unui corp de clădire prevăzut inițial ca sală de festivități a Liceului Mircea. Nu cu mulți ani în urmă, un fost primar al municipiului nostru a relansat într‑o adunare publică ideea unui Palat cultural al orașului, care – ca noutate – urma să găzduiască și arhivele orașului…

După cum vedem însă din istoria noastră, de la o idee la realizarea ei este cale lungă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *