#76 aprilie 2023,  METATEXT,  Muzică

MARIANA POPESCU ‒ Daniela Caraman Fotea ‒ Omagiu pentru un remarcabil muzicolog născut la malul mării

În urmă cu trei ani, muzicologul Daniela Caraman Fotea avea să plece către stele, la vârsta de 77 de ani, lăsând un mare gol în lumea muzicală. Din păcate, brusca sa dispariție s-a produs aproape în anonimat, date fiind condițiile speciale ale pandemiei. Muzicolog, jurnalist, critic muzical, Daniela Caraman Fotea s-a născut la Constanța, la 4 mai 1943, plecând la cele veșnice la 20 aprilie 2020. A urmat studiile universitare la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, în perioada 1960-1965. În anul 1968, a devenit membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, în cadrul căreia avea să facă parte din Biroul „Secției de Muzică Ușoară” (1975) și din „Biroul Secției de Muzicologie”  (2005).

În perioada 1965-1980, Daniela Caraman Fotea a început o strălucită carieră ca om de radio, la Radioteleviziunea Română: redactor la secțiile Operă-Operetă, redactor, redactor principal, șef de secție la „Muzică Ușoară”. A realizat sute de emisiuni în ciclurile Panoramic Opera, Soliști români pe meridianele lumii, Opera românească și literatura, Galeria personajelor de operă, Personaje în monolog, emisiunile sale bucurându-se de o mare po- pularitate, datorită discursului muzicologului de rafinament care cucerea și prin vocea cu timbru special de alto, impunând-o în galeria celor mai apreciați comentatori muzicali.

A efectuat numeroase transmisii în direct, de la Festivalul de Muzi- că Ușoară de la Mamaia, de la Festivalul de Jazz de la Sibiu, a realizat corespondențe de la manifestări internaționale.

Va fi transferată la Televiziunea Română, la secția „Muzică Ușoară și Divertisment”, unde ca membră a echipei celebrului om de televiziune Tudor Vornicu, va contribui la realizarea neuitatelor emisiuni Album duminical și Varietăți muzicale.

Între 1980-1989, ca redactor șef și apoi director artistic al Casei de Discuri Electrecord, prin proiectele sale, va deschide o perioadă prolifică în care aveau să fie transpuse pe discuri peste 3000 de titluri muzicale: muzică simfonică, operă, muzică de cameră, folclor, muzică pop, rock, folk, jazz, dar și din domeniul didactic: poezie, basme, teatru.

Daniela Caraman Fotea a contribuit la promovarea multor talente, reali- zând la Electrecord discuri de vinil cu membrii fenomen ai televiziunii ‒ Școala Vedetelor condusă de Titus Munteanu, dar și cu nume de referință ale muzicii populare: Benone Sinulescu, Gheorghe Turda, Maria Dragomiroiu, din do- meniul muzicii folk: Alexandru Andrieș, Vasile Șeicaru, Gheorghe Gheorghiu, Victor Socaciu, Maria Gheorghiu, din domeniul muzicii ușoare: Gică Petrescu, Marius Dida Drăgan, Margareta Pâslaru, Savoy, Marius Țeicu, Dan Mândrilă, în muzica de jazz Johnny Răducanu, în muzica clasică cu pianistul Dan Grigore.

A realizat ediții discografice de excepție: Integrala stereo a lucrărilor lui George Enescu, Integrala simfoniilor de Beethoven, Integrala simfoniilor lui Bruckner, Integrala Maria Tănase. În 1983, a obținut Premiul Kousevitzky, pentru discul cu creația compozitorului Cornel Țăranu.

După anul 1989, a activat la Agenția Română de Impresariat Artistic (con- silier), Radio 21 (redactor șef), Pro FM și Media Pro Music (director artistic), Casa de Discuri Alpha Publisching (director artistic).

Daniela Caraman Fotea a fost unul dintre cei mai activi critici muzicali, conectați permanent la viața muzicală, având o activitate publicistică de excepție, în revistele: Muzica, Actualitatea Muzicală, Melos, România Liberă, Contemporanul, Săptămâna, Cotidianul, Adevărul.

A realizat Disco Ghid rock împreună cu Florian Lungu, Dicționar rock, pop, folk și Rock, pop, folk…remix în colaborare cu Cristian Nicolau, Alternative pop-dance împreună cu Titus Andrei, Ghidul de Operă și Ghidul de Balet în colaborare cu Iosif Sava, Grigore Constantinescu, Gabriela Constantinescu.

A publicat volumele Așteptându-l pe Vanghelis, Meridianele cântecului, Marius Țeicu compozitor de top, Sabin Păutza Maestrul.

A colaborat cu Radio România Cultural, ca invitată a emisiunii „Oaza de Muzică”, emisiune pe care o anunța cu entuziasm, într-una din cronicile sale, într-un discurs plin de farmec: „Intră în undă, o emisiune informală, simplă, neoficioasă, o mini informatecă în care își vor disputa locul, înclinații, convin- geri, concepții. Va fi lirism în sonorități dulci, lipsite de încordare, exprimând sentimente, emoții în legătură cu realitatea muzicală? Va fi. Enarmonie, la aceeași înălțime culturală în eter cu colegii de undă, dar cu notații – conotații diferite? Va fi. Originalitate, neobișnuințe, extravaganțe chiar excentritate? Promis. O explorare a teritoriului sonor până în ascunzișurile, în intimita- tea lui? Fără poncife… Se știe: esența muzicii nu este până în prezent, determinată. Variațiunile pe temă sunt ca atare, un perpetuum mobile, cu treceri spectaculoase între teritorii disjuncte, ocupate de clasic, operă, jazz, pop, folclor, genuri care nu se contrazic însă; pe ansamblul lor ‒ primenesc, dezvăluie, înțelepțesc. Sunt toate expresii ale Euterpei, în varii înveșmântări”.

În cronica Îndemnul la esență, a avut curajul să dezvăluie impostura și superficialitatea unor programe de televiziune: „Mărturisesc: am un anume soi de de exasperare atunci când se prezintă ‒ mai ales în emisiuni muzicale de televiziune, o defilare de persoane anoste, de cele mai multe ori penibile, adunate sub genericul de vedete. Atributul, select în esență și jinduit, a de- venit în perimetrul divertismentului, monedă de schimb ieftină, la îndemâna tuturor. Muzica este promovată prin imagine… Se poate numi această manieră o body-music. Despre interpretare nu poate fi cazul, sunetul fiind doar mimat, deja celebrul playback a creat însă, din fericire reacții de respingere. Că apar sau dispar peste noapte – nu e nici o pierdere ‒ protagoniștii de carton ai momentului efemer – subliniez prin pleonasm semnificația, pleacă fericiți din vizorul nației, ducând în albumul de familie titlul de vedetă acordat cu nepăsare și iresponsabilitate de oarece prezentatori, comentatori din aceeași categorie cu a subiectului. Care, vrând la rândul lor să iasă în evidență – afirmarea la rampă este unul din atributele vedetariatului, apelează la cel mai simplu – mijloc de expresie: decibelii, la vorbirea strigată, agitată, a teatrului de obor, sau a prezentatorului de competiții isterizante. Toate în detrimentul bietului martor supus la grele încercări și – foarte grav după părerea mea, obișnuit în timp, cu asemenea demonstrații. De sensibilitate, emoție nu poate fi, evident vorba. Adică de tot ceea ce înseamnă noblețea artei”.

Daniela Caraman Fotea a lucrat neîntrerupt, slujind muzica cu pasiune, cu dăruire, cu exigență dar și cu respect. Cu câteva zile înainte de dispariția sa, într-un interviu la Radio, anunța că volumul cuprizând ciclul de cronici Greii muzicii ușoare este în curs de apariție la „Casa Radio”.

A făcut parte din elita muzicologiei românești, fiind membru fondator al Colegiului Criticilor Muzicali „Mihail Jora” și membru al Uniunii Criticilor, Co- regrafilor și Realizatorilor de Radio și Televiziune.

În primăvara aceasta, muzicologul Daniela Caraman Fotea ar fi împlinit 80 de ani. Chipul său frumos, ținuta aristocratică, rafinamentul, discursul cald, delicatețea și respectul pentru semeni vor rămâne mereu în amintirea celor ce au cunoscut-o.

Personal, am avut o relație specială cu Daniela Caraman Fotea, de a cărei apreciere m-am bucurat, mărturie fiind cronicile la două dintre volumele mele. Rămân în sufletul meu întâlnirile și convorbirile telefonice în care ne mărturiseam reciproc proiectele muzicale, admirația mea nemaiputând fi exprimată decât într-un omagiu-postum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *