Cărțile Tulcei: BOGDAN PASCAL – Tulcea, în povești adevărate marca Nicolae C. Ariton

„TULCEA, la 1870 ‑ prin timp, cafenele și taverne“, o carte absolut savuroasă care poartă semnătura scriitorului Nicolae C. Ariton, părintele inspiratei serii de ficțiune istorică „Misterele Dunării“, surprinde nu doar prin maniera iscusită în care autorul îmbină caracterul beletristic cu cel științific (istoric, geografic, demografic) atunci când își încearcă penița în nodul gordian al istoriei meleagurilor tulcene, dar și prin conținutul bine structurat, în care imaginația scriitoricească și ideile de factualitate certă și documentată riguros, conturează împreună un mănunchi de povești‑filigran în care cititorul se simte răsfățat.

Apărut anul trecut – tiparul a fost executat de ZOOM print & copycenter, Iași – acest volum adaugă o binevenită completare miniseriei TULCEA, la 1870 care include, sub aceeași semnătură, și titlurile „Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley“ (2012), și „Nemaipomenitele întâmplări trăite de Nechifor de Carpat și Said Pașa“ (2013).

După o muncă de patru ani, de efervescență creatoare și eforturi documentaristice, Nicolae C. Ariton a conturat un triptic literar tulcean, întrețesut dintr‑o puzderie de amănunte cu caracter istoric, sociologic, etnologic, economic, demografic și geografic, o elaborată arhitectură de gânduri și observații care aduc cititorul în capcana atmosferei tulcene din anii 1870, într‑o manieră prietenoasă, presărată cu observații ironice și cu umor fin, într‑un joc rafinat al perspectivelor creionat din întretăierea atâtor de multe valențe culturale și etnice în spațiul de la porțile Deltei.

„După ce am încheiat aproape în genunchi capitolul dedicat timpului, construit inițial pe schema măsurării timpului „alaturka“ și „alafranca“ respectiv după abordarea orientală sau occidentală, am făcut greșeala (pe care încă nu o regret) a lămuririi unor aspecte tehnice, care nu‑mi erau clare, prin studierea unor tomuri despre istoria timpului, ajungând să înțeleg că, dacă pentru occidentali timpul este un element tehnologic, pentru Orient (în mod special pentru spațiul otoman) acesta reprezintă însăși filozofia unui stil de viață“, mărturisește autorul în prefața volumului.

Atmosfera Tulcei la 1870, convingătoare prin diverse nivele de eclectism ‑ de limbaj, cutume, idei ‑ este adâncită și printr‑un periplu amplu, propus de autor, care ispitește cititorul cu ușile larg deschise ale celor peste 50 de cafenele și a celor peste 150 de taverne: unde să intri mai întâi, ce povești să asculți, ce povești să crezi, toate adevărate fiind.

„Cafeneaua propriu zisă era situată într‑o încăpere numită meydan, prevăzută cu pardoseală din lemn. De‑a lungul pereților se aflau divane din lemn, numite kervet, pe care mușterii se așezau cu picioarele încrucișate. În colțul opus intrării se afla o sobă cu vatră, numită ocak, unde se prepara cafeaua și se aflau toate ustensilele necesare acestei activități. Lângă aceasta se afla locul de onoare al cafenelei, numit bașședir, adică „divanul de frunte“ care era rezervat oaspeților de seamă. Aici se așezau imamul geamiei, învățătorii, cei care aveau funcții publice, negustorii de vază. Acest colț al cafe- nelei reprezenta centrul de cultură, unde aveau loc schimburile de informații privind starea de spirit a diferitelor clase sociale, mulțumirile și nemulțumirile acestora și dacă acestea erau corecte din punct de vedere religios și acceptate sau nu de administrație“ (op.cit., pag 59‑60); familiaritatea și precizia cu care autorul descrie organizarea interioară a uneia din cafenelele aflate în apropierea geamiei Azizie ne invită să întârziem, să ne prindem în atmosfera unei lumi trecute, să dorim să fim unul din trecătorii opriți în drum spre casă pentru a sorbi o înghițitură fierbinte și îndulcită din „zeama diavolului“.

Aceeași atenție rafinată o găsim răsfrântă în povestire și atunci când autorul ne vorbește și despre cele 166 de cârciumi și cele 35 de hanuri, care erau răspândite pe ulițele Tulcei, cu observația cuvi- incioasă că, în acest sector nu erau prezenți membrii comunității musulmane, care, din motive religioase nu puteau fi cârciumari.

„Erau cele de mahala, frecventate de mahalagii locului, și care erau niște spații sărăcăcioase, unde pe bani puțini sau pe datorie se bea o ulcică de vin sau de rachiu. Apoi veneau cârciumile din centrul orașului, amestecate, dintre care se ițeau semețe câteva cu ștaif, ce primeau la mesele lor oameni eleganți, cu teșchereaua plină, care serveau coniac și șampanie. Și, în cele din urmă, se găseau speluncile de pe malul Dunării, șandramale ridicate printre magazii și depozite, pregătite oricând să fie luate de apele umflate ale fluviului, mistuite de incendii sau demolate de autorități“ (op.cit. pag. 110) ‑ dar povestea tavernelor și cârciumilor tulcene nu se oprește aici, ci continuă mai departe, până la dezastrele produse de valurile de filoxeră, ori cu prezentarea soiurilor locale Somoveanca sau Roșul (Negrul) de Sarichioi.

Observații și descrieri minuțioase, care reliefează apartenența socială a celor ce frecventau cafenelele și tavernele, instrumentele folosite, condițiile mai rudimentare sau mai dichisite, ori, maniera în care reprezentanții diferitelor etnii își trăiau timpul după o struc- tură aparte a orelor zilei, fac din cartea „Tulcea prin timp, cafenele și taverne“, o altă poveste adevărată și, cu siguranță, o adevărată poveste, despre curgerea timpului, despre viețile și credințele omenești, despre cărările pe care istoria le dantelează în memoria colectivă din care, parcurgând paginile cărții, putem întrezări emoții noi din vremuri vechi. O carte care stârnește deopotrivă admirație, fascinație și bucurie celor care îndrăznesc să o deschidă și care, reli- efează într‑o manieră unică un fragment din istoria sufletului vibrant al orașului de la porțile Deltei.

Nicolae C. Ariton este născut în 1958 în Jitia, Vrancea și actualmente este stabilit în Tulcea unde locuiește împreună cu familia. Fan înflăcărat al literaturii Science Fiction, în domeniul căreia are titluri publicate în țară și străinătate, începând cu anul 2011, scrie volume de proză ‑ ficțiune și non ficțiune – dedicate istoriei Dunării de Jos și a orașului Tulcea, cu titlul generic „Misterele Dunării“. Este creatorul și administratorul blogului www.mistereledunarii.ro, unde poate fi găsit în câteva sute de articole.