ELENA ORBOCEA ‒ Artă plastică. Confesiuni

Păpușile au ocupat întotdeauna un loc aparte în viața oamenilor din cale mai vechi timpuri. Întâi au fost obiecte de cult, apoi au fost folosite pentru educarea tinerelor fete. De asemenea, le regăsim în academiile de artă sau în facultățile de medicină. Astăzi sunt manechine, jucării și obiecte de artă.

Păpușa îi ajută pe copii să scape de frică și de sentimentele de singurătate, ea, în fond, devine primul prieten. De cele mai multe ori, capacitatea de a simți o legătură emoțională cu păpușa, persistă până la vârsta adultă. Orice colecție uite că era doar o jucărie. Dacă ești sensibil la acest gen de frumusețe, mai devreme sau mai târziu va mai exista una care îți va atinge inima.

Dacă ar fi să clasificăm păpușile, ar fi astfel:

Așa numitele „păpuși antice”. Colecționarii de păpuși antice sunt aseme- nea colecționarilor altor rarități antice. Pentru ei, păpușile nu sunt doar un obiect achiziționat din pasiune, ci și o investiție bună: într-un an, valoarea unui obiect poate crește cu până la 10%; ei participând anual la licitații speciale. Ca și în cazul altor tipuri de antichități, pe această piață circulă multe falsuri, precum și consultanți și dealeri profesioniști care pot determina valoarea reală a unei păpuși.

Păpuși de modă. Acest tip de păpușă a fost creat inițial pentru a prezenta diferite ținute și tendințe ale modei și erau livrate cu un soi de cufăr cu cele mai noi rochii, parfumuri și accesorii. Primele „fashioniste” au apărut în Franța la mijlocul secolului al XIX-lea, cu ajutorul cărora domnișoarele din aristocrație învățau cum să se îmbrace, cum să se poarte în înalta societate, după codurile de politețe ale curților regale.

Păpușile de autor sunt cele pe care creatorul le produce într-un singur exemplar sau într-o ediție limitată. Astfel de păpuși sunt mai aproape, ca gen, de sculptură. Acestea reflectă individualitatea autorului și nu sunt destinate să fie modificate de proprietarii lor. Păpușile de autor devin rareori cunoscute pe scară largă datorită producției limitate de „piese”. În plus, astfel de păpuși nu sunt destinate jocului ‒ adică este imposibil să li se schimbe poziția, hainele sau accesoriile, fiind compoziții independente.

Cât despre colecționari, aceștia sunt:

Prietenii. De regulă, au una sau mai multe păpuși. Ei nu sunt interesați de categorii, de istoria păpușii și nu colaborează cu alți colecționari. Pur și simplu iubesc păpușile pe care le au deja. Pe de altă parte este puțin probabil ca ei să rămână în această categorie, deoarece hobby-ul creează dependență.

Cunoscătorii ‒ indiferent de componența emoțională a hobby-ului lor, sunt foarte atenți în formarea colecției. Ei studiază industria păpușilor și devin adesea educatori pentru alți colecționari. Ei sunt cei care creează și reînnoiesc site-urile tematice, administrează forumuri și blogg-uri despre istoria și caracteristicile păpușilor antice. Studiază în mod constant literatura de specialitate și piața, ceea ce le permite unora dintre ei să acționeze ca dealeri și consultanți.

Maeștrii, după ce s-au îndrăgostit de păpuși, încep să le îmbunătă- țească. Uneori aceasta devine, pentru ei, o nouă profesie. Printre ei, se remarcă experții în machiajul păpușilor (redesenarea și finalizarea fețelor de păpuși), restaurarea și repararea lor, creatorii de costume, precum și creatorii de mobilier exclusiv pentru păpuși.

Oamenii creativi, după ce au găsit o păpușă, crează hobby-uri conexe precum fotografia genului. Pe internet găsim sute de astfel de site-uri sau blogg-uri cu fotografii care au ca subiect principal păpuși așezate în diferite cadre și contexte.

De subliniat că, indiferent de tipul de colecționar, nu există o atitudine neutră față de păpuși. La expoziții, în mod frecvent, se aud comentarii, cum ar fi „ce față dulce are”, „ce privire pătrunzătoare” sau „cât de expresivă e”.

Personal, am o prietenă colecționar, care, pe lângă cele 5 păpuși ale mele de diferite categorii, mai are încă – nu le-am numărat, dar apreciez eu – vreo 300 de păpuși, una mai frumoasă decât cealaltă, într-o cameră numai și numai a lor.  Cu toate acestea, îmi spunea ea, „setea nu s-a potolit. Dimpotrivă!”.

O poveste similară a fost și cu o colecționară din Zalău, alături de care am avut o expoziție în Muzeul Județean de Istorie și Artă „Paul Sima”, inspi- rat gândită să reflecte strânsa interdependență dintre creator și colecționar.

Am fost întrebată odată ce este mai importantă: perfecțiunea sau expre- sivitatea? Nu îmi amintesc ce am răspuns atunci, dar acum știu că cea mai importantă, cu siguranță, este expresivitatea. Nu vreau ca o persoană să-și amintească perfecțiunea (pe care nu o am) a păpușilor mele, ci să-și amin- tească ochii și acei ochi să-i transmită ceva.

Prima păpușă am realizat-o cam prin 2008 și de atunci nu-mi pot imagina viața fără această artă. Învăț și mă dezvolt constant, dar știu mereu că idealul este undeva înainte. Din 2010 particip la expoziții, atât în mod independent, cât și în cadrul expozițiilor colective organizate de către Uniunea Artiștilor Plastici, unde sunt membru din 2021.

Procesul de creare a unei păpuși înseamnă pentru mine nopți nedormite, muncă multă, meditație și reflecție și, de cele mai multe ori, terapie.

Lucrările mele nu sunt mici, așa cum am sesizat că își închipuie mulți văzând fotografii, ci în medie sunt de cam 80 cm. De foarte multe ori, oamenii sunt intrigați de faptul ca sunt făcute manual și de la zero. Unii cred că sunt trupuri cumpărate și le fac doar costumele sau că lucrez în colaborare cu diferite ateliere. Începând de la armătură, formată dintr-un mănunchi de fire de sârmă de diferite grosimi, absolut necesare pentru a susține întregul corp în poziție verticală, totul este realizat de mine manual, aici incluzându-se, desigur, și perucile, coafurile, încălțămintea și mobilerul auxiliar.

Lucrările mele au proporții alungite ale corpului, unele în poziție șezândă, altele stând pe propriile picioare. Cu un timp în urmă, câteva păpuși din mai vechile creații erau sprijinite de un suport, însă cumulând o oarecare experiență, am învățat să calculez centrul de greutate, ca păpușa să stea independent în picioare.

În realizarea unui costum folosesc materiale naturale (este păcat ca la un obiect la care se muncește și se investește atât de multă dragoste, să se folosească materiale ieftine!), de diferite texturi, adăugând mai multe stra- turi, dantele, broderii executate manual, mărgele, accesorii metalice etc. Se obține astfel impresia unui costum bogat, ce subliniază silueta păpușii. Gama cromatică a țesăturilor folosite pentru costum este de obicei echilibrată, în spiritul personajului pe care îl întruchipează, cu o culoare predominantă și alte câteva secundare, alegerea paletei fiind un alt „instrument” folosit pentru accentuarea expresivității păpușii.

Când termin o lucrare, cel mai adesea aceasta devine complet indepen- dentă. Am exprimat o idee, un gând, l-am fixat într-o păpușă, am sădit iubire, iar după aceea sunt gata s-o trimit unui colecționar cu mare bucurie. După cum știm, fericirea unui creator este atunci când acesta este înțeles. Dacă ți-ai transmis ideea atât de bine, atunci se crează conexiune cu cel ce o privește și astfel, acesta dorește să o cumpere. Ei bine, atunci știi că misiunea ta a fost îndeplinită și, iată, aceasta este cea mai mare recompensă.