#80-81 aprilie 2024,  Poezie,  TEXT

ALEXANDRU CAZACU

Mapamond

Întâmplările orei

peste câmpia memoriei

când visele oamenilor

vor să ia controlul asupra acestora

Un echilibru neliniștit

pus pe seama tandreții

după ce încerci să spui cu sotto voce

ceea ce ai fi vrut tu să auzi

când durerea poate să aducă cu sine o alta

și privim de pe marginea serii

lumea tot mai mică tot mai îndepărtată

iar soarele ca pe un animal imens

ținut într‑o cușcă ce face turul orașului

și apoi cade ostenit peste tihna măruntă

a provinciei numite mapamond

 

Noapte de Septembrie

Ca și cum ai rămâne în picioare

lângă șirul de bănci al autogării noaptea târziu

când luminile nopții se reflectă în lentilele ochelarilor

și un al șaselea simț îți spune cum cineva suferă

pe undeva pe aproape

prin cartierul vertical și distopic

unde viziunea cu două tăișuri a lucrurilor

și muțenia bufnițelor

sunt tulburate de tehnica sul ponticello

al unui violoncel zărit și nezărit

de la o fereastră ce plutește

ca o hologramă

iar rănile tinere se închid

și bucăți din ce am fi putut deveni

se adună și ne dau încredere

că totul va fi aproape bine

și foarte aproape

 

Ieșirea din iarnă

Ieșirea din iarnă

și vulnerabilitatea acestei ieșiri

cu suprafețele simple ale zilei

înaintând prin seara

ce străbate toate coridoarele

unui case vechi în care

se dispută fina diferență

dintre joacă și cruzime

a tuturor cuvintelor

și ecoul promisiunii

asemeni unei melodi

pentru pian și ninsoare

Iar ochii larg deschiși

văd păsările pe cerul mov

asemeni unei prelungiri

cu folos a visului

It was beautiful

Acum putem spune fără sfială

că a fost frumos

cu toată zădărnicia zăpezilor

și victoriile tot mai lipsite de glorie

în orașul în care poți merge

peste pavajul unei străzi lungi și nesfârșite

când albul devine și mai alb

iar cotele râsului amar

de la bursa de mărfuri și din piețele centrale

a crescut cu un număr

de etaje în importanță

Caii verzi prind viață pe pereții crescuți

precum dinții mamiferelor rozătoare

Nopți sunt tot mai carbonizate

zilele văruite într‑o culoare pală

dintr‑un cartier unde

înveți sa lupți și să pierzi singur

 

Hiperprezență

Prin cartierele metropolei

vrăbiile par litere

așezate pe o planșă de oftalmolog

pline de siguranță și candoare

când revolta celor „umiliți și obiditi‟

își face loc acolo unde iertarea se împuținează                                                      

Pe solee în fața ușilor împărătești

ai nevoie să înțelegi sau să abandonezi

în această miercuri hiperprezentă

unde nu mai știi câți kilometrii

există între un perete al camerei și altul

când ne temem mai mult

de animalele sălbatice zărite în vis

decât de cele care stau la pândă

 

Cel care așteaptă

Privirea celui care așteaptă

întoarcerea pescadoarelor

la ora 18 :15 într-un oraș cu ieșire la mare

Naivitate și entuziasm pe aceste vechi străzi

Ce amenință blând

ca și cum ar împrumuta scene

din visul unui stațiuni turistice

când cineva își cere iertare

și zgomotul valurilor

sunt o anticameră pentru sunetele

pescărușilor care țipă în locul nostru și amenință blând

pata de soare

ce închide și deschide orizonturi

 

Traseul

Umbrele care apasă caldarâmul

în lumina vineție a serii

și iarba care crește in jurul maidanului

când nu mai știm dacă ramurile

ieșite din asfalt sunt brațele sau ghearele

copacului plantat la sărbătoare

odată cu lucrurile pe care nu le poți povesti nimănui

când ai vrea să te îndepărtezi de aceste ore

ca de cineva la căpătuiul căruia ai stat pe un pat de spital

și odată ajuns acasă

consumi mai multe pahare decât sticle de coniac

iar Golgota este la câțiva pași de fereastră

 

Un set de întrebări

Anxietate și speranță induse

de peronul unei gări dintr‑o țară nordică

unde nici măcar nu ai fost

dar pe care o zărești periodic

în videoclipul melodiei „One of usˮ al formației ABBA

difuzat pe ecranele televizorului

 

Un set de întrebări uitate într‑un oraș uitat

ca un turn din Pisa miniatural format din cești de cafea

puse unele peste altele într-o chiuvetă

Fapte ce așteaptă în culise să poată intra în scenă

când geografiile se amestecă iar tipologiile hibridizează

și parcă devenim produsul de serie al urbanității

iar soarele inundă camera

și marginile ferestrei îi reflectă razele peste

țevile bandajate neglijent ce traversează orașul

precum intestinele eviscerate

 

L’été perdu

Ziduri scorojite pălmuite de valuri

O veselie de carnaval ce își trage sufletul

când l’amour du chaque minute

este o schimbare la fața a celorlalți

sub umbrelele terasei cu vedere la plajă

unde vocea aproape nepământeană

a tinerei cântărețe de care ai fost și tu îndrăgostit

mai mult de o vară

fredonează un cântec din alt timp

prin acest oraș și acest secol unde nu se întâmplă nimic

și totul este palid, insomniac și poartă

deasupra o pojghiță de nisip

iar marea albastră la reflux

este doar lumina îndepărtată a lucrurilor

cărora nu le‑am putut cere iertare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *