EUGEN URICARU ‒ Dobrogea, parte integrantă a României
Acum 145 de ani, Armata Română trecea Dunărea pe la Brăila. Nu intra într-o țară străină și nici pe un drum necunoscut. Trecea Dunărea pentru a repune pe harta Țării, un Stat, în sfârșit, independent, o provincie care în ciuda tuturor vicisitudinilor și-a păstrat românitatea. Drumul era cunoscut din străvechime, era drumul oierilor din Ardeal, din Țara Făgărașului mai cu seamă, care a fost cordonul ombilical al românismului aflat în suferință. Răz- boiul de Independență, urmat de Congresul de la Berlin, au adus României rezultate bune și mai puțin bune. Bună a fost recunoașterea suveranității și deplinei independențe a României. Rea a fost pierderea județelor dunărene, de la nordul Deltei, locuite cu precădere de către români (ca și astăzi), așa numitul Bugeac, sudul Basarabiei răpite de Imperiul țarist la 1812 în urma unui conflict armat dintre otomani și ruși. Ca și altă dată, Imperiul Otoman a plătit datoriile de război cu pământul românilor. Bucovina de Nord a ajuns sub stăpânire rusească exact în aceeași formulă. Bună, chiar foarte bună, a fost reunirea Dobrogei cu Țara mamă, reunire care s-a dovedit a fi nu doar o simplă instalare a administrației românești în mărginașa fostă provincie otomană ci și un proiect de succes al acestei administrații. Dobrogea, după cum spuneam și altădată în paginile revistei Ex Ponto, a devenit o probă a capacității tânărului stat român de a moderniza, de a administra eficient, de a intra în concert cu puterile europene pentru a progresa către dezvoltare, bunăstare, toleranță față de minorități și înfăptuirea unui proces de recon- struire a întregii vieți economice, sociale, culturale și politice. Calea ferată, dezvoltarea portului Constanța, podul Anghel Saligny, drumurile croite de-a lungul și de-a latul, industria, agricultura sistematizată, rețeaua sanitară și cea școlară cât și cea culturală ‒ biblioteci înzestrate, Teatru, Filarmonică ‒ au fost realizate cu efortul întregii Românii. Provocările au fost imense, se pornea de la o subdezvoltare critică, se pornea de la o regiune total lipsită de coordonare, cu nenumărate discrepanțe față de restul țării dar și cu probleme naționale și religioase ce păreau irezolvabile. S-au rezolvat. S-au rezolvat cu succes. Dobrogea de astăzi este un model de conviețuire multietnică, fiecare neam găsindu-și locul și calea proprie de dezvoltare în cadrul generos oferit de Statul român. De fapt, ridicarea geamiei cu sprijinul și îndemnul Regelui Carol I este cel mai puternic îndemn spre înțelegere, pace și conlucrare îndreptat către Dobrogea viitorului. Referindu-ne doar la cultură vedem că este foarte greu să spui că Dobrogei i-ar lipsi ceva important. Muzee, site-uri arheologice de mare valoare, edituri, reviste, biserici de diferite religii și rituri, Universități și școli temeinice, radio și televiziune, multe altele în care se includ festivalurile de toate genurile. Nu avem decât să ne dorim dezvoltarea internă a acestor fapte de cultură, la care să găsim prezențe naționale și internaționale. Dobro- gea astăzi este, de fapt, cheia României cu toate provocările ce le incumbă această calitate. Războiul (poate războaiele) care se desfășoară în vecină- tate face din Dobrogea garantul României în starea sa de stat independent, suveran și liber. Nu e simplu, sunt costuri, chiar pierderi în această situație, dar Dobrogea este o parte inalienabilă a țării, iar țara participă cu toate re- sursele sale la asigurarea vieții normale a acestei provincii. Împrejurare din care se desprinde clar ideea că Dobrogea, în această perioadă de timp, este chintesența românească. Este cel mai important loc al românilor. Ieșirea la mare, poziția geostrategică, vecinătățile primejdioase, fac din Dobrogea cel mai important punct strategic al României. Nu vreau să exagerez, acum Dobrogea garantează locul în lume al țării și unitatea ei. Se pot spune multe despre această provincie binecuvântată a României, și bune și rele, însă un lucru este cu totul uimitor – aici, și doar aici, vom găsi cele mai vechi vestigii ale civilizației, cele mai vechi prezențe creștine, cele mai vechi semne ale românității (traducerea lui Ulfila a Bibliei) dar și cele mai moderne dovezi ale progresului, centrala atomică, șantierul naval ori cea mai rapidă cale ferată din țară. Cum să nu te emoționezi în fața clarviziunii celor care au trecut Dunărea la Brăila acum 145 de ani!