#80-81 aprilie 2024,  In memoriam

AURELIA LĂPUȘAN – Cu Alex Ștefănescu la timpul prezent. La Constanța și-a lăsat frumoșii ani ai tinereții

Alex Ștefănescu. Un nume așezat pe „metri cubi“ de texte de critică literară. Pe zeci de cărți: jurnale, memorialistică, eseuri, proză, dramaturgie.

Poate cel mai important, îi rămâne numele prins pe monumentala Istoria literaturii contemporane(1941‑2000) în care face, pe 1200 de pagini, o analiză stăruitoare, pertinentă, întregii producții editoriale din acest lung interval de timp și timpuri. Fără exagerare, cei care privesc fenomenul critic cu altruism și obiectivitate îl plasează printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu, Eugen Simion și Nicolae Manolescu.

Pentru această copleșitoare lucrare, unică prin dimensiuni și forța analitică, prin bagajul informațional, dar și prin ilustrațiile însoțitoare, Alex Ștefănescu a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 2005. Cu ocazia lansării monografiei la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, autorul preciza că demersul lui își propune să răspundă înainte de orice întrebării „Ce s‑a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?“. Cu toate acestea, analiza trece hotarul anilor până la cumpăna mileniilor, extinzând fenomenul analizat și dincolo de cutu- mele și miresmele unei epoci apuse.

Prezentându‑i lucrarea în fața studenților ovidieni spuneam: „A te încumeta să țeși o Istorie a literaturii române contemporane, pentru ultimele șase decenii, luând ca reper anul 1941, este un gest nu numai temerar, ci mai ales unul de mare risc. A porni să culegi mii de informații într‑o țară în care acestea, fie sunt în dezordine, fie lipsesc, fie sunt trunchiate sau măsluite, este o imensă aventură. Apoi, să le și interpretezi critic, contând pe gusturile atât de schimbătoare ale împuținatului lectorat român și pe marea tentație de a imita Occidentul, dublează șansa de risc a temerarului.

Tocmai de aceea cartea lui Alex Ștefănescu este din naștere o piesă de rezistență și referință pentru întreaga literatură română din contemporaneitate, și una de temelie pentru timpul viitor. Să facem efortul de a o avea și o păstra în raftul bibliotecii personale, ca un bun de zestre.“

Criticul‑autor venea cu precizări: „Este vorba despre Istoria literaturii române contemporane care se referă la perioada 1941‑2000. Anul 1941 este unul simbolic pentru mine pentru că este cel în care a apărut Istoria literaturii române a lui George Călinescu, este vorba despre o continuare a istoriei acesteia, căci din punct de vedere al talentului lui nimeni nu‑l poate continua. Ar fi ca și cum un pețitor al Penelopei ar încerca să ridice de jos arcul lui Ulisse și nimeni nu‑l poate mișca, cum scrie la Odiseea. Din punct de vedere al muncii, nu al talentului, mă pot compara cu George Călinescu, este vorba de culegerea a mii de informații într‑o țară în care acestea sunt într‑o stare de dezordine îngrozitoare, am definit odată România ca o țară cu foarte multe opinii și foarte puține informații, iar cele pe care le obțin sunt inexacte, sau incomplete, sau cu totul imaginare și trebuie să le verific. În ce privește scriitorii români care au fost închiși, lipsesc din sursele de informare datele fundamentale, ca și scriitorii exilați sau cei din Republica Moldova, sau au fost în dizgrație în regimul trecut. Toată această amnezie colectivă a constituit principalul meu adversar în scrierea acestei cărți, nu mai vorbesc de efortul de inter- pretare critică pentru că trebuie să recitesc ceea ce citisem altădată, pentru a vedea dacă rezistă din punct de vedere literar. Gusturile s‑au schimbat, cărți care altădată ne pasionau nu ne mai spun mare lucru, ne‑am schimbat și noi, cititorii, suntem mai blazați, avem alte mobiluri, suntem atrași de altceva, imităm Occidentul într‑un stil caricatural, în Occident nu se mai citește decât foarte puțin, literatura bineînțeles că nu va dispărea vreodată, trece printr‑un moment de eclipsă. Prin cartea mea vreau să și relansez interesul pentru literatura română. Ea este foarte valoroasă și noi o ignorăm. Facem o mare risipă din cauza aceasta, ca atâtea și atâtea valori pe care nu le punem în circulație, nu știm să ne mândrim cu ele. Cartea mea vreau să fie și un spectacol, va avea o iconografie foarte bogată, 1200 ilustrații, multe fotografii sunt inedite, obținute prin bunăvoința familiilor, altele de la Muzeul literaturii, altele de la fotografi specializați în fotografierea scriitorilor ca Vasile Blendea, Ion Cucu, vor fi reproduse facsimile, acte, documente pe care le‑am obținut de‑a lungul vremii ca un colecționar. Vreau ca această carte să fie și un spectacol grafic, nu numai un text bogat în  informații, nu numai o interpretare mai modernă a literaturii din ultimii 60 ani, ci și o carte pe care să‑ți placă s‑o deschizi.“

Poate că merită subliniat faptul că în paginile monumentalei lucrări se află și prezentarea elogioasă a prozatorului Ovidiu Dunăreanu, despre care Alex Ștefănescu scria că este: „un prozator foarte talentat, exersat și matur, pe care însă publicul larg nu‑l cunoaște din cauză că locuiește la Constanța și duce o viață discretă. Și continua: „la Ostrov s‑a inițiat în farmecul inefabil (sau definibil numai prin mijloace literare) al peisajului dobrogean. Viziunea sa asupra spațiului de la malul mării este estetică și poetică „montând“ cuvintele în frază asemenea unor pietre prețioase într‑un colier.“

„Revista Tomis cu devotament față de cultură“

Debutul publicistic îl face la revista „Tomis“, o redutabilă publicație regională care adunase în redacție o sumă de condeieri de prim rang, ei înșiși autori de cărți sau bătând la ușa afirmării în presa literară. Alex Ștefănescu a petrecut la Constanța patru ani (1971‑1974), dar și-a amintit cu orice prilej de frumoasa perioadă tomitană care l‑a ajutat să‑și proiecteze Istoria literaturii române contemporane.

Venea deseori la Constanța, pe urmele propriilor sale amintiri, invitat de profesori, elevi, scriitorii locali. Cu fiecare prilej, criticul literar Alex Ștefănescu evoca anii tinereții sale constănțene:

Totdeauna aici, în jurul revistei „Tomis“, s-a păstrat o ținută elevată, o eleganță a relațiilor, un devotament față de cultură. Este emoționant faptul că personalități ale culturii dobrogene s-au aliat cu personalități ale culturii din alte părți ale țării și împreună au constituit o forță capabilă să propage în rândul publicului dragostea față de cultură într-un moment în care există o oarecare derută și confuzie de valori. Mi-a plăcut să întâlnesc oameni dragi, aici în Constanța, foști colegi de facultate, foști colegi de la redacția „Tomis“, cum sunt Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca. M-a emoționat reîntâlnirea cu marea, care pentru mine are totdeauna un ecou sufletesc persistent. Revista „Tomis“ se remarcă prin consecvență, deși are 35 ani ea nu s-a schimbat după 1989, de la început a fost o revistă de cultură autentică, iar acum nu s-a lăsat absorbită de valul de vulgaritate care a invadat într-o oarecare măsură publicistica românească. Pe de altă parte are meritul de a exploata specificul local, ceea ce nu înseamnă deloc provincialism, ci, dimpotrivă, să exploatezi niște valori pentru a le pune în circuitul național. Revista participă de pe poziții egale cu celelalte reviste din țară la întreținerea unei efervescențe în cultura românească, nu are nici un complex și nici nu este cazul să aibă. Este o revistă care se citește cu același interes și la București, și la Cluj și la Constanța.“

Alex Ștefănescu a fost omniprezent în viața culturală românească, la televiziune, radio și în presă. Diversificându‑și genurile literare, demersurile publicistice, după cât de mare îi era dorința de a face educație tinerei generații îndemnând pe oricine să înțeleagă marea poezie, rosturile literaturii, valoarea marilor clasici.

A fost autorul scenariului pentru serialul de teatru TV în 12 episoade Căsătorie imposibilă (în regia lui Silviu Jicman, difuzat în 2000). A realizat pentru Realitatea TV, săptămânal, timp de doi ani, 2004–2005, emisiunea Un metru cub de cultură (Premiul APTR pentru talk‑show‑uri pe 2004), iar pentru TVRCultural, săptămânal, în perioada 2007–2009, emisiunea Istoria literaturii române contem- porane povestită de Alex. Ștefănescu (Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008), și, în perioada 2009–2011, săptămânal, emisi- unea Tichia de mărgăritar. În anii 2011–2012, a realizat, tot pentru TVR Cultural, emisiunea Iluminatul public. Începând din 2014 Alex Ștefănescu a fost invitat permanent în fiecare miercuri seara la emisi- unea Ora de veghe, realizată de Nicoleta Savin la Nașul TV.

Începând din anul 2019, el a fost prezentatorul emisiunii Pagini despre satul românesc, de la TrinitasTV.

A fost autorul a peste 5.000 de articole de critică literară, publicate în presă.

În 1990 a venit la Constanța ca dramaturg. „Melania și ceilalți“ despre care ne‑a spus că „Este o comedie pe care am scris‑o anul trecut. Ea a fost citită în fața publicului, în 19 decembrie 1989, la Cenaclul revistei „Teatrul“, de către actorii „Giuleștiului“, în regia lui Alexa Visarion. Vă dați seama, în 19 decembrie veneau zvonuri alarmante de la Timișoara și, deci, era o atmosferă total nepotrivită pentru o comedie.

Ulterior, piesa a fost pregătită pentru radio de regizorul Constantin Dinischiotu, cu alți actori: George Constantin, Virgil Ogășeanu, Rodica Mandache ș.a. și transmisă la emisiunea de teatru radiofonic.

Jean Badea, ascultând piesa la radio, mi‑a telefonat și mi‑a cerut acordul pentru a o pune în scenă la „Fantasio“. Am acceptat cu entu- ziasm pentru că sunt legat sufletește de Constanța, este orașul în care am trăit cei mai frumoși ani ai tinereții mele.

Un bărbat și o femeie, care nu se cunosc între ei, printr‑o întâmplare, rămân blocați în lift, într‑o noapte. Inevitabil, se îndrăgostesc unul de altul. Interesant că fiecare își inventează o biografie pentru a‑l impresiona pe celălalt, iar, ulterior, au ocazia să se cunoască cu adevărat și să‑și dea seama că realitatea era cu totul altfel. În noaptea în care sunt sechestrați în lift, în clădire pătrund și doi hoți, ceea ce este, evident, o sursă de situații comice. Colectivul artistic al teatrului „Fantasio“ mi‑a făcut propunerea să fac comedia muzicală, iar eu, deși n‑am nici o competență în domeniul muzicii, am consimțit.

Această comedie n‑are pretenția de a fi profundă, și își propune doar să facă spectatorul să râdă. Am scris‑o pentru că m‑am săturat  să văd comedii românești la care nu râzi. Am constatat cu surprindere că există o mare diferență între satisfacțiile unui critic literar și cele ale unui dramaturg. Un critic muncește din greu, citește, își face fișe, primește recompense modeste și se înconjoară de dușmani, în timp ce un dramaturg scrie o piesă, i se joacă, primește bani mulți și toată lumea, inclusiv actrițele, îl simpatizează. Dacă știam asta scriam de mult  comedii…1

1 Cuget Liber, l, nr. 222, 11 octombrie 1990

„Vara, România se mută la mare“

„Cartea la nisip“ de la Mangalia, o inițiativă privată a unui iubitor de literatură, Gheorghe Todor, îl avea oaspete vară de vară. La una din edițiile manifestării, Alex Ștefănescu declara reporterului:

„El, Gheorghe Todor, nu este numai proprietarul unei rețele de librării, ci și al unui târg de carte. Primul târg de carte particular din România, apărut după 1989. Nu este deloc o manifestare provincială, căci are loc vara, când toată România se mută la mare. Este un lucru binecunoscut, iar la manifestările pe care le organizează participă personalități pe care instituțiile bucureștene n-ar reuși să le convingă să participe. Pentru că în București scriitorii importanți sunt ocupați sau pleacă în străinătate, în timp ce atunci când vin la mare sunt disponibili. În plus, Gheorghe Todor are farmecul lui personal, reușește să‑i convingă, cea mai bună dovadă suntem chiar noi, care ne aflăm aici și suntem încântați de modul cum am fost primiți și suntem gata să acceptăm și altă invitație în viitor. Cultura nu este, cum cred unii, o ocupație bătrânicioasă pentru snobi, ci este ceva foarte atractiv, pasionant și poate însufleți viața unui oraș cum este Mangalia.

La alte ediții era o participare mai numeroasă a publicului, anul acesta au fost personalități pe care cu greu ți‑ai fi putut imagina că le poate aduce un organizator din Mangalia. Spre exemplu, a fost Mircea Cărtărescu, autorul volumului doi din romanul „Orbitor“, scriitor care în București nu dă curs nici unei invitații de acest fel, și a vorbit cu căldură publicului din Mangalia, au fost și întrebări interesante și cu competență, se vedea că citiseră cărțile acestuia, aveau și opinii critice în legătură cu ele. O altă surpriză a fost prezența lui Petru Popescu, un scriitor român de mare succes, care între timp a devenit un scriitor american de mare succes, este destul să menționez că are o vilă în Bellevy Hils pe unde locuiește protipendada artistică americană, roma- nele sale scrise direct în engleza sa americană sunt best seller‑uri, se traduc și sunt lansate uneori simultan în câte 30 țări, așa cum s‑a întâmplat și cu romanul Aproape, Adam care în românește a apărut la Editura Nemira sub titlul „În coasta lui Adam“. Și o altă carte pe care a lansat‑o numai aici, „Întoarcerea“, în care povestește ce impresie i‑a făcut revenirea în țară, după douăzeci de ani. Povestește cu o mare acuitate ce a văzut, despre schimbările petrecute la noi. Insist în legătură cu Petru Popescu pentru că mi‑a plăcut tonul lui optimist, nu a venit să ne dea lecții, a venit ca un român, a plâns. S‑a dus să‑și revadă casa cu curte unde era găzduit la 2 Mai, pe vremea tinereții lui, și gazda, azi bătrână, l‑a recunoscut în el, bărbatul de aproape 60 ani, pe tânărul de altădată.

Tot aici a avut astăzi loc un eveniment, după părerea mea, de mare importanță culturală, lansarea monografiei pe care tu și soțul tău, lucrând în echipă, ați realizat‑o: „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei“. Ai putut vedea în mod direct cu cât interes participă intelectualii prezenți aici la un asemenea eveniment cultural, ce‑ar dori să știe în legătură cu investigațiile făcute de voi, ce‑ar dori să publicați în continuare. Ați văzut că aveți un public instruit. Manifestările continuă. Mâine, editura „Mașină de scris“ de care se ocupă Domnița Ștefănescu, va lansa două volume monumentale, ca și „Dicționarul victimelor comunismului“, o lucrare care nu are caracter propagandistic, ci unul documentar de mare importanță, practic sunt înregistrați toți cei închiși din motive politice în perioada comunismului, fiecare cu scurta lui biografie așa cum mai poate fi reconstituită în momentul de față pe baza arhivelor sau amintirilor unor tovarăși de detenție. Sunt mii de scurte romane ale unor vieți frânte din cauza unui regim opresiv. Iată că un timp, sediul culturii românești s-a mutat la Mangalia iar ea a devenit din punct de vedere cultural o capitală a României. Este mare lucru că această mutație se datorează unei inițiative particulare, mi‑ar fi plăcut ca Ministerul culturii să se autosesizeze, așa cum face Procuratura, în sensul pozitiv al cuvântului, și să susțină această manifestare cu prestigiul pe care‑l are. Nu s‑a întâmplat până acum, poate că în viitor.

„Marea, această neașezare de veci a materiei“

Păstrez printre manuscrisele de la prieteni un petec de hârtie din vara lui 1987. Alex Ștefănescu mărturisea:

„Când am văzut prima oară marea aveam douăzeci și trei de ani și eram sensibil doar la frumusețea peisajului. Oamenii din partea locului mi se păreau mai mult un fel … de elemente de perturbare a contemplației, așa cum i se par probabil unui fotograf trecătorii de pe stradă când vrea să fotografieze o clădire sau un copac. Priveam tăcut, minute întregi, vasta întindere de apă ‑ familiară și stranie în același timp, ca și cum mi‑aș fi amintit vag că am locuit‑o cu milioane de ani în urmă ‑ și aveam în minte un inspirat vers al lui Ion Gheorghe:„Marea, această neașezare de veci a materiei…“

Acum, ajuns la maturitate, mă interesează aproape exclusiv oamenii. Cei care trăiesc aici, la malul mării, au un farmec aparte. Sunt curați și lipsiți de complexe, datorită obișnuinței de a se lăsa îmbrățișați fără falsă pudoare de apă și lumină. Sunt generoși, într‑un mod amplu  și nepăsător, ca marea care își trimite val după val spre țărm, cu o dărnicie leneșă. Sunt bogați sufletește și misterioși, asemenea adân- curilor subacvatice, în care cele mai insolite forme de viață coexistă cu comori scufundate. Sunt energici și activi ‑dovadă tot ce au construit, stabil și durabil, într‑un loc al eroziunii ritmice și veșnice. Dar sunt și visători, astfel încât fiecare dintre ei asistă măcar o dată în viață, ca martor ocular, la nașterea Afroditei din spuma valurilor.

Îmi place foarte mult, și acum, să contemplu marea. Dar tot mai des mi se pare că nesfârșita ei tălăzuire îmi deviază pe nedrept atenția de la contemplarea unui peisaj de aici infinit mai captivant: peisajul uman.“

AURELIA LĂPUȘAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *